Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Fake News

FAKE NEWS: Belarusul acționează conform normelor internaționale, Ucraina e nazistă și rusofobă

FAKE NEWS: Belarusul acționează conform normelor internaționale, Ucraina e nazistă și rusofobă
©EPA-EFE/YURI KOCHETKOV / POOL  |   Ministrul rus de externe Serghei Lavrov

Belarusul nu face decât să respecte normele internaționale în criza refugiaților de la granițele sale cu UE, afirmă ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. Într-un interviu acordat postului guvernamental de televiziune Russia 24 Lavrov a reluat și narațiuni false despre Ucraina care ar încalca Acordurile de la Minsk și care ar deveni din ce în ce mai neonazasită și rusofobă.

ȘTIRE: „Nu văd nicio vină în planul dreptului internațional din punct vedere al obligațiilor Belarusului. Dispun de informații (ca și alte persoane interesate) cum s-a dezvoltat această poveste. Potrivit datelor noastre, din Belarus spre Uniunea Europeană vor să ajungă aceia care nu vor să rămână în Republică și vor să nimerească anume în UE. A solicita președintelui Aleksandr Lukașenko și structurilor sale de aplicare a legii să oprească acest proces nu corespunde cu principiile dreptului internațional, în special celui umanitar.

[….]

Este o istorie misterioasă privind dronele Bairaktar. Șeful statutului major al Ucrainei declară că acest armament a fost folosit, iar ministrul Apărării susține că nu a avut loc acest lucru. [….] Logica lor este simplă: Acordul de la Minsk nu vor să îl respecte și nici nu trebuie, pentru că acesta distruge Ucraina.

[….] Să ne acuze cineva pe noi că atacăm integritatea teritorială a Ucrainei este imoral și incorect. Ea este ruinată de cei care încearcă să creeze un stat superunitar, cu dispariția limbilor minorităților naționale, în special a celei ruse, cu un învățământ distrus în limba rusă și alte limbi. Este o concepție neonazistă de a organiza societatea. [….] Noi nu am anexat Crimeea, ci am reacționat la solicitarea crimeenilor, care erau amenințați fizic. [….] Recent acest fapt a fost confirmat de președintele Ucrainei Volodimir Zelenski. El a spus: dacă te simți rus, pleacă în Rusia”.

NARAȚIUNI: 1. Belarusul doar le refugiaților ilegali să ajungă în UE conform normelor dreptului internațional. 2. Prin folosirea unei drone turcești în Donbass, Ucraina a demonstrat că nu va respecta armistițiul. 3. Ucraina este un stat neonazist și rusofob.

CONTEXT/ETOS LOCAL: Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, a reluat în interviul acordul postului de televiziune Russia 24 o serie de narațiuni anti-occidentale, referindu-se în primul rând la realitatea geopolitică din Ucraina și Belarus, pe care Moscova le consideră state din zona sa de influență, care trebuie să se alăture neapărat la proiectul eurasiatic.

În ceea ce privește Belarus, merită menționat faptul că după protestele din 2020 și fraudarea rezultatelor alegerilor prezidențiale, Aleksandr Lukașenko s-a apropiat la maximum de Moscova, fiind în ultima vreme acuzat de o serie de state UE că este folosit de Rusia pentru a genera o nouă criză a migrației. Liderii de la Minsk și Moscova s-au întâlnit de mai multe ori pentru a discuta despre crearea unei noi uniuni de state, creată după placul Kremlinului.

Referitor la Ucraina, Moscova distribuie masiv diferite narațiuni despre „lovitura de stat” din 2014, rusofobie, „stat fals”, „colonie a Occidentului” în contextul lansării conflictului din Donbass, soldat cu peste 13 mii de victime și anexării ilegale a peninsulei Crimeea, condamnată de comunitatea internațională.

Serghei Lavrov a încercat în acest interviu nu numai să repete narațiunile clasice ale presei guvernamentale ruse privind Ucraina, Belarusul și Occidentul, dar le-a îmbrăcat într-o haină diplomatică aparte, cu scopul de a hibridiza realitatea.

OBIECTIV:  Scopul acestor narațiuni este de deculpabiliza Rusia în contextul lansării conflictului din Donbass și anexării ilegale a Crimeea, dar și de a arăta că acțiunile Belarusului sunt absolut corecte vizavi de o nouă criză a migrației în UE. 

DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Declarațiile lui Serghei Lavrov despre Belarus sunt o adevărată manipulare a opiniei publice. Șeful diplomației ruse susține că vameșii belaruși trebuie să contribuie la ajungerea refugiaților sirieni în UE, pentru că așa prevede dreptul internațional. În realitate, autoritățile sunt obligate să nu permită cetățenilor trecerea ilegală a frontierei dacă aceștia nu pot demonstra cum au intrat pe teritoriul statului și cu ce scop se îndreaptă spre alte țări. Potrivit unor înregistrări video de pe rețelele de socializare, vameșii belaruși nu numai că nu stopează migrația ilegală spre UE, dar au și contribuit la pătrunderea migranților, inclusiv pe teritoriul Lituaniei. Veridica.ro a analizat într-un editorial cum  criza refugiaților de la granița dintre Belarus și vecinii săi se bazează pe noi tactici în arsenalul hibrid al Rusiei prin folosirea în mod cinic a unui aliat.

O altă narațiune falsă a ministrului de Externe al Rusiei ține de încălcarea de către Ucraina a armistițiului de la Minsk prin aplicarea unei drone turcești. În realitate, potrivit acordurilor suplimentare privind încetarea focului din 27 iulie 2020, care sunt parte componentă a procesului de pace de la Minsk, dacă una dintre părți deschide focul și pune în pericol viața civililor sau a militarilor, iar mecanismul coordonator de pacificare nu a adus niciun rezultat, cealaltă parte are dreptul să se apere, inclusiv cu ajutorul dronelor proprii. De menționat că la 26 octombrie 2021 Statul Major General de la Kiev a declarat că doi militari ucraineni au fost răniți, unul decedând ulterior. Oficiali militari au declarat că Misiunea Specială de Monitorizare a OSCE din Donbass „a cerut o încetare imediată a focului”, iar o notă a fost trimisă pe canale diplomatice. Adversarul nu a reacţionat, de aceea utilizarea dronei a fost o acțiune care corespunde Acordurilor de pace de la Minsk. Veridica.ro a analizat acest fake news într-un articol recent.

Referitor la rusofobia și neonazismul din Ucraina, Serghei Lavrov l-a citat greșit pe președintele Ucrainei care ar fi amenințat populația rusofonă, spunându-le rușilor „să plece urgent în Rusia”. În realitate, Zelenski a declarat:„dacă iubești Rusia și simți că, locuind toată viața în Ucraina, te afli în Rusia, cred că pentru viitorul copiilor și nepoților tăi trebuie să îți cauți un loc în Rusia. Ar fi o alegere corectă. Or, fără Ucraina pe acest teritoriu nu va fi civilizație”. Cu alte cuvinte, Zelenski nu s-a referit la ruși, ci la cei care se simt cetățeni ai Rusiei și nu se văd ca parte a Ucrainei. Lavrov critică Ucraina pentru că este un stat superunitar, însă acest statut este inclus în Constituția din 1996. Pentru a deculpabiliza Rusia privind agresiunea din Donbass și anexarea Crimeii, Lavrov amintește despre neonazism și rusofobie, menționând că Moscova a fost nevoită să reacționeze la solicitarea crimeenilor de „a-i salva”. Ucraina a introdus după 2014 o serie de modificări legislative pentru a se proteja de influența negativă a spațiului informațional rus, fiind blocate posturile de televiziune și rețelele de socializare ruse. Majoritatea acestor acțiuni au fost catalogate de Moscova ca fiind naziste sau rusofobe. 

SÂMBURE DE ADEVĂR: Într-adevăr unele legi au afectat dreptul minorităților naționale din Ucraina de studia în limba maternă. Au fost restrânse prin Legea Educației din 2017 și alte legi dreptul la studii în limba maternă în ciclul secundar de învățământ pentru toate minoritățile naționale, inclusiv cea română, fapt utilizat de presa rusă pentru a ilustra narațiunile despre politica anti-rusă a Ucrainei.


