Rusia acuză, în bloc, lumea anglo-saxonă

Rusia acuză, în bloc, lumea anglo-saxonă
© EPA-EFE/RICHARD WAINWRIGHT AUSTRALIA AND NEW ZEALAND OUT   |   Două submarine australiene din clasa Collins la baza HMAS Stirling Royal Australian Navy din Perth, Australia de Vest, Australia, 29 octombrie 2021.

Rusia a acuzat, marți, Statele Unite, Australia și Regatul Unit că pregătesc „ani de confruntare” în Asia, odată cu lansarea proiectului comun al submarinelor nucleare AUKUS. „Lumea anglo-saxonă construiește structuri de bloc precum AUKUS, promovează infrastructura NATO în Asia și pariază serios pe ani lungi de confruntare” - a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, citat de media internaționale. Declarațiile sale survin pe fondul tensiunilor acute dintre anglo-saxoni și ruși, amorsate odată cu invadarea Ucrainei de către trupele Moscovei, pe 24 februarie 2022. Nu e prima oară când Lavrov acuză, în bloc, așa-numitul Occident colectiv, condus de americani, care ar urmări să anihileze Rusia. Acum nici două luni, ministrul pretindea că Statele Unite că au adunat o coaliție de țări europene pentru a rezolva ceea ce el numește „chestiunea rusă” în același mod în care dictatorul nazist Adolf Hitler căutase o „soluție finală” pentru exterminarea evreilor din Europa. În obișnuita lui conferință de presă la început de an, Lavorov a mai pretins că Washingtonul folosește tactici identice cu ale împăratului francez Napoleon sau ale naziștilor germani în încercarea de a subjuga Europa, pentru a distruge Rusia.

Naziștii evrei

Intrată în istorie drept Holocaust, așa-numita „soluție finală” al lui Hitler a însemnat uciderea sistematică a șase milioane de evrei din Europa. Lavrov, amintesc agențiile internaționale de știri, a mai provocat indignare cu remarci despre Hitler. În mai anul trecut, el a spus că apartenența președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, la minoritatea etnică evreiească nu înseamnă că regimul de la Kiev nu e nazist, fiindcă și Hitler a avut „sânge evreiesc”. Declarațiile sale i-au enervat pe israelieni. Omologul din epocă al lui Lavrov, Yair Lapid, a spus că acestea sunt, în același timp, scandaloase, de neiertat și o eroare istorică îngrozitoare. Pentru ministrul ucrainean de Externe, Dmitro Kuleba, omologul său de la Moscova nu poate ascunde antisemitismul adânc înrădăcinat în așa-numitele elite ruse.

Timp citire: 1 min