Ministerul român de Externe salută organizarea și rezultatele alegerilor din Republica Moldova

Ministerul român de Externe salută organizarea și rezultatele alegerilor din Republica Moldova
© EPA-EFE/ROBERT GHEMENT   |   Un cuplu tânăr din Republica Moldova, cu reședința în România, se îmbrățișează în timp ce așteaptă la coadă pentru a vota la o secție de votare situată în centrul Bucureștiului, România, 20 octombrie 2024.

Ministerul român de Externe (MAE) salută ceea ce numește organizarea la înalte standarde democratice a alegerilor prezidenţiale şi a referendumului constituţional de duminică din Republica Moldova vecină.


Maia Sandu - candidatul cu cel mai autentic angajament pro-european


Într-un comunicat difuzat luni, diplomația de la București apreciază că
intrarea în turul doi al alegerilor, cu un scor solid, a candidatului cu cel mai autentic şi profund angajament pro-european - preşedintele Maia Sandu -, precum şi rezultatul referendumului constituţional probează, în ciuda provocărilor, ataşamentul cetăţenilor faţă de viitorul european, democratic al Republicii Moldova.

Ingerinţe masive, coordonate din Rusia

Ministerul acuză ingerinţele masive, sistematice, coordonate de vectori din Federaţia Rusă, consemnate încă din perioada premergătoare alegerilor.

Potrivit MAE, aceste interferenţe, de o anvergură, complexitate şi toxicitate fără precedent, au vizat compromiterea integrităţii alegerilor, subminarea democraţiei, propagarea de teorii anti-democratice şi anti-europene, precum şi influenţarea nemijlocită şi prin mijloace ilegale a alegătorilor.


MAE promite că România va continua să susțină Republica Moldova pe traseul său european și pentru a-și consolida rezilienţa în faţa ingerinţelor rusești.

 

Timp citire: 1 min