Purtătorul de cuvânt al guvernului german, Stefan Kornelius a declarat că războiul împotriva Iranului nu are nicio legătură cu NATO, iar Germania nu are planuri să se implice. „Nici Statele Unite, nici Israelul nu ne-au consultat înainte de război și... Washingtonul a declarat în mod explicit la începutul războiului că asistența europeană nu era nici necesară, nici dorită”, a declarat purtătorul de cuvânt. „NATO este o alianță pentru apărarea teritoriului” membrilor săi și „există o lipsă de mandat pentru a permite NATO să intervină”, a declarat Kornelius. „Ce se așteaptă (...) Donald Trump să facă o mână sau două de fregate europene în Strâmtoarea Ormuz, ceea ce puternica marină americană nu poate face?”, a declarat la rândul său ministrul german al Apărării, Boris Pistorius minimalizând totodată amenințările lui Trump conform cărora lipsa ajutorului aliat ar putea avea consecințe pentru viitorul NATO. Președintele american a avertizat că NATO se va confrunt cu un viitor „foarte rău” dacă aliații nu trimit nave de război pentru a ajuta la încetarea blocadei iraniene asupra rutei cruciale de transport maritim din Strâmtoarea Ormuz. Trump a declarat că, așa cum Statele Unite au ajutat Ucraina în războiul cu Rusia, se așteaptă ca Europa să ajute în Strâmtoarea Ormuz.
Guvernele europene nu vor să fie atrase în război
Premierul britanic Keir Starmer a declarat că planul la care lucrează Marea Britanie împreună cu alți parteneri pentru a restabili traficul maritim în Strâmtoarea Ormuz „nu va fi o misiune NATO”. „Va trebui să fie o alianță a partenerilor (...) atât în Europa și Golf, cât și cu Statele Unite”, a spus Starmer care a subliniat că Londra „nu va fi atrasă într-un război mai amplu”. Șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas a declarat că Uniunea discută posibilitatea de a schimba mandatul misiunii sale navale din Orientul Mijlociu, Aspides, care protejează în prezent navele din Marea Roșie de atacurile grupării rebele Houthi din Yemen, pentru a include Strâmtoarea Ormuz. Însă Grecia, care conduce misiunea Aspides a spus că își va limita participarea în Orientul Mijlociu la Marea Roșie. Spania a declarat că nu va face nimic care ar putea escalada conflictul, în timp ce vicepremierul italian, Matteo Salvini a spus că trimiterea de nave militare într-o zonă de război ar fi interpretată ca participare la conflict. Danemarca, în schimb a declarat că UE ar trebui să lucreze pentru a redeschide strâmtoarea, chiar dacă nu este de acord cu războiul.
