FAKE NEWS: Atacul de pe Aeroportul Chișinău, o consecință a distanțării de CSI

FAKE NEWS: Atacul de pe Aeroportul Chișinău, o consecință a distanțării de CSI
© EPA-EFE/DUMITRU DORU   |   Ofițeri înarmați din forțele speciale în afara terminalului Aeroportului Internațional Chișinău din Chișinău, Moldova, 30 iunie 2023.

Atacul armat de pe Aeroportul Chișinău putea fi evitat dacă Republica Moldova nu se îndepărta de CSI, susține purtătoarea de cuvânt a MAE rus, Maria Zaharova. Aceasta argumentează că autoritățile moldovene ar fi fost informate din timp, în timp ce Chișinăul răspunde că informațiile despre criminal au fost publicate mai târziu. Declarațiile Mariei Zaharova au fost preluate pe larg de presa de la Moscova și Chișinău.

Rusia: dacă Moldova nu se distanța de CSI, era informată că atacatorul e un infractor

ȘTIRE: „Dacă autoritățile de la Chișinău ar fi continuat să colaboreze cu structurile CSI și să utilizeze bazele sale [de date], ar fi reușit să identifice la timp criminalul și să evite decesele tragice a doi oameni, a declarat reprezentanta MAE rus, Maria Zaharova.

Ea a menționat că împușcăturile de pe Aeroportul Chișinău au fost o consecință a încetării de facto a participării Moldovei la Biroul de Coordonare a Luptei împotriva Crimei Organizate”.

[...] „Anterior autoritățile Moldovei au vorbit despre ieșirea etapizată din CSI, declarând că este inutilă colaborarea în continuare în cadrul comunității. În consecință, organele de forță moldovenești nu au primit informația prealabilă despre străinul periculos” (eadaily.com)

„Împușcăturile de la aeroportul din Chișinău au fost rezultatul încetării de facto a participării Republicii Moldova la Biroul CSI pentru Coordonarea Luptei Împotriva Crimei Organizate, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

„Din păcate, poziția Chișinăului (în domeniul securității – nota TASS) are deja consecințe negative pentru cetățenii Republicii Moldova. Recentele incidente tragice de pe aeroportul Chișinău sunt o confirmare directă a acestui fapt. Aceasta este una din consecințele încetării de facto a participării țării la activitatea Biroului de Coordonare a Luptei împotriva Crimei Organizate și a altor tipuri de infracțiuni periculoase din CSI și rechemarea reprezentantului Moldovei din această structură”, a spus diplomatul.

Potrivit Mariei Zaharova, nu este exclus că dacă autoritățile de la Chișinău ar fi continuat colaborarea cu această structură a CSI și ar fi utilizat bazele de date ale acesteia, ar fi reușit să identifice criminalul în timp util”. (tass.ru)

NARAȚIUNI: 1. Atacul armat de pe Aeroportul din Chișinău este o consecință directă a distanțării Republicii Moldova de CSI. 2. CSI este un factor de securitate pentru Republica Moldova.

CONTEXT/ETOS LOCAL: La 30 iunie, pe Aeroportul Internațional Chișinău, un cetățean al Tadjikistanului căruia îi fuseseră interzisă intrarea în Republica Moldova a reușit să sustragă arma unui polițist de frontieră care îl escorta și l-a împușcat mortal pe acesta și pe un ofițer de securitate. Ulterior s-a aflat că cetățeanul tadjic era dat în urmărire generală în țara sa natală pentru răpirea unui manager de bancă. În urma unui schimb de focuri cu echipele de intervenție, Rustam Așurov a fost grav rănit și a decedat câteva zile mai târziu la spital.

Afirmațiile Mariei Zaharova referitoare la CSI au fost făcute în contextul unei distanțări tot mai mari a Chișinăului față de Moscova, mai ales după invadarea la scară largă a Ucrainei. În iunie, 2022, Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată la aderarea la UE, iar de atunci mai mulți oficiali moldoveni au făcut declarații despre părăsirea treptată a CSI, organizație care e tot mai puțin relevantă și din punct de vedere economic.

În luna mai, Parlamentul a denunțat acordul cu privire la participarea Republicii Moldova la activitatea companiei de radio și Tv din CSI „MIR”, iar în prezent este în procedură și denunțarea Acordului cu privire la participarea Republicii Moldova la adunarea interparlamentară a CSI. Sunt vizate, de asemenea, și altele, mai puțin cunoscute.

Între timp, propaganda rusă și oficiali de la Moscova vorbesc despre beneficiile pe care statutul de membru CSI le aduce Republicii Moldova și acuză Occidentul că determină țara să părăsească această organizație.

