Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Știri

Miniştii europeni ai Apărării au aprobat cooptarea Statelor Unite, Canadei şi Norvegiei, membre NATO, într-un proiect comun care vizează o mai mare mobilitate a trupelor aliate pe continent

Object Name: BELGIUM EU DEFENCE
©EPA-EFE/JOHN THYS / POOL  |   NATO Secretary General Jens Stoltenberg gives a statement as he arrives during a European Defence ministers meeting at the EU headquarters​ in Brussels, Belgium, 06 May 2021

Miniştii Apărării din ţările membre ale Uniunii Europene au aprobat, joi, la Bruxelles, cooptarea Statelor Unite, Canadei şi Norvegiei, membre NATO, într-un proiect comun care vizează o mai mare mobilitate a trupelor aliate pe continent. Anterior, NATO solicitase Uniunii să faciliteze mişcarea transfrontalieră a trupelor americane şi canadiene care vin în Europa. Secretarul general al Alianţei, norvegianul Jens Stoltenberg, care a fost invitat la reuniunea şefilor europeni ai Apărării, a salutat decizia acestora şi a subliniat că aliaţii non-europeni joacă un rol esenţial în protejarea contientului. El a amintit că NATO are, în acest moment, mii de soldaţi, inclusiv amaricani, canadieni şi turci, desfăşuraţi în România, unde participă la  exerciţii multinaţionale, ceea ce dovedeşte capacitatea Alianţei de a-şi mobiliza şi deplasa trupele pretutindeni în Europa. Potrivit ministerului Apărării de la Bucureşti, la exerciţiile Dacia 21 Livex iau parte, până la jumătatea lunii iunie, 10 mii de militari români şi cinci mii din 17 ţări aliate şi partenere. Exerciţiile au ca scop consolidarea posturii de apărare şi descurajare naţionale şi aliate şi, subliniază MapN, confirmă capacitatea Armatei române de a-şi angaja capabilităţile în operaţii defensive, precum şi disponibilitatea permanentă a structurilor NATO şi a partenerului strategic american de a disloca rapid în România efective credibile pentru realizarea apărării în faţa oricărui agresor. Uniunea Europeană şi-a creat, în 2017, un mecanism de cooperare structurată permanentă (PESCO, în engleză), care permite unui grup de ţări membre să-şi aprofundeze colaborarea în domeniul apărării şi care e deschis şi unor terţe state, care respectă aceleaşi valori politice. Mobilitatea militară e unul dintre aspectele concrete ale colaborării dintre NATO şi Uniune, care au 21 de membri comuni. Importanţa mişcării trupelor lumii libere a fost relevată, spun experţii, de agresivitatea în creştere a Rusiei, care în 2014 a anexat peninsula ucraineană Crimeea şi a alimentat rebeliunea secesionistă din estul Ucrainei, iar recent a masat efective militare masive la graniţa cu aceasta.

Tags: Rusia, Statele Unite, NATO
Carte recomandata
Alte știri
Kievul afirmă că are nevoie de 21 de miliarde de dolari pentru a reconstrui Donbasul

Kievul afirmă că are nevoie de 21 de miliarde de dolari pentru a reconstrui Donbasul

Ministrul pentru reintegrarea teritoriilor ocupate, Oleksi Reznikov, a declarat că, pe lângă deficienţele care există în toată Ucraina, regiunea din est are anumite caracteristici negative.

Luxemburgul a refuzat să acorde o licență de emisie în limba germană televiziunii ruse RT

Luxemburgul a refuzat să acorde o licență de emisie în limba germană televiziunii ruse RT

Aflat sub controlul direct al Kremlinului, canalul a încercat, spun experții, să fenteze legislația germană, potrivit căreia nu se eliberează licențe unei media deținute de un alt stat.

Kremlinul îi acuză pe americani după manifestațiile pro-Navalny

Kremlinul îi acuză pe americani după manifestațiile pro-Navalny

Peste trei mii de oameni au fost arestați în cursul protestelor neautorizate care au avut loc în mai bine de o sută de mari orașe rusești, din Extremul Orient până la Sankt Petersburg.

06 May 2021

Timp de citire: 1 min
Rusia a înregistrat, miercuri, un nou număr record, 1.028, de decese provocate de COVID-19 într-o singură zi
Rusia a înregistrat, miercuri, un nou număr record, 1.028, de decese provocate de COVID-19 într-o singură zi

Vice-premierul Tatiana Golikova, care coordonează domeniul Sănătăţii, a propus închiderea întregii activităţi din ţară pentru o săptămână, între 30 octombrie şi 7 noiembrie.

20 Oct 2021
Guvernul monocolor şi minoritar USR, propus de Dacian Cioloş, nu a primit, miercuri, votul de învestitură în Parlamentul de la Bucureşti
Guvernul monocolor şi minoritar USR, propus de Dacian Cioloş, nu a primit, miercuri, votul de învestitură în Parlamentul de la Bucureşti

Decizia USR de a merge în Parlament cu un guvern minoritar a fost luată după ce au eşuat negocierile cu foştii parteneri de guvernare, PNL şi UDMR, pentru refacerea coaliţiei.

20 Oct 2021
Monitor Fake News, Nr. 3: Cutia de rezonanță a propagandei ruse, dârele ucigașe ale avioanelor și urangutanul „bun samaritean”
Monitor Fake News, Nr. 3: Cutia de rezonanță a propagandei ruse, dârele ucigașe ale avioanelor și urangutanul „bun samaritean”

Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.

20 Oct 2021
Experții spun că economia Republicii Moldova va crește cu cel puțin 9% anul acesta, după contracția de 7 procente din 2020
Experții spun că economia Republicii Moldova va crește cu cel puțin 9% anul acesta, după contracția de 7 procente din 2020

Importurile se vor majora, însă, cu circa un sfert, ceea ce va duce la atingerea unui nivel record al deficitului balanței comerciale.

20 Oct 2021