Negocierile pentru NATO dintre Turcia, Suedia și Finlanda se reiau luna viitoare

Negocierile pentru NATO dintre Turcia, Suedia și Finlanda se reiau luna viitoare
© EPA-EFE/NECATI SAVAS   |   Ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, la Ankara, Turcia, 15 februarie 2023.

Negocierile Turciei cu Suedia și Finlanda privind aderarea la NATO a celor două țări scandinave vor fi reluate pe 9 martie - a anunțat luni ministrul turc de Externe, Mevlüt Cavusoglu, citat de agenţiile internaţionale de presă. Acestea scriu că întâlnirea ar putea avea loc la Bruxelles, unde este sediul Alianței Nord-Atlantice. Turcia a oprit negocierile la sfârșitul lui ianuarie şi a amânat o întâlnire tripartită, programată inițial pentru februarie, după mai multe demonstrații anti-turceşti și împotriva Islamului, organizate la Stockholm. Într-o vizită la Ankara, la mijlocul acestei luni, secretarul general al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg, a cerut integrarea „acum” a Finlandei și Suediei. Turcia acuză Suedia, printre altele, că adăpostește militanți și simpatizanți kurzi pe care îi descrie drept „teroriști”, în special pe cei din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK). Președintele turc, Recep Tayyip Erdogan, a sugerat că parlamentul de la Ankara ar putea ratifica admiterea Finlandei fără aderarea Suediei. Doar Turcia și Ungaria nu au ratificat până acum acordurile de aderare a celor două state candidate. Legislativul de la Budapesta ar urma să voteze la începutul lunii martie. După invadarea Ucrainei de către Rusia, pe 24 februarie 2022, Finlanda și Suedia au depus o cerere comună de aderare la Alianța Nord-Atlantică, abandonând decenii de nealiniere militară.

Timp citire: 1 min