
Președintele Klaus Iohannis a subliniat, ieri, la Consiliul informal UE, necesitatea creșterii finanțării pentru apărare, atât în bugetele naționale, cât și în bugetul Uniunii Europene, pledând, totodată, pentru mobilizarea „tuturor instrumentelor aflate la dispoziția UE care ar putea genera resurse adecvate pentru apărare”, a informat Administrația Prezidențială.
Consolidarea securității, prioritate strategică
În cadrul intervenției sale, șeful statului român a susținut necesitatea consolidării securității și apărării europene ca prioritate strategică în actualul context geopolitic, în care Rusia rămâne principala amenințare pentru securitatea europeană și euroatlantică. Președintele a accentuat faptul că „actualul context al provocărilor la adresa securității nu mai permite abordări separate, nivelul amenințărilor și costurile apărării depășind capacitățile individuale ale statelor membre UE”.
Klaus Iohannis s-a pronunțat, în acest sens, pentru un „efort comun, la nivel european, și o cooperare strânsă la nivelul UE, dar și al NATO, precum și cu partenerii de încredere la nivel global, pentru a asigura o poziție puternică de descurajare și apărare în Europa și dincolo de aceasta”.
Relațiile UE-SUA-UK
În ceea ce privește relațiile UE-SUA, președintele s-a pronunțat pentru menținerea unui parteneriat transatlantic solid și reciproc avantajos, esențial pentru securitatea și prosperitatea ambelor maluri ale Atlanticului. În context, acesta și-a exprimat încrederea într-o agendă de discuții constructivă și pragmatică, în beneficiul Uniunii, al SUA și al statelor membre, ca parte din aceeași comunitate de valori și interese.
De asemenea, Klaus Iohannis a subliniat faptul că țara noastră sprijină pe deplin obiectivul dezvoltării în continuare a unui parteneriat solid între Uniunea Europeană și Marea Britanie, evidențiind importanța avansării acestuia cu prioritate pe palierul de securitate și apărare.
Programul reuniunii a cuprins, de asemenea, o întâlnire a liderilor UE cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, respectiv o întâlnire cu prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Keir Starmer.