  • Publicație / Media:
    Serviciul de presă al MAE, Russia 24
  • Data publicării:
    01/11/2021
  • Limba / Public țintă:
    Cititorii de limba rusă din Rusia și fostele state sovietice
  • Amplificare:
    Rețelele de socializare, posturile guvernamentale de televiziune ale Rusiei
  • Afiliere politică:
    Kremlin
  • Narațiune cheie:
    Belarusul acționează conform normelor internaționale, Ucraina e nazistă și rusofobă
Alte articole
FAKE NEWS: Dușmanii occidentali au acces la informații secrete și influențează viața politică de la Chișinău

FAKE NEWS: Dușmanii occidentali au acces la informații secrete și influențează viața politică de la Chișinău

Foști ofițeri ai așa-numitelor „structuri de forță” din Republica Moldova au intervenit în campania electorală pentru a-și exprima îngrijorarea față de situația din țară, dar și pentru a avertiza că structuri străine au acces la informații externe. Narațiunile se înscriu în retorica anti-occidentală de campanie a forțelor pro-ruse de la Chișinău.

FAKE NEWS: UE instaurează dictatura prin combaterea muncii la negru

FAKE NEWS: UE instaurează dictatura prin combaterea muncii la negru

Uniunea Europeană vrea să combată evaziunea fiscală și munca la negru, ceea ce reprezintă o formă de totalitarism, afirmă ideologul partidului filo-rus al socialiștilor, preluat pe larg de presa afiliată acestora.

FAKE NEWS: Laura Codruța Kovesi ar putea pierde funcția de procuror-şef al Parchetului European

FAKE NEWS: Laura Codruța Kovesi ar putea pierde funcția de procuror-şef al Parchetului European

Laura Codruţa Kovesi riscă să rămână fără șefia Parchetului European întrucât a pierdut un proces cu Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit unei știri false promovate în România. Știrea are și un sâmbure de adevăr – Kovesi a pierdut, într-adevăr, procesul cu CSM.

Marin Gherman

09 Nov 2021
Marin Gherman

Timp de citire: 5 min
  • Belarusul nu face decât să respecte normele internaționale în criza refugiaților de la granițele sale cu UE, afirmă ministrul rus de externe, Serghei Lavrov. Într-un interviu acordat postului guvernamental de televiziune Russia 24 Lavrov a reluat și narațiuni false despre Ucraina care ar încalca Acordurile de la Minsk și care ar deveni din ce în ce mai neonazasită și rusofobă.
  • NARAȚIUNI: 1. Belarusul doar le refugiaților ilegali să ajungă în UE conform normelor dreptului internațional. 2. Prin folosirea unei drone turcești în Donbass, Ucraina a demonstrat că nu va respecta armistițiul. 3. Ucraina este un stat neonazist și rusofob.
  • OBIECTIV: Scopul acestor narațiuni este de deculpabiliza Rusia în contextul lansării conflictului din Donbass și anexării ilegale a Crimeea, dar și de a arăta că acțiunile Belarusului sunt absolut corecte vizavi de o nouă criză a migrației în UE.
FAKE NEWS: Acordul de Asociere la UE e păgubos pentru Moldova
FAKE NEWS: Acordul de Asociere la UE e păgubos pentru Moldova

Acordul de Asociere la UE nu i-a adus niciun câștig Republicii Moldova, care a pierdut piața rusă fără să reușească să exporte în cea comunitară, potrivit unei narațiuni false publicate de presa rusă.

Cornel Ciobanu
Cornel Ciobanu
29 Nov 2021
FAKE NEWS: În Moldova s-a instaurat dictatura care va distruge țara
FAKE NEWS: În Moldova s-a instaurat dictatura care va distruge țara

Occidentul își trimite în Moldova agenții pentru a o distruge, iar actuala putere se poate menține la putere doar prin dictatură. Narațiunile sunt promovate ca reacție la numirea a doi experți independenți în comisia de evaluare a activității procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo.

Mariana Vasilache
Mariana Vasilache
26 Nov 2021
FAKE NEWS: „România, cap de pod pentru un război NATO-Rusia”
FAKE NEWS: „România, cap de pod pentru un război NATO-Rusia”

România va fi atrasă într-un război NATO-Rusia în Ucraina iar românii vor fi carne de tun în prima linie, potrivit unei narațiuni false reluate recent în presa de la București.

Mădălin Necșuțu
Mădălin Necșuțu
24 Nov 2021
FAKE NEWS: În Republica Moldova sunt lichidate școlile cu predare în limba rusă
FAKE NEWS: În Republica Moldova sunt lichidate școlile cu predare în limba rusă

Închiderea unui gimnaziu cu 51 de elevi a dat naștere narațiunii false că „în Republica Moldova sunt lichidate școlile cu predare în limba rusă”.

Cornel Ciobanu
Cornel Ciobanu
22 Nov 2021