Misiune de Poliţie Aeriană a aviaţiei spaniole, în România

Misiune de Poliţie Aeriană a aviaţiei spaniole, în România
© EPA-EFE/Elvira Urquijo A.   |   Aeronave de luptă la Baza Aeriană Gando, Insulele Canare, Spania, 25 octombrie 2023.

Un detașament spaniol, format din aproximativ 150 de militari (piloți și personal tehnic) și opt aeronave F-18 Hornet, va executa, în următoarele patru luni, împreună cu militari ai Forțelor Aeriene Române, misiuni de Poliție Aeriană Întărită sub comandă NATO. Misiunile de poliție aeriană desfășurate în comun contribuie la dezvoltarea capacității de reacție şi descurajare, în creştere după invazia rusă în Ucraina din februarie 2022, precum și la consolidarea interoperabilității între Forțele Aeriene Române și Forțele Aeriene Spaniole.

Ceremonia de certificare a detașamentului Forțelor Aeriene Spaniole va avea loc marți, 6 august, începând cu ora 11:30, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu. La activitate, vor fi prezenți reprezentanți ai conducerii MApN, ai Ambasadei Spaniei în România, ai Centrului NATO de Operații Aeriene Torrejon și ai Forțelor Aeriene Spaniole, precum și șeful Statului Major al Forțelor Aeriene Române.

Timp citire: 1 min