Știri

Politicieni români denunță legislaţia ucraineană privind dreptul la educaţie al minorităţilor naţionale
Politicieni români denunță legislaţia ucraineană privind dreptul la educaţie al minorităţilor naţionale

Două acte normative adoptate la Kiev ar conţine prevederi cu impact negativ asupra drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale de a avea acces la educaţie în limba maternă

Veridica.ro
26 ian. 2021
UE şi SUA cer eliberarea imediată a lui Alexei Navalnîi şi a susţinătorilor acestuia
UE şi SUA cer eliberarea imediată a lui Alexei Navalnîi şi a susţinătorilor acestuia

Înaltul reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politici de securitate va merge în Rusia la începutul lui februarie, iar între timp responsabilii comunitari iau în calcul adoptarea de noi sancţiuni, dacă preşedintele  Vladimir Putin va continua şă-şi reprime opozanţii.

Veridica.ro
26 ian. 2021
Personaje din extrema dreaptă austriacă şi din serviciul de informaţii – amestecate într-o uriaşă fraudă financiară
Personaje din extrema dreaptă austriacă şi din serviciul de informaţii – amestecate într-o uriaşă fraudă financiară

Fostul angajat al Oficiului federal pentru apărarea Constituţiei şi combatarea terorismului şi fostul politician din Partidul Libertăţii sunt suspectaţi că l-au ajutat pe Jan Marsalek, directorul de operaţiuni al Wirecard, să fugă în străinătate pentru a scăpa de justiţie.

Veridica.ro
25 ian. 2021
Human Rights Watch acuză autorităţile ruse că nu doar ignoră, ci calcă în picioare drepturile omului
Human Rights Watch acuză autorităţile ruse că nu doar ignoră, ci calcă în picioare drepturile omului

Human Rights Watch (HRW) a criticat actele de violenţă ale forţelor de securitate din Rusia împotriva protestatarilor care au cerut eliberarea opozantului Alexei Navalnîi.

Veridica.ro
25 ian. 2021
Forţele de ordine ungare au reţinut în weekend aproape trei sute de migranţi
Forţele de ordine ungare au reţinut în weekend aproape trei sute de migranţi

Ungaria este una din țările europene cu cele mai dure politici împotriva migranților.

Veridica.ro
25 ian. 2021
Preşedintele Muntenegrului acuză vehement Serbia că pune în pericol suveranitatea vecinilor ei
Preşedintele Muntenegrului acuză vehement Serbia că pune în pericol suveranitatea vecinilor ei

Djukanović, a acuzat Serbia că pune în pericol suveranitatea vecinilor ei cu ajutorul aceleiaşi reţete din anii '90 şi a numit Biserica Ortodoxă Sârbă (SPC) "cel mai periculos instrument al naţionalismului sârbesc".

Veridica.ro
25 ian. 2021
Tensiunile din Egee: discuțiile greco-turce se reiau după o întrerupere de 5 ani
Tensiunile din Egee: discuțiile greco-turce se reiau după o întrerupere de 5 ani

Disputele dintre cele două ţări, formal aliate în NATO, aproape că au escaladat militar anul trecut

Veridica.ro
25 ian. 2021
Volumul fuziunilor şi achiziţiilor în Europa Centrală și de Est a fost anul trecut la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu
Volumul fuziunilor şi achiziţiilor în Europa Centrală și de Est a fost anul trecut la cel mai scăzut nivel din ultimul deceniu

Activitatea de fuziuni şi achiziţii în așa-numita Europă emergentă a fost afectată în 2020 de pandemia de coronavirus, volumul tranzacţiilor atingând cele mai scăzute niveluri din ultimii 10 ani

Veridica.ro
24 ian. 2021
Tensiuni la Mediterană: Grecia achiziționează avioane de război
Tensiuni la Mediterană: Grecia achiziționează avioane de război

De teama turcilor, Grecia cumpără din Franța 18 avioane de luptă Rafale

Veridica.ro
24 ian. 2021
Ucraina nu poate concura cu țările bogate pentru a-și asigura necesarul de vaccinuri anti-COVID 19
Ucraina nu poate concura cu țările bogate pentru a-și asigura necesarul de vaccinuri anti-COVID 19

Autorităţile dau asigurări că primele vaccinări ar putea începe la jumătatea lunii februarie. Promisiunile ridică, însă, semne de întrebare, fiindcă până acum nu a fost anunţată o dată fermă de începere a livrărilor de vaccin.

