Pe 8 Iulie, Gabriel Resources a cerut anularea procesului câștigat de România.
I-ar fi cerut omului de afaceri Cătălin Hideg 600.000 de euro, pentru a-l ajuta să obţină o pedeapsă cu suspendare, într-un dosar pentru fraude cu fonduri europene.
Proclamarea lor oficială va avea loc anul viitor, cu ocazia centenarului recunoașterii statutului de Patriarhie a Bisericii Ortodoxe Române și a centenarului înființării Mitropoliei Basarabiei.
La ordinul UE, transportatorii ucraineni primesc imunitate deplină în faţa legii, potrivit unei unei publicaţii suveraniste din România.
Coeficientul de umplere este acum de 80%, dar va scădea la 77 de procente, la sfârșitul lunii iulie.
Premierul Marcel Ciolacu a vorbit despre realizarea unui centru de date Google în România.
Ea urmează să-şi ia în primire mandatul de parlamentar european.
România va fi reprezentată de 107 sportivi, care vor concura la 18 discipline.
Deficitul contului curent al balanţei de plăţi a depășit 9 miliarde de euro.
Perspectivele arată că, la finalul primului semestru, acestea ar putea ajunge la 50 de miliarde de euro.
Acesta şi-a aprins o ţigară cu canabis pe scena unui cunoscut festival ce are loc pe litoral.
Datoria administraţiei publice a depășit pragul de 850 de miliarde de lei.
Medicii recomandă populaţiei să evite expunerea la soare şi deplasările la orele prânzului.
Acesta îşi va susţine discursul pe 27 iulie.
Țara noastră este urmată de Bulgaria, Slovacia şi Ungaria.
Totodată, va fi desemnat și candidatul formațiunii la alegerile prezidenţiale.
Procurorii trebuie să refacă ancheta în acest dosar, după ce probele strânse de anchetatori au fost anulate de ÎCCJ.
Temperatura şinelor va fi monitorizată constant de personalul CFR.
România nu a făcut nici un anunţ pe această temă, iar ministrul Mediului, Mircea Fechet, se află în aceste zile la Consiliul Informal de Mediu de la Budapesta.
Țara noastră este depășită doar de Bulgaria și Germania.
Oficialii MApN arată că informația e falsă, iar România nu va mobiliza rezerviștii.
Peste o treime din voturile alegătorilor au fost în favoarea PSD.
România se pregătește pentru acțiuni militare în stânga Nistrului, unde mercenari români au luptat în războiul din 1992, iar pentru aceasta și-a modificat legislația, afirmă canalul de Telegram Smugleanka.
BNR anticipează menținerea trendului descrescător până la sfârșitul lui 2025.
Preşedintele Iohannis afirmă că securitatea României sporeşte prin consolidarea securităţii Ucrainei şi a Republicii Moldova.
Este al treilea grup parlamentar suveranist care refuză aderarea partidului SOS România.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat la Washington că a decis să se retragă din cursa pentru şefia NATO pentru că...
Ea omagiază data la care, în 1997, preşedintele Bill Clinton a susținut la Bucureşti, discursul ce a încurajat evoluţia democratică a ţării noastre.
Demersul urmărește alinierea la strategia europeană.
Acesta va consta în produse alimentare și articole de cazarmament în valoare de peste 7 milioane de lei.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că PSD va cere convocarea extraordinară a Parlamentului pentru dezbaterea şi adoptarea unei iniţiative legislative...