Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Ucraina și numeroase țări partenere au început, luni, exerciții militare comune în Marea Neagră

Object Name: UKRAINE NATO
©EPA/SERGEI DOLZHENKO  |   USA marine Ruben Sanders (L) from Texas and Russian Yury Iljin do some arm wrestling 02 November 1998 in Odessa during Navy Sport Olympics, part of NATO "Sea Breeze 98" exercise.

Ucraina și numeroase țări partenere, între care Statele Unite, au început, luni, exerciții militare comune în Marea Neagră, scena unor puternice tensiuni între Moscova, pe de o parte, și Kiev și occidentali, pe de alta. Manevrele navale, denumite Sea Breeze 2021 și lansate în portul Odessa, durează până pe 10 iulie și reunesc circa cinci mii de militari și 30 de nave, din zeci de țări, între care multe membre NATO. Americanii participă cu distrugătorul USS Ross.
Potrivit șefilor marinei militare ucrainene, exercițiile sunt menite să transmită un mesaj puternic în favoarea menținerii stabilității și păcii în regiune. Deschiderea exercițiilor are loc după ce adjunctul ministrului rus de Externe,  Serghei Riabkov, a acuzat, vineri, Marea Britanie şi Statele Unite că vor să provoace un conflict în Marea Neagră. El a ameninţat că ruşii îşi vor apăra frontierele cu orice mijloace, inclusiv militare. Anterior, Moscova a avertizat că va bombarda vasele britanice dacă acestea vor mai recurge la ceea ce a numit acţiuni provocatoare. Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, precizase, încă de miercuri, că distrugătorul HMS Defender, aflat în apele Mării Negre, circula pe un traseu recunoscut internațional, între portul ucrainean Odessa și Georgia. Precizarea survenise după ce Rusia a anunțat că a recurs la  tiruri de avertisment, când nava militară britanică ar fi pătruns trei kilometri  în apele sale teritoriale. Incidentul s-ar fi petrecut în dreptul peninsulei ucrainene Crimeea, anexată de ruși în 2014. Comentariile de presă acreditează versiunea rusă, dar insistă că gestul marinarilor englezi a fost o reafirmare a dreptului internațional, din perspectivă căruia Crimeea aparține Ucrainei, precum și a tensiunilor acute dintre Moscova și Londra. Luna aceasta, chiar înainte de deschiderea Campionatului European, ambasadele britanică și americană la Kiev și-au exprimat susținerea pentru noul echipament al  fotbaliștilor ucraineni, pe care sunt imprimate harta țării lor, incluzând Crimeea, și sloganuri patrotice. Aliați cu Franța, Regatul Sardiniei din Italia de azi şi cu defunctul imperiu otoman, din care a rămas Turcia modernă, englezii s-au luptat cu ruşii, între 1853 şi 1856, în ceea ce, în epocă, s-a numit războiul Crimeei. Geostrategic, acesta a fost menit să stăvilească expansiunea spre vest a imperiului ţarist şi a avut succes, ruşii învinşi fiind nevoiţi, între altele, să returneze principatului românesc al Moldovei sudul Basarabiei ocupate în 1812 - judeţele Ismail, Bolgrad şi Cetatea Albă. Amplificate de incapacitatea uneia dintre cele mai vechi democraţii din lume de a tolera abuzurile statului poliţienesc de la Moscova, idiosincraziile ruso-britanice s-au perpetuat, iar Londra a anunţat, luna trecută, că va propune partenerilor săi din aşa-numitul G7, grupul celor mai bogate şapte democraţii din lume, crearea unui mecanism comun de contracarare rapidă a propagandei şi dezinformării provenite, în special, din Rusia şi China. Potrivit publicaţiei Sunday Times, preluată de agenţiile de ştiri, un studiu finanţat de ministerul de Externe relevă că "trolii pro-ruşi" inundă cu comentarii de rea-credinţă siteurile de internet ale ziarelor britanice, pentru a crea impresia că opinia publică din Regatul Unit susţine agresiunea Moscovei împotriva Ucrainei. Aceste comentarii sunt preluate de media ruseşti de stat, ce pot, astfel, pretinde că politica regimului lui Vladimir Putin e apreciată în străinătate. La fel se procedează în cel puţin 14 alte ţări, inclusiv membre ale G7, precum Franţa, Germania, Italia, Japonia şi Statele Unite. Autorităţile britanice au decis să aloce opt milioane de lire sterline (echivalentul a 9,2 milioane de euro) pentru programele serviciului internaţional al BBC care combat dezinformarea. Anterior, şi unitatea de luptă contra dezinformării a diplomaţiei comunitare a publicat un raport potrivit căruia Rusia şi China poartă adevărate campanii pentru a semăna neîncredere în vaccinurile anti-COVID-19 omologate în Uniunea Europeană şi a le promova pe cele produse de laboratoarele lor.