Veridica.ro
24 ian. 2021
Kremlinul îi acuză pe americani după manifestațiile pro-Navalny
Kremlinul îi acuză pe americani după manifestațiile pro-Navalny

Peste trei mii de oameni au fost arestați în cursul protestelor neautorizate care au avut loc în mai bine de o sută de mari orașe rusești, din Extremul Orient până la Sankt Petersburg.

Veridica.ro
24 ian. 2021
UPDATE: Poliţia rusă a arestat peste două mii de participanţi la manifestaţiile pentru eliberarea opozantului Alexei Navalnîi
UPDATE: Poliţia rusă a arestat peste două mii de participanţi la manifestaţiile pentru eliberarea opozantului Alexei Navalnîi

Din Extremul Orient rus până la Sankt Peterburg, în vest, sub sloganuri ca "Rusia va fi liberă" şi "Putin e un asasin", zeci de mii de oameni au participat la proteste.

Veridica.ro
23 ian. 2021
Balcani: Tablou în stilul realismului socialist oferit de Borisov lui Vucic
Balcani: Tablou în stilul realismului socialist oferit de Borisov lui Vucic

Un tablou pictat de un artist bulgar în cel mai pur stil al realismului socialist, cu liderii bulgar şi sârb inspectând împreună lucrările de pe şantierul gazoductului rusesc TurkStream, a devenit subiect de glume pentru internauţi

Veridica.ro
23 ian. 2021
Decret la Chişinău: româna, obligatorie în Consiliul Suprem de Securitate
Decret la Chişinău: româna, obligatorie în Consiliul Suprem de Securitate

Membrii numiţi din Consiliul Suprem de Securitate din Republica Moldova trebuie să cunoască limba română şi să nu aibă antecedente penale.

Veridica.ro
23 ian. 2021
Pe fondul tensiunilor cu Turcia, Grecia anunţă că serviciul militar creşte de la 9 la 12 luni
Pe fondul tensiunilor cu Turcia, Grecia anunţă că serviciul militar creşte de la 9 la 12 luni

Durata serviciului militar va putea fi menţinută, potrivit lui Panagiotopoulos, la 9 luni doar pentru recruţii care optează să fie trimişi în zonele de frontieră cu Turcia, în special în regiunea râului Evros şi pe anumite insule din Marea Egee.

Veridica.ro
23 ian. 2021
Poliţia rusă a arestat sute de participanţi la manifestaţiile neautorizate în care se cere eliberarea opozantului Alexei Navalnîi
Poliţia rusă a arestat sute de participanţi la manifestaţiile neautorizate în care se cere eliberarea opozantului Alexei Navalnîi

Soţia opozantului rus Aleksei Navalnîi, Iulia, e una dintre sutele de protestatari arestaţi, sâmbătă, de poliţie, după ce ieşiseră în stradă pentru a cere eliberarea celui mai popular adversar al preşedintelui Vladimir Putin

Veridica.ro
23 ian. 2021
Ungaria e prima ţară din UE care cumpără vaccinul rusesc
Ungaria e prima ţară din UE care cumpără vaccinul rusesc

Anunţul survine pe fondul criticilor din partea Budapestei cu privire la 'lentoarea' procesului de aprobare a Sputnik V de către Agenţia Europeană pentru Medicamente

Veridica.ro
22 ian. 2021
Albania expulzează un diplomat rus
Albania expulzează un diplomat rus

Guvernul albanez a declarat persona non grata un diplomat rus şi a cerut plecarea sa din ţară, pentru încălcarea continuă a măsurilor antiepidemice impuse de autorităţile sanitare pentru a limita propagarea epidemiei de coronavirus.

Veridica.ro
22 ian. 2021
Legea minorităților din Ucraina, criticată în Parlamentul European
Legea minorităților din Ucraina, criticată în Parlamentul European

Eurodeputatul PMP Eugen Tomac a solicitat Legislativului comunitar crearea de mecanisme prin care să fie condiţionată acordarea finanţării europene statelor partenere ce nu le garantează minorităților naționale accesul la educație în limba maternă.

Veridica.ro
22 ian. 2021
Republica Moldova: un statut privilegiat pentru limba rusă ar fi neconstituțional
Republica Moldova: un statut privilegiat pentru limba rusă ar fi neconstituțional

Judecătorii Curții Constituționale au blocat încercarea stângii pro-moscovite de a oferi limbii ruse un statut privilegiat în Republica Moldova.

