Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, va merge, în mai, la Casa Albă

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, va merge, în mai, la Casa Albă
© EPA-EFE/MADE NAGI / POOL   |   Președintele Joe Biden vorbește cu președintele turc Recep Tayyip Erdogan în timpul unei întâlniri ca parte a summit-ului liderilor G20 din Bali, Indonezia, 15 noiembrie 2022.

Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, va face o vizită oficială la Washington, pe 9 mai, și va fi primit de omologul său, Joe Biden, la Casa Albă - a anunțat, vineri, o sursă oficială, pentru media internaționale.

Premieră

Aceasta va fi prima întâlnire dintre cei doi șefi de stat în Biroul Oval, unde liderul islamo-conservator turc fusese primit anterior de președintele republican Donald Trump.

Mult timp încordate, relațiile dintre Washington și Ankara s-au înseninat, recent, după ce Turcia, membră importantă a NATO, a aprobat intrarea Finlandei și apoi a Suediei în Alianța Nord-Atlantică, după douăzeci de luni de amânare.

În acest timp, președintele Biden, în ianuarie, și apoi Congresul american, în februarie, au decis vânzarea avioanelor de luptă americane F-16 către Turcia, punând capăt câtorva luni de negocieri.

Timp citire: 1 min