
Ciucă, opt la sută
În ajun, la primul tur al alegerilor pentru președinția României, Ciucă a primit doar 8,79% din voturi.
Potrivit comentatorilor, el a plătit prețul atât al propriei prestații submediocre la șefia partidului, a Guvernului și a Senatului, cât și al obedienței oarbe față de actualul președinte, tot mai impopularul Klaus Iohannis.
Ciolacu, contraperformanță istorică
Și premierul Marcel Ciolacu a anunțat, tot luni, că și-a dat demisia din fruntea PSD (la co-guvernare cu PNL), după ce a ratat turul doi al alegerilor prezidențiale.
Fondat imediat după Revoluția anticomunistă din 1989, ca Front al Salvării Naționale, de fostul ministru ceaușist Ion Iliescu, PSD-ul de azi, fie că s-a numit FDSN ori PDSR, a avut întotdeauna candidați în turul doi la prezidențiale.
Singurul care-a și ajuns șef al statului a fost Iliescu însuși, ales în 1990, 1992 și 2000.
Ceilalți – Adrian Năstase, Mircea Geoană, Victor Ponta, Viorica Dăncilă – au pierdut turul decisiv al prezidențialelor.