Veridica.ro
22 ian. 2021
UE va ajuta Ucraina să procure vaccin anti-COVID-19 cât mai curând posibil
UE va ajuta Ucraina să procure vaccin anti-COVID-19 cât mai curând posibil

Potrivit unui sondaj realizat în Ucraina, doar 43% dintre cetăţenii acestei ţări s-ar vaccina împotriva coronavirusului, dacă vaccinul ar fi gratuit

Veridica.ro
22 ian. 2021
Pandemia a dezvăluit reflexele autoritare ale guvernelor din Bulgaria și Ungaria
Pandemia a dezvăluit reflexele autoritare ale guvernelor din Bulgaria și Ungaria

În cadrul legislaţiei de criză, s-a încercat impunerea unor regulamente ce limitează dreptul la informare, iar apariţia coronavirusului a eliberat reflexe autoritare.

Veridica.ro
22 ian. 2021
Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care cere blocarea proiectului Nord Stream 2
Parlamentul European a adoptat o rezoluţie prin care cere blocarea proiectului Nord Stream 2

Parlamentarii europeni cer UE să sancționeze Rusia din cauza arestării opozantului rus, Aleksei Navalnîi

Veridica.ro
22 ian. 2021
Bulgaria construiește un nou reactor nuclear
Bulgaria construiește un nou reactor nuclear

Guvernul bulgar a decis construirea unui nou reactor la centrala nucleară de la Kozlodui, abandonând, de facto, proiectul celei de-a doua centrale, de la Belene

Veridica.ro
21 ian. 2021
Rusia: sentință după masacru într-o bază militară
Rusia: sentință după masacru într-o bază militară

Un tribunal militar rus a condamnat la 24 de ani şi jumătate de închisoare un recrut care, în octombrie 2019, a ucis opt persoane la o bază militară din Siberia.

Veridica.ro
21 ian. 2021
CEDO condamnă Ucraina pentru represiunea de la Euromaidan
CEDO condamnă Ucraina pentru represiunea de la Euromaidan

Statul ucrainean este responsabil pentru moartea unui manifestant – anunţă CEDO, într-un comunicat preluat de agenţiile de presă. Judecătorii Curţii apreciază, în unanimitate, că autorităţile au încercat, în mod deliberat, să perturbe manifestaţiile paşnice şi au recurs la violenţă excesivă şi arestări ilegale.

Veridica.ro
21 ian. 2021
Vaccinul rusesc Sputnik V este autorizat pentru utilizare temporară de Ungaria
Vaccinul rusesc Sputnik V este autorizat pentru utilizare temporară de Ungaria

Deocamdată nu se știe ce cantități de Sputnik V vor fi cumpărate și utilizate de Ungaria. Clarificări ar putea să apară vineri, 22 ianuarie, când Péter Szijjártó va efectua o vizită în Rusia

Veridica.ro
21 ian. 2021
OSCE: Ucraina a îndeplinit toate condiţiile pentru organizarea unui nou summit în
OSCE: Ucraina a îndeplinit toate condiţiile pentru organizarea unui nou summit în "Formatul Normandia"

Șefa diplomaţiei suedeze a exclus posibilitatea participării OSCE la negocierile în "Formatul Normandia", subliniind că acest format este eficient în componența actuală.

Veridica.ro
21 ian. 2021
Cracovia va înființa primul adăpost de urgență din Polonia destinat victimelor discriminării LGBT
Cracovia va înființa primul adăpost de urgență din Polonia destinat victimelor discriminării LGBT

Orașul Cracovia face parte din voievodatul (regiunea) Małopolska, una dintre cele peste 100 de unități administrativ-teritoriale care s-au declarat "libere de ideologia LGBT"

Veridica.ro
21 ian. 2021
Maia Sandu: am deblocat dialogul cu UE
Maia Sandu: am deblocat dialogul cu UE

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, afirmă că a reușit să deblocheze dialogul cu instituțiile Uniunii Europene și să restabilească susținerea europeană pentru Republica Moldova.

Veridica.ro
19 ian. 2021
Gazprom recunoaște că realizarea gazoductului Nord Stream 2 riscă să fie compromisă
Gazprom recunoaște că realizarea gazoductului Nord Stream 2 riscă să fie compromisă

Eventuala abandonare a proiectului de 10 miliarde de euro și realizat deja în proporție de 90% ar putea fi cauzată de presiunile politice

Veridica.ro
19 ian. 2021
Amnesty International denunță ferm arestarea lui Alexei Navalnîi
Amnesty International denunță ferm arestarea lui Alexei Navalnîi

Audierea de la poliție prin care Alexei Navalnîi a fost condamnat la 30 de zile de închisoare este grotescă, afirmă cunoscuta organizația pentru drepturile omului.

Veridica.ro
18 ian. 2021
Raportează
Fake News

Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.

Raportează
Podcast

Ascultă podcasturile Veridica.ro!

Podcasturi
Video

Urmărește reportajele Veridica.ro!!

Video