Tags: Rusia, Statele Unite, Crimeea

Alte știri
Austria și Statele Unite investighează problemele de sănătate ale unor diplomați americani de la Viena, cu simptome similare așa-numitului sindrom Havana

Austria și Statele Unite investighează problemele de sănătate ale unor diplomați americani de la Viena, cu simptome similare așa-numitului sindrom Havana

Agenții Moscovei și ai sateliților săi din spatele fostei Cortine de Fier au fost permanent prezenți la Viena, considerată, în timpul Războiului Rece, placa turnantă a spionajului în Europa.

Sondajele nu promit un câștigător detașat la alegerile parlamentare anticipate de duminică din Bulgaria

Sondajele nu promit un câștigător detașat la alegerile parlamentare anticipate de duminică din Bulgaria

Bulgarii merg, iarăşi, la vot fiindcă fostul legislativ, abia ales, pe 4 aprilie, n-a putut genera o majoritate capabilă să instaleze un nou guvern.

Au ajuns în Republica Moldova primele doze de vaccin contra COVID-19, livrate de la București

Au ajuns în Republica Moldova primele doze de vaccin contra COVID-19, livrate de la București

Preşedintele Maia Sandu a mulțumit României și Uniunii Europene și a precizat că lotul de vaccinuri AstraZeneca va fi utilizat pentru imunizarea 'tuturor medicilor, angajaţilor din sistemul medical şi lucrătorilor implicaţi în prima linie de luptă cu pandemia'.

28 Jun 2021

Timp de citire: 3 min
Un antreprenor din satul Hârtop e singurul contracandidat al liderului separatist transnistrean, Vadim Krasnoselski, la așa-zisele alegeri prezidențiale din decembrie
Un antreprenor din satul Hârtop e singurul contracandidat al liderului separatist transnistrean, Vadim Krasnoselski, la așa-zisele alegeri prezidențiale din decembrie

Președinta Republicii Moldova, pro-occidentala Maia Sandu, a repetat că nu vrea să se întâlnească nici în viitor cu Krasnoselski.

29 Nov 2021
Taiwanul şi Europa trebuie să lucreze împreună pentru apărarea democraţiei – declară preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen
Taiwanul şi Europa trebuie să lucreze împreună pentru apărarea democraţiei – declară preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen

Şeful grupului de prietenie cu Taiwanul din parlamentul lituanian, Matas Maldeikis, a subliniat că politica guvernului din ţara sa în raporturile cu China şi Taiwanul beneficiază de un sprijin masiv în societate.

29 Nov 2021
NOVAYA GAZETA: Război nu va fi. Pentru că acesta poate fi pierdut
NOVAYA GAZETA: Război nu va fi. Pentru că acesta poate fi pierdut

Iulia Latynina explică, în Novaya Gazeta, de ce Rusia nu va lupta într-un război, iar mișcările de trupe de la frontiera cu Ucraina reprezintă o încercare de forțare a SUA la dialog.

29 Nov 2021
Una dintre vedetele campionatului american de baschet (NBA), turcul Enes Kanter, de la  Boston Celtics, a primit cetățenia Statelor Unite
Una dintre vedetele campionatului american de baschet (NBA), turcul Enes Kanter, de la Boston Celtics, a primit cetățenia Statelor Unite

Pașaportul lui turcesc fusese revocat acum patru ani, după ce sportivul criticase regimul islamo-conservator al președintelui Recep Tayyip Erdogan.

29 Nov 2021