
Secretarul american de stat, Antony Blinken, i-a cerut Chinei să condamne agresiunea rusă din Ucraina. După o întâlnire pe insula indoneziană Bali cu omologul său chinez, Wang Yi, Blinken a apreciat că „acesta este cu adevărat momentul în care trebuie să ne ridicăm cu toții, așa cum au făcut țările din G20 una după alta, pentru a condamna agresiunea și a cere, printre altele, ca Rusia să permită accesul la alimentele blocate în Ucraina”. El a mai spus că nu vede „niciun semn” de cooperare din partea Rusiei. Discuțiile din șefii diplomațiilor americană și chineză au avut loc în marja reuniunii ministeriale G20, unde participanții „și-au exprimat profunda îngrijorare cu privire la consecințele umanitare ale războiului” din Ucraina, potrivit șefe diplomației de la Jakarta, Retno Marsudi. Efectele războiului „se simt în întreaga lume, asupra aprovizionării cu alimente, energiei și bugetelor” - a subliniat ea. „Și, ca întotdeauna, țările sărace și în curs de dezvoltare sunt cele mai afectate”. Analiștii notează că, deși G20 nu a condamnat în unanimitate invazia rusă, occidentalii au reușit să lărgească frontul diplomatic împotriva Rusiei și să-i atribuie în mod clar responsabilitatea pentru război și pentru crizele globale, energetică și alimentară, pe care le-a provocat acesta. Confruntat cu valul de condamnări occidentale, ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a părăsit întâlnirea de la prânz, la care a participat și omologul său american, Antony Blinken. Lavrov a ieșit afară și când au luat cuvântul miniștrii de Externe german, Annalena Baerbok, și, prin conexiune video, ucrainean, Dmitri Kuleba.
De partea greșită a istoriei
Și luna trecută, Statele Unite i-au cerut Chinei să nu mai sprijine invazia rusă din Ucraina, pentru a evita să se plaseze „de partea greșită a istoriei”. „La mai bine de trei luni de la invazia brutală, China este încă de partea Rusiei. Continuă să răspândească propaganda rusă în întreaga lume. Continuă să protejeze Rusia în organizațiile internaționale, sustrăgându-se de la responsabilitățile care-i revin ca membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, și încă neagă existența atrocităților comise de Rusia în Ucraina, sugerând, în schimb, că acestea ar fi niște înscenări” - a afirmat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, citat de agențiile internaționale de presă. El a avertizat că țările care se aliniază de partea președintelui rus, Vladimir Putin, se vor plasa, în mod inevitabil, de partea greșită a istoriei. Este timpul ca liderii lumii să vorbească clar împotriva agresiunii flagrante a președintelui Putin și să fie alături de poporul ucrainean – conchidea diplomația americană. Declarațiile survin după ce Putin a discutat, telefonic, cu omologul său chinez, Xi Jinping, care l-a asigurat de susținerea sa pentru suveranitatea și securitatea Rusiei. Anul acesta, chiar înainte ca Rusia să invadeze Ucraina, președinții Xi și Putin au încheiat, la Beijing, un parteneriat pe care l-au numit nelimitat. Cândva concurente pentru supremație în lumea dictaturilor comuniste postbelice, Moscova și Beijingul, care împart 4.250 de kilometri de graniță, și-au normalizat relațiile la sfârșitul anilor 1980.