Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.
Conspiraţia tectonică împotriva Turciei
geo.tv / 8 feb. 2023 ; reuters.com / 8 feb.2023; haarp.gi.alaska.edu
Cutremurele catastrofale soldate cu zeci de mii de morţi în Turcia şi Siria au fost o nesperată ocazie pentru adepţii teoriilor conspiraţiei să iasă la rampă. În timp ce replicile cataclismului din 6 februarie amplificau dezastrul, reţelele sociale erau împânzite cu mesaje care susţineau că seismul nu are cauze naturale ci este o operaţiune deliberată a NATO sau a Statelor Unite menită să pedepsească regimul neascultător al preşedintelui Recep Erdogan. Potrivit autorilor postărilor, „arma” folosită de agresori ar fi fost un fost program militar american botezat HAARP - acronimul pentru „High-frequency Active Auroral Research Program”, adică, în română, Programul de Cercetare asupra Frecvențelor Aurorale Active. Ca argument, postările acuzatoare invocă imagini filmate în momentele premergătoare cutremurului în care cerul pare luminat de fulgere, ceea ce – susţin, siguri pe ei, conspiraţioniştii – este anormal în cazul seismelor dar se întâmplă frecvent în timpul operaţiunilor HAARP. Afirmaţia denotă fie ignoranţă, fie naivitate - spun specialiştii consultaţi de Reuters. În primul rând, programul HAARP se bazează pe emiţătoare de mare putere şi înaltă frecvenţă destinate studiului ionosferei, adică a părţii superioare a atmosferei situată dincolo de altitudinea de 70 de km, neavând nici măcar teoretic capacitatea de a acţiona în profunzimea scoarţei terestre. În vreme ce undele radio pot penetra mai puţin de 1 cm în învelişul Pământului, cutremurul din 6 februarie a avut epicentrul la 17 km adâncime. În al doilea rând, chiar dacă undele radio artificiale pot perturba zone restrânse din atmosfera superioară, efectul acestora este restrâns, fiind comparabil cu influenţa solară. În plus, spun experţii, tehnologia actuală nu permite direcţionarea precisă a undelor radio de la sol către un anume oraş. Cât priveşte luminile din videoclip, ele nu sunt specifice tehnologiei HAARP, arată cercetătorii. În schimb, contrar celor susţinute de adepţii conspiraţiilor, sunt o apariţie comună în timpul mişcărilor seismice nocturne puternice, fiind determinate de scurt-circuitele provocate de căderea reţelelor electrice. Într-o noapte noroasă precum cea a cutremurului, scânteile care însoţesc de regulă întreruperea violentă a alimentării cu curent au fost reflectate de plafonul de nori, dându-le privitorilor senzaţia unor descărcări electrice în atmosferă. Dincolo de aceste explicaţii preponderant tehnice care demontează teoriile fanteziste vehiculate pe reţelele sociale, există un răspuns şi pentru cei care continuă să vadă în HAARP o armă ultrasecretă şi supersofisticată a americanilor. Din 2014, programul de cercetare a ionosferei nu mai are nicio legătură cu United States Air Force şi U.S. Navy, fiind administrat în totalitate de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Fairbanks din Alaska. Potrivit site-ului instituţiei, toate rezultatele studiilor din 1990 până în prezent sunt publice. Mai mult, orice persoană, indifferent de vârstă, pasionată de domeniu sau doar curioasă poate vizita gratuit instalaţia HAARP din Alaska în Ziua porţilor deschise, organizată în fiecare an.
Complotul seismic – unda de şoc „Șoşoacă”
facebook.com / DianaSosoacaOficial / 8 feb. 2023
Diana Iovanovici Şoşoacă, senator independent:
„Am trăit să asistăm și la producerea de cutremure la comandă.”
Diana Şoşoacă este convinsă că seismul de la graniţa Turciei cu Siria este rezultatul unei intervenţii occidentale. A spus-o răspicat de la tribuna Parlamentului la două zile după cutremur, într-un discurs postat apoi pe pagina de facebook, unde a adunat peste patru mii trei sute de aprecieri şi mai bine de 3.500 de distribuiri. Fără să se piardă în explicaţii tehnice, senatoarea s-a lansat în pseudo-argumentaţii politice fantasmagorice. reuşind să compromită orice brumă de credibilitate a propriului discurs.
Diana Iovanovici Şoşoacă, senator independent:
„În fapt, este un atac asupra Turciei din partea mai marilor lumii, cărora le-a displăcut total faptul că au fost puși la punct de Recep Tayyp Erdogan, președintele Turciei. Mai mult, poziția acestuia de neutralitate și mediator în războiul ucraineano-rus a deranjat profund, mai ales că Turcia este a doua mare putere din punct de vedere militar în cadrul NATO. Poziția sa de a bloca aderarea Suediei la NATO, dar și discursul său la Davos, mai ales și gestul său de a pleca în mijlocul conferinței sfidându-l pe Schwab, nu a rămas fără ecou în lumea dură și rece a conducătorilor lumii. (01:38)
Evocarea reuniunii de la Davos, întărită şi pe pagina de Facebook prin postarea unui clip cu momentul părăsirii intempestive a conferinţei de către Recep Erdogan, este o dezinformare evidentă, sancţionată ca atare de către unii utilizatori informaţi. Incidentul menţionat s-a petrecut în 2009, iar supărarea lui Erdogan – la acea dată prim-ministru al Turciei – a pornit de la un schimb aprins de replici pe tema situaţiei din Fâşia Gaza cu preşedintele de atunci al Israelui, Shimon Peres, decedat în 2016. Mistificările doamnei Şoşoacă nu s-au oprit însă aici, senatoarea sugerând că mai multe state occidentale, la care s-ar fi adăugat şi România, aveau cunoştinţă de iminenţa producerii unui cutremur în Turcia.
Diana Iovanovici Şoşoacă, senator independent:
„Cu 24 de ore înainte de producerea seismului, zece state şi-au retras ambasadorii din Turcia. Cu cinci zile înainte de producerea acestuia, MAE din România emitea o avertizare de călătorie pentru cetăţenii români în Turcia, deşi nu exista vreun pericol. La fel, alte ţări. Omorând oameni, şi-au făcut interesele.”
De neînţeles pentru un politician care se declară pe pagina de Facebook „unicul senator!” şi „unicul parlamentar al României!”, Diana Şoşoacă confundă actul extrem al retragerii ambasadorului dintr-un stat cu închiderea temporară a unei ambasade din motive de securitate. Or, nouă state occidentale au decis să-şi închidă pentru scurt timp reprezentanţele diplomatice din cauza apariţiei riscului ca acestea să devină ţinta unor proteste violente ale localnicilor iritaţi de recenta ardere în public a Coranului în incidente separate din câteve ţări europene. De altfel, aceeaşi precauţie a stat şi la baza alertei de călătorie emisă de ministerul român de Externe, alertă care menţiona explicit zona diplomatică şi lăcaşurile de cult din Istanbul, fără referire la zona calamitată ulterior a Turciei. Revenind la discursul din Parlament al senatoarei Şoşoacă, acesta a culminat cu un apel delirant la o nouă Revoluţie „ca la 1848” şi „o revoltă mondială împotriva demenţilor şi psihopaţilor” care conduc Lumea. Între aceştia, Diana Şoşoacă l-a nominalizat pe preşedintele Ucrainei, etichetat drept „despotul Zelensky”. O zi mai târziu, o fotografie realizată la ambasada Rusiei o înfăţişa pe senatoarea României zâmbind alături de ambasadorul Valeri Kuzmin, la o recepţie în cadrul căreia a fost prezentată o dare de seamă privind aşa-zisa „operaţiune militară specială”, completată de o expoziţie de fotografii din regiunile anexate prin forţă de Moscova.
(Horia Grușcă)