CSI a fost constituită în 1991 pe fundalul destrămării fostei URSS și a fost mereu privită ca a organizație prin care Moscova a încercat să-și mențină sfera de influență în statele ex-sovietice. Țările Baltice nu au aderat la organizație, iar Georgia a părăsit-o în 2008, după invazia rusă. Nici Ucraina nu mai este, de facto, membră a CSI, chiar dacă nu a finalizat procedurile de retragere din această organizație.

OBIECTIV: Să accentueze riscurile și aspectele negative ale detașării Republicii Moldova de CSI și spațiul estic.

Realitate: notificarea privind suspectul nici nu fusese emisă, iar Chișinăul oricum îi interzisese accesul în țară

DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: De fapt principalele riscuri și amenințări la securitatea și siguranța Republicii Moldova, în special după invazia rusă în Ucraina, vin tocmai dinspre Federația Rusă, „vioara întâi” în cadrul CSI. În primele zile de război, atât oficialii moldoveni, cât și experți și politicieni internaționali menționau că Moldova este cea mai vulnerabilă țară din regiune în fața unei potențiale invazii și ar fi următoarea țintă după Ucraina. Președintele belarus Alexandr Lukașenko apărea în acea perioadă lângă o hartă care indica inclusiv presupuse direcții de atac asupra Republicii Moldova (regiunii transnistrene).

Deși pericolul unei invaziei militare a scăzut în comparație cu primele luni de război, datorită rezistenței armatei ucrainene, Republica Moldova este ținta unui război hibrid din partea Rusiei.

La începutul lunii februarie, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat la Bruxelles că serviciile secrete ale țării sale dețin informații în acest sens. La scurt timp, președinția de la Chișinău și Serviciul de Informații și Securitate au confirmat că sunt la curent cu un asemenea plan.  Ulterior, Casa Albă a calificat drept „profund îngrijorătoare” informațiile despre planul Rusiei de a destabiliza situația politică din Republica Moldova. Recent, Washingtonul a acuzat Rusia că încearcă să destabilizeze situația din Republica Moldova. La 14 martie și Parlamentul European a dezbătut situația din Republica Moldova și provocările pe care autoritățile de la Chișinău trebuie să le gestioneze în această perioadă.

Toate aceste informații denotă că CSI, controlată de facto de Moscova, nu reprezintă un factor de securitate pentru Republica Moldova, ci dimpotrivă.

În plus, autoritățile de la Chișinău combat și principalul argument invocat de Moscova și anume că menținerea relațiilor de strânsă colaborare în cadrul CSI ar fi făcut posibilă evitarea pierderilor de vieți omenești, deoarece Republica Moldova ar fi fost informată din timp. Ministerul Afacerilor Interne de la Chișinău precizează că Biroul de Coordonare a Luptei împotriva Crimei Organizate și a altor tipuri de infracțiuni periculoase din CSI, coordonat de Federația Rusă, nu deținea date despre  atacatorul din Tadjikistan care a ucis doi oameni în aeroportul din Chișinău, „întrucât autoritățile din această țară, au transmis date de căutare a acestei persoane în mediul internațional după momentul consumării tragicului incident de la aeroport, soldat cu doi morți”.

În sfârșit, cetățeanului tadjik oricum i-a fost interzis accesul pe teritoriul Republicii Moldova și, conform procedurilor standard în astfel de situații, fusese pus sub escortă pentru a fi condus către o zonă de tranzit/plecări. Așadar, au fost luate măsuri chiar și fără existența unei notificări.

SÂMBURE DE ADEVĂR: Republica Moldova a început un proces de denunțare a acordurilor în cadrul CSI pe care nu le consideră importante.

REACȚII OFICIALE: Ministerul Afacerilor Interne a respins că Biroul respectiv ar fi avut informații despre cetățeanul tadjic. „Interpol, Europol și mecanismul interstatal de căutare în spațiul CSI nu aveau înregistrată căutarea lui Rustam Așurov, întrucât la 30 iunie autoritățile din Tadjikistan erau abia în pregătirea dosarului de căutare internațională pe numele acestuia.  Așadar, declarația făcută de oficialul rus este falsă, în condițiile în care autoritățile CSI nu aveau date sau dosar activ de căutare pe numele Rustam Așurov. Republica Moldova a rechemat ofițerul de legătură de la Biroul de Coordonare a Luptei împotriva Crimei Organizate și a altor tipuri de infracțiuni periculoase din CSI, de la Moscova în condițiile în care politica de personal necesita concentrarea la Chișinău a specialiștilor în combaterea crimei organizate transfrontaliere, generate de riscurile războiului care se desfășoară în țara vecină, Ucraina. Ofițerul a fost retras în ianuarie 2023”, potrivit unui comunicat al instituției.

Timp citire: 7 min