
Roxana Mînzatu, vicepreședinta executivă a Comisiei Europene, responsabilă pentru drepturi sociale, competențe, locuri de muncă de calitate și pregătire, se deplasează în zilele de 3 și 4 februarie la București în prima vizită oficială în această calitate, a anunțat reprezentanța în România a Comisiei Europene.
Programul primei zile
Astăzi, Mînzatu va avea întrevederi cu premierul României, Marcel Ciolacu, cu ministrul investițiilor și proiectelor europene, Marcel Boloș, cu ministrul muncii, familiei, tineretului și solidarității sociale, Simona Bucura-Oprescu, cu ministrul educației și cercetării, Daniel David, și cu șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.
Potrivit comunicatului citat, discuțiile vor aborda principalele priorități ale noii Comisiei Europene, inclusiv în domeniile ocupării forței de muncă, a drepturilor sociale și a programelor educaționale finanțate de Uniunea Europeană în România, precum și pregătirea pentru situații de criză.
Întâlniri cu preşedintele Iohannis şi şefii celor două camere ale Parlamentului
Mâine, vicepreședinta executivă se va întâlni cu președintele României, Klaus Iohannis, și va avea totodată convorbiri cu președintele Senatului României, Ilie Bolojan, și cu președintele Camerei Deputaților, Ciprian Constantin. Vizita oficială va include o deplasare la Centrul „Harap-Alb" din București, o unitate de servicii sociale integrate pentru copii cu dizabilități, cofinanțată prin Fondul Social European.