România, primul loc în UE la intenția de vot la europarlamentare în rândul tinerilor

România, primul loc în UE la intenția de vot la europarlamentare în rândul tinerilor
© europa.eu   |   Intenția de vot în țările UE, pentru alegerile europarlamentare din 6-9 Iunie 2024.

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană la intenția de vot în rândul tinerilor pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie, potrivit unui sondaj dat publicității de Comisia Europeană. 78% dintre cei intervievați din rândul tinerilor cu vârste între 15 și 30 de ani spun că vor merge să voteze. Este cel mai mare procent înregistrat în rândul celor 27 de țări UE, în timp ce media europeană este de 64%.

Interes scăzut pentru europarlamentare în Bulgaria

România este urmată în clasament de Portugalia cu 77% și Belgia cu 69%. Ponderea votanților potențiali este mai mică în Malta (47%), Letonia (46%) și Luxemburg (41%). În Bulgaria, Letonia, Luxemburg, Malta și Țările de Jos, mai mult de unul din cinci respondenți a răspuns că nu va vota, deși este eligibil (între 21% și 31%).

România, primul loc și la implicare civică

Aproximativ unul din doi (49%) dintre tinerii europeni intervievați declară că au luat măsuri pentru a schimba societatea, cum ar fi semnarea unei petiții, participarea la un miting sau trimiterea unei scrisori unui politician, în ultimul an. În nouă state membre, cel puțin 50% dintre tineri răspund că au întreprins o acțiune în ultimul an pentru a schimba societatea. Ponderea cea mai mare este observată în România (57%), în timp ce cea mai mică se înregistrează în Cipru (31%), Luxemburg (33%) și Suedia (34%).

Timp citire: 1 min