Co-laureatul Premiului Nobel pentru Pace în 2022, belarusul Ales Bialiaţki, a fost condamnat la 10 ani de închisoare de justiţia din ţara sa

Co-laureatul Premiului Nobel pentru Pace în 2022, belarusul Ales Bialiaţki, a fost condamnat la 10 ani de închisoare de justiţia din ţara sa
© EPA-EFE/ANDERS WIKLUND SWEDEN OUT   |   Activistul pentru democrație din Belarus, fondator al organizației pentru drepturile omului „Viasna”, Ales Bialiatski, vorbește după ce a primit Premiul Right Livelihood 2020 la Stockholm, Suedia, 03 decembrie 2020 (reeditat 07 octombrie 2022).

Un tribunal din Minsk l-a condamnat, vineri, pe activistul civic belarus Ales Bialiaţki, co-laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 2022,  la 10 ani de închisoare. Organizaţia non-guvernamentală fondată de acesta, Viasna, precizează, într-un comunicat citat de agenţiile internaţionale de ştiri, că doi coinculpați ai lui Bialiaţki, Valentin Stefanovici și Vladimir Labkovici, au fost condamnați la nouă și, respectiv, șapte ani de închisoare. Toţi trei s-au opus regimului autoritar al preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere din 1994 şi calificat, frecvent, drept ultimul dictator din Europa.

Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2022 a fost acordat unor reprezentanți ai societății civile din spaţiul ex-sovietic: militantul belarus Ales Bialiaţki, organizaţia non-guvernamentală rusă Memorial și Centrul Ucrainean pentru Libertăți Civile „Comitetul Nobel norvegian dorește să onoreze trei campioni de seamă ai drepturilor omului, democrației și coexistenței pașnice în cele trei țări vecine, Belarus, Rusia și Ucraina” - a declarat președintele acestuia, Berit Reiss-Andersen.

În 2021, Nobelul pentru Pace a revenit jurnaliştilor Maria Ressa din Filipine şi Dmitri Muratov din Rusia şi, potrivit Comitetului, a recompensat „lupta lor curajoasă pentru libertatea de exprimare în ţările lor”. La scurt timp după aceea, președintele Vladimir Putin i-a cerut lui Muratov să nu utilizeze premiul ca pe un „scut”, pentru a atrage atenția asupra sa și pentru a încălca legile ruse.

Timp citire: 1 min