Biserica Ortodoxă Română a sancționat mai mulți preoți și ierarhi la ultimul Sinod

Biserica Ortodoxă Română a sancționat mai mulți preoți și ierarhi la ultimul Sinod
© patriarhia.ro   |   Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, oficiază Canonul cel Mare la Catedrala Patriarhală din București, România, 27 februarie 2017.

Biserica Ortodoxă Română a sancționat, în ședința Sfântului Sinod de ieri, mai mulți preoți și ierarhi care au făcut campanie electorală, potrivit unui comunicat. Sancțiunea poartă numele de „dojană sinodală scrisă”. Biroul de presă al Patriarhiei nu a făcut publice numele celor sancționați, deși mai multe publicații au cerut explicit aceste informații.

Preoții și ierarhii bisericești nu au voie să se implice în politică

„(Sfântul Sinod) a aprobat dojană sinodală scrisă pentru cei care nu au respectat disciplina canonică și statutară, precum și hotărârile sinodale referitoare la poziția Bisericii Ortodoxe Române față de viața politică și campaniile electorale, reafirmând obligația tuturor ierarhilor, clericilor și monahilor de a respecta aceste prevederi”, se arată în comunicatul transmis de Patriarhia Română.

De asemenea, Sfântul Sinod „a reafirmat obligația tuturor ierarhilor de a respecta disciplina eclezială precum și hotărârile sinodale referitoare la hirotonia de clerici și la numirea în posturile clericale și didactice în eparhii”.

Reamintim că BOR a mai aplicat astfel de sancțiuni în trecut, cea mai recentă fiind avertismentul scris aplicat lui IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, pentru încălcarea ordinii statutare a Bisericii și tulburarea păcii din viața Bisericii și a societății, prin acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică.

Timp citire: 1 min