
Președintele chinez Xi Jinping dă asigurări că țara sa va fi alături de Rusia în fața „hărțuirii hegemonice”. Aflat în vizită la Moscova pentru a comemora cea de-a 80-a aniversare a victoriei asupra Germaniei naziste, președintele Chinei a avut azi convorbiri la Kremlin cu Vladimir Putin. „Confruntată cu tendința internațională spre unilateralism și comportament hegemonic de intimidare, China va colabora cu Rusia pentru a-și asuma responsabilitățile speciale ale marilor puteri mondiale”, i-a spus Xi Jinping omologului său rus la începutul întâlnirii. Cele două țări își bazează parteneriatul pe opoziția față de Occident și în special față de Statele Unite, pe care le acuză că-și impun punctul de vedere în relațiile internaționale. „Încrederea reciprocă politică dintre China și Rusia se adâncește, iar legăturile de cooperare pragmatică devin din ce în ce mai puternice”, a continuat președintele chinez. Vladimir Putin l-a asigurat pe președintele Xi că Rusia și China își dezvoltă legăturile „în interesul popoarelor ambelor țări și nu împotriva cuiva”.
Vladimir Putin a mai spus că Rusia și China intenționează să apere împreună „adevărul istoric” despre cel de-al Doilea Război Mondial, pe care Occidentul ar încerca să-l denatureze, în opinia președintelui rus. Xi Jinping urmează să asiste mâine la marea paradă militară din Piața Roșie, la care ar urma să participe și soldați chinezi. Sosit de ieri la Moscova, președintele Chinei a fost primit cu căldură la Kremlin de Vladimir Putin și de o delegație din care au făcut parte directorul agenției ruse de energie atomică Rosatom, șeful gigantului de hidrocarburi Rosneft, șeful Băncii Centrale a Rusiei și oligarhul Oleg Deripaska. Rusia și China și-au consolidat semnificativ legăturile de la începutul ofensivei rusești în Ucraina în 2022, până în punctul în care Occidentul acuză Beijingul că este un element cheie al efortului militar rus, în special prin faptul că a ajutat Moscova să ocolească sancțiunile internaționale.
Sosit la Moscova cu o zi înainte, Xi Jinping a fost întâmpinat călduros joi la Kremlin de Vladimir Putin și de o delegație din care făcea parte oficiali guvernamentali și lideri de afaceri importanți, a remarcat un jurnalist AFP.
Printre aceștia se numără directorul agenției ruse de energie atomică Rosatom, șeful gigantului de hidrocarburi Rosneft, șeful Băncii Centrale a Rusiei și oligarhul Oleg Deripaska.