Trei femei - din Ucraina, Iran și, respectiv, Turcia - au câștigat, luni, Premiul Olof Palme 2023, ce recompensează acțiunile lor pentru apărarea drepturilor omului. Ucraineanca Marta Șumalo, iranianca Narges Mohammadi și turcoaica Eren Keskin au fost premiate pentru „eforturile lor în lupta pentru libertatea femeilor, într-un moment în care drepturile omului sunt amenințate de război, violență și opresiune” - se arată într-un comunicat al Fondului Memorial Olof Palme, citat de agențiile internaționale de știri. Marta Șumalo, psiholog și militantă feministă, a fost onorată ca fondatoare a „Women's Perspectives”, un ONG care sprijină drepturile femeilor și combate violența împotriva acestora. „Din 2014 (când Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea și a alimentat rebeliune secesionistă din Donbass, n. red.), și, în special, de la (declanșarea) invaziei ruse în Ucraina, în 2022, Marta Șumalo a fost foarte activă în creșterea gradului de conștientizare cu privire la efectele războiului și în ajutorarea victimelor” – precizează comunicatul. Jurnalista și activista pentru drepturile omului Narges Mohammadi „a fost o figură centrală în lupta pentru drepturile femeilor și pentru libertatea de exprimare în Iran” – mai precizează juriul despre femeia arestată prima oară în 1998. Ea a fost eliberată în octombrie 2020 și apoi arestată, din nou, în noiembrie 2021, lângă Teheran, în timp ce participa la o ceremonie comemorativă pentru un bărbat ucis în timpul protestelor din 2019. Avocata pentru drepturile omului Eren Keskin a fost recompensată pentru deceniile petrecute apărând victimele discriminării în țara ei, inclusiv „minorități etnice, LGBTQI+ și refugiați”. Juriul subliniază că ea a fost ținta atât a amenințărilor cu moartea, cât și a procedurilor judiciare abuzive și „a fost, de asemenea, închisă pentru convingerile sale”, Amnesty International numind-o „prizonieră de conștiință”. Ceremonia de premiere va avea loc pe 1 februarie, la Stockholm. Fondul constituit în memoria lui Olof Palme, prim-ministrul suedez asasinat în februarie 1986, onorează, în fiecare an, personalități care luptă pentru pace și dezarmare sau împotriva rasismului și xenofobiei. Premiul anual este de 100.000 de dolari americani.
Știri
RĂZBOI ÎN UCRAINA: O ucraineancă, printre laureatele Premiului Olof Palme 2023
