Statul ucrainean a dispărut după 2014 și a devenit o colonie a SUA și NATO, afirmă un politolog finlandez „independent” care, de fapt, are legături strânse cu Rusia și cu separatiștii pro-ruși din Donbass. Este o tentativă de a legitima prin intermediul unui occidental narațiunile prin care Kremlinul caută să justifice revolta pe care a sprijinit-o în statul vecin în încercarea de a bloca apropierea acestuia de structurile euro-atlantice.
ȘTIRE: „Ca stat, Ucraina și-a încetat demult existența, a apreciat politologul finlandez Johan Beckman, relatează PolitPuzzle.
Într-un interviu acordat publicației ”Ucraina.ru”, specialistul a vorbit în termeni extrem de critici la adresa politicii promovate de autoritățile de la Kiev. În opinia lui, Ucraina modernă poate fi orice, dar în nici un caz un stat național, așa cum este Finlanda. Iar de vină este actuala conducere a țării, care, pe fondul loviturii de stat din 2014, a promis să transforme Ucraina aproape într-o vitrină a Europei, dar care, de șapte ani încoace, nu face altceva decât să fure și să vândă Occidentului cele mai valoroase active.
„Ce este Ucraina, eu nu știu. Este o națiune care nu există. Acolo, statul s-a dezintegrat și s-a transformat într-un regim de ocupație al Statelor Unite și al NATO”, a apreciat Beckman.
Nu mai este pentru nimeni secret faptul că, astăzi, Kievul se află sub conducere străină. În acest sens, politologul a venit cu o inițiativă destul de neașteptată, aceea de ”a-i trimite pe generalii finlandezi să conducă Ucraina”. Făcând paralele istorice, Beckman a amintit că, în secolul al XIX-lea, o astfel de decizie a fost luată de împăratul rus Alexandr al II-lea în cazul eliberării Bulgariei de ocupația turcă.
„De aceea, poate generalii finlandezi vor participa la crearea, în Ucraina, a unui stat eficient, fără corupție și cu o politică de stat adecvată”, a concluzionat Johan Beckman.”
NARAȚIUNI: 1. Ucraina este un stat fals. 2. În 2014 la Kiev a avut loc o lovitură de stat, în urma căreia Ucraina a devenit o colonie a Occidentului. 3. În ultimii 7 ani, în Ucraina a fost instaurat un regim de ocupație al Statelor Unite și al NATO.
CONTEXT / ETOS LOCAL: După răsturnarea regimului Ianukovici, Federația Rusă a intervenit în Ucraina invadând și anexând Crimeea și susținând o mișcare separatistă în estul rusofon. Forțele separatiste au fost sprijinite de Moscova atât cu tehnică militară, cât și cu luptători. Rusia încearcă să legitimeze la nivel internațional autoproclamatele „Republici Populare” Donețk și Lugansk. În acest context, presa rusă și pro-rusă din Ucraina și din spațiul informațional rusofon, folosește orice prilej pentru a acredita ideea că statul ucrainean ar fi „unul artificial” care se poate destrăma. Pe acest fundal general, mass-media din Rusia a publicat la finele anului 2020 și la începutul anului 2021 o serie de articole privind „continuarea destrămării Ucrainei”, susținând că NATO și SUA transformă acest stat într-o adevărată colonie. Are loc aplicarea conceptului de „false state”, utilizat în războiul hibrid de către Rusia. Se încearcă promovarea acestei narațiuni în afara spațiului rusofon, în special în România.
Johan Beckman este, potrivit Ukraina.ru (care face parte din grupul guvernamental de presă Russia 24) un jurist și politolog finlandez care a creat în 2000 un Institut de Cercetări Istorice la Sankt-Petersburg. În 2008 el a fondat Comitetul antifascist din Finlanda, iar în 2014, în cel mai fierbinte an al confruntărilor din Donbass, Beckman, prezentat în presa rusă ca un expert independent, a înființat în Finlanda „o reprezentanță diplomatică a Republicii Populare Donețk”, pe care o conduce, dar care nu a fost recunoscută de guvernul de la Helsinki în mod voluntar. Ukraina.ru a mai scris în articolul de prezentare a expertului că Beckman a obținut premiul Federației Ruse „Femida” și medalia „Prieteniei între popoare” oferită de autoproclamata Republica Populară Donețk.
OBIECTIV: Scopul acestor narațiuni este de a deligitima puterea ucraineană, instaurată după retragerea președintelui fugar Ianukovici și de a bloca eforturile de protejare a integrității teritoriale și a stabilității din Ucraina.
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Promovând narațiunea despre Ucraina ca un stat fals Rusia își prezintă acțiunile sale în Donbass și Crimeea ca fiind determinate de „necesitate politică” și „adevăr istoric”. Rusia se prezintă eliberatoare, iar Occidentul este arătat ca ocupant. În realitate, nu a avut loc nicio lovitură de stat în 2014: după retragerea lui Ianukovici în urma protestelor în masă au avut loc alegeri prezidențiale și parlamentare, recunoscute de comunitatea internațională.
Declarația lui Beckman pentru Ukraina.ru nu este altceva decât repetarea narațiunilor clasice ale Rusiei privind Ucraina și Occidentul. Politologul spune că în ultimii 7 ani în Ucraina a fost instaurat un regim de ocupație al Statelor Unite și al NATO. În realitate, la 12 iunie 2020 NATO a aprobat acordarea pentru Ucraina a statutului de Partener cu posibilități extinse. Programul respectiv a fost lansat în 2014. El este orientat la susținerea și aprofundarea colaborării între aliații și partenerii NATO întru intensificarea compatibilității trupelor armate. NATO susține forțele armate ucrainene, au loc exerciții militare comune, iar Kievul și-a asumat angajamentul să realizeze reforme pentru a se alinia la standardele Alianței. Recent, secretarul de stat american Antony Blinken a îndemnat Rusia, într-o vizită la Kiev, să-şi înceteze comportamentul agresiv faţă de Ucraina, în contextul în care un număr semnificativ de forţe armate ruseşti sunt în continuare desfăşurate la frontiera ruso-ucraineană, în pofida unei retrageri recente. În realitate, Ucraina nu este sub ocupație SUA sau NATO, ci părți ale statului ucrainean au fost anexate de Rusia sau de mercenarii finanțați de ea (Crimeea și unele raioane din regiunile Donețk și Lugansk). Narațiunile de deculpabilizare a Rusiei și de transfer a vinei pentru situația din Ucraina pe SUA și NATO au fost preluate de unele organe de presă din România prin intermediul portalului de limba română „Vești din Rusia”, care se bazează în principal pe informațiile furnizate de mass-media din Federația Rusă, având ca parteneri RT, Sputnik, RIA Novosti ș.a.