Moscova folosește frecvent retorica potrivit căreia invadarea Ucrainei este justificată de extinderea NATO către Est.
La eveniment și-a anunțat prezența și cancelarul german Olaf Scholz.
Costul unei ore de muncă în România este de numai 11 euro.
Cele șase avioane Eurofighter Typhoon vor executa misiuni de Poliție Aeriană Întărită, sub comanda NATO.
EPPO acuză un prejudiciu de 7 milioane de euro, în anchetă fiind vizați funcționari din Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați și Autoritatea Navală Română.
Decizia are scopul de a dezamorsa criza din Ucraina şi descurajarea escaladării acesteia.
După primele două luni ale acestui an, acesta a ajuns la 29 de miliarde de lei.
El va participa la cea de-a doua ediţie a Forumului Moldova & România: Capital Bridges.
El este urmat în clasament de actualul primar, Nicuşor Dan, şi candidatul coaliţiei de guvernare, medicul Cătălin Cîrstoiu.
Pe aceeași stradă se află și ambasada Belarusului.
În același timp, importurile de brânză sunt de cinci ori mai mari decât exporturile.
Pasagerii au fost preluaţi de un alt avion, care a ajuns la destinație cu o întârziere de peste trei ore.
România condamnă ferm orice formă de terorism şi toate atacurile împotriva civililor.
În același timp, importurile de cereale au scăzut cu peste 27%.
Nu au fost înregistrate apeluri care să semnaleze căderea unor obiecte în apropierea locuinţelor ori a zonelor populate.
Aproape 8.500 au venit doar sâmbătă.
Procentul este mai mic decât promisiunea făcută de președintele Klaus Iohannis, de 2,5% din PIB, şi sub media NATO de 1,73%.
În același timp, mai mult de trei sferturi dintre ei nu mai au încredere în democrația românească.
Actul legislativ va crește și indemnizaţiile pentru participarea la misiuni, exerciţii şi aplicaţii militare.
La nivel mondial, doar șapte țări respiră aer sigur, trei dintre ele fiind în Europa.
Proiectul legislativ a fost adoptat astăzi de Camera Deputaților și merge la promulgare.
Biroul electoral Central respinsese protocolul de constituire a alianței din cauza unor probleme în PMP, partidul fondat de fostul președinte, Traian Băsescu.
Fostul primar din Baia Mare a fost preluat de la un punct de trecere a frontierei dintre Germania și Austria, iar acum se află în drum spre în România.
Aceștia au ajuns deja la Cairo, de unde vor fi îmbarcaţi spre România.
Costurile proiectului se ridică la 2,5 miliarde euro şi este de aşteptat ca baza să poată găzdui peste 10.000 de soldaţi.
Preşedintele Klaus Iohannis a informat Parlamentul că a aprobat instruirea piloților militari ucraineni și tranzitarea teritoriului naţional a unor echipamente...
Organizarea alegerilor prezidenţiale din Rusia în teritoriile anexate ilegal din Ucraina, dar şi din regiuni din Republica Moldova sau Georgia au fost făcute cu încălcarea dreptului internaţional.
Totodată, mai multe echipamente şi bunuri donate Ucrainei de Finlanda, vor tranzita teritoriul României.
Acestuia i-a fost transmisă nemulțumirea părții române cu privire la maniera în care sunt abordate teme importante ale relaţiilor româno-ruse.
Problemele sunt la PMP.
Ambasada Rusiei acuză o „încercare deliberată a dușmanilor Rusiei de a provoca panică și de a împiedica votul de astăzi al cetățenilor ruși la alegerile prezidențiale ale Rusiei la București”.
Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.
Raportează