Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Editoriale

Cuba, de la pușcă la Facebook

Cuba
©EPA-EFE/Ernesto Mastrascusa  |   A demonstrators (L) protests in front of workers of the Institute of Radio and Television (ICRT) in Havana, Cuba, 11 July 2021.

Beznă, la propriu, penurie de alimente și combustibili, spitale în care nu găsești nici măcar o aspirină, o sărăcie lucie și nicio speranță la orizont. Pentru cei din generația mea, 50+, pare un peisaj familiar