Portul Constanța, aproape de un record de trafic în acest an

Portul Constanța, aproape de un record de trafic în acest an
© EPA-EFE/MAST IRHAM   |   O navă de marfă este andocată la un terminal de containere de export și import operat de compania de stat Pelindo, în portul Tanjung Priok din Jakarta, Indonezia, 20 iulie 2023.

Portul Constanța se îndreaptă spre un nou record de trafic în acest an, scrie agenția Reuters, în contextul în care importanța sa strategică a crescut după ruperea acordului pentru transportul cerealelor în Marea Neagră. Astfel, traficul total a crescut cu 10% în primele șapte luni ale anului, la 49,4 milioane de tone, iar la categoria cereale creșterea înregistrată este de 25%, la 18,9 milioane de tone.

Însă, cu toate pregătirile și investițiile statului și ale operatorilor portuari în îmbunătățirea infrastructurii și în creșterea vitezei de manevrare a mărfurilor, capacitatea portului își atinge limitele. La intrările în port se formează constant cozi de camioane întinse pe mai mulți kilometri, iar șoferii sunt nevoiți să aștepte zile întregi ca să-și poată descărca marfa. În aceste condiții, guvernul român a cerut sprijinul SUA și al Comisiei Europene pentru pentru dezvoltarea capacităților de tranzit de mărfuri de pe teritoriul României și creșterea capacităților de stocare și export din porturile Galați și Constanța.

Reuters mai notează și că, de la începutul anului, Ucraina a transportat 8,1 milioane de tone de cereale și alte 4,4 milioane de tone de alte produse prin portul Constanța, însă ritmul transporturilor a încetinit brusc după ce Rusia a început să atace porturile ucrainene de la Dunăre, de lângă granița cu România.

Timp citire: 1 min