
Președintele rus, Vladimir Putin, i-a trimis, joi, un mesaj laudativ omologului său chinez, Xi Jinping, cu ocazia împlinirii a 70 de ani. Într-o telegramă postată pe site-ul Kremlinului și citată de agențiile internaționale de știri, Putin scrie: „îți doresc din suflet, dragă prietene, sănătate, fericire, prosperitate și succes”. El pledează pentru „continuarea dialogului nostru constructiv și a conlucrării strânse asupra problemelor actuale bilaterale, regionale și internaționale, în beneficiul popoarelor Rusiei și Chinei”. Sub conducerea lui Xi, mai susține Putin, China a înregistrat „succese impresionante: economia națională prezintă o creștere constantă, bogăția cetățenilor a crescut, poziția Beijingului în lume devine mai puternică”. Cândva concurente pentru supremație în lumea dictaturilor comuniste postbelice, Moscova și Beijingul, care împart 4.250 de kilometri de graniță, și-au normalizat raporturile la sfârșitul anilor 1980. Rusia și China mențin relații strânse, care s-au consolidat după declanșarea invaziei din Ucraina, pe 24 februarie 2022, mai ales pe fondul sancțiunilor occidentale care au lovit economia rusă. Beijingul a refuzat să condamne atacul rusesc asupra țării vecine. Președintele chinez Xi a vizitat Moscova în martie, când a spus că relațiile bilaterale „intră într-o nouă eră”.