Angela Merkel reafirmă că Ucraina trebuie să rămână o țară de tranzit pentru gazul rusesc, dar nu renunță la Nord Stream 2

Angela Merkel reafirmă că Ucraina trebuie să rămână o țară de tranzit pentru gazul rusesc, dar nu renunță la Nord Stream 2
© EPA-EFE/SHAWN THEW   |   US President Joe Biden and German Chancellor Angela Merkel participate in a joint press conference in the East Room of the White House in Washington, DC, USA, 15 July 2021. The two leaders met earlier to discuss the Russian Nord Stream 2 pipeline, climate change, Covid-19 vaccines, and Russian cyber attacks.

Cancelarul german, Angela Merkel, a repetat că Ucraina trebuie să rămână ceea ce a numit o țară de tranzit pentru gazul rusesc care ajunge în Europa. Ea spune că gazoductul Nord Stream 2, ce va lega, în curând, Germania de Rusia, prin Marea Baltică, nu e decât un proiect adițional și nu e în niciun caz menit să elimine Ucraina  de pe harta tranzitului de hidrocarburi rusești spre Vest. Șefa guvernului de la Berlin, care își încheie mandatul în toamnă și vrea să părăsească prim-planul scenei politice, a făcut aceste declarații la Washington, în timpul vizitei de rămas-bun la Casa Albă. Ca și fosta administrație Donald Trump, echipa președintelui american Joe Biden nu și-a ascuns rezervele față de proiectul Nord Stream 2. La sfârşitul lui martie, secretarul american de stat, Antony Blinken, a avertizat, din nou, asupra nocivității  gazoductului. În cursul primei sale vizite la cartierul general al NATO de la Bruxelles, Blinken şi-a exprimat convingerea că Nord Stream 2 e o idee proastă, contravine intereselor Uniunii Europene şi poate afecta interesele Ucrainei, Poloniei şi ale altor parteneri sau aliaţi apropiaţi. Anterior, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, și-a exprimat speranța că Washingtonul și Berlinul îi vor putea oferi țării sale garanții de securitate energetică, pe fondul temerilor pe care le provoacă la Kiev apropiata inaugurare a conductei. Zelenski afirmă că  Ucraina, până acum țara predilectă de tranzit pentru gazele rusești spre Europa, va pierde două miliarde de dolari anual.  

Chiar și dacă va fi finalizat, Nord Stream 2 s-ar putea dovedi inutil, dată fiind tranziția europeană spre surse alternative de energie – remarcă un editorial veridica.ro. În februarie, comentariile preşedintelui german Frank-Walter Steinmeier despre valoarea diplomatică a controversatului gazoduc au provocat furie în Ucraina. Ambasadorul la Berlin, Andrei Melnik, afirma, într-un comunicat, că 'argumentele istorice discutabile' ale lui Steinmeier au fost primite cu 'uimire şi indignare' de către Kiev. Într-un interviu pentru presa germană, preşedintele federal apărase construcţia conductei, spunând că relaţiile energetice sunt printre ultimele punţi rămase între Rusia şi Europa. El a făcut referire şi la invazia germană asupra Uniunii Sovietice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. 'Mai mult de 20 de milioane de oameni în ceea ce era atunci Uniunea Sovietică au devenit victime ale războiului. Acest lucru nu justifică o acţiune greşită în politica rusă de astăzi, dar nu ar trebui să uităm imaginea de ansamblu' - a spus Steinmeier. Nord Stream 2 rămâne proiectul geopolitic al preşedintelui rus Vladimir Putin şi contravine intereselor ucrainene - a scris, în replică, Melnik, care adaugă că 'este cinic, în special în această dezbatere, să aducem în discuţie ororile regimului nazist al terorii şi pe deasupra 'să alocăm' exclusiv Rusiei milioanele de victime sovietice ale războiului german de exterminare şi aservire'. El a numit 'o distorsiune periculoasă a istoriei' lipsa unei menţionări exprese a milioanelor de victime ale naziştilor în Ucraina, care în acel moment făcea parte din URSS. Ucraina se numără printre cei mai aprigi critici ai conductei Nord Stream 2, aproape finalizat şi proiectat să aducă 55 de miliarde de metri cubi de gaz natural din Rusia în Germania.

Și premierul polonez, Mateusz Morawiecki, a reacţionat într-o postare pe Facebook, în care s-a arătat bucuros că Steinmeier admite că şi consecinţele celui de-al Doilea Război Mondial pot avea un impact asupra deciziilor politice şi economice din prezent. ''Polonia nu a primit niciodată despăgubiri, în pofida distrugerilor teribile provocate de Germania nazistă. Şase milioane de polonezi au fost ucişi. Mii de oraşe şi sate au fost rase de pe faţa pământului, inclusiv capitala Varşovia'' - a adăugat Morawiecki în postarea sa, alături de o fotografie cu oraşul distrus. Construcţia Nord Stream 2 nu este o formă de despăgubire şi va dăuna solidarităţii europene – mai afirmă şeful guvernului polonez, care conchide: ''construcţia unor punţi între Europa şi Rusia nu se poate face peste capul Europei Centrale şi de Est''.

 

Timp citire: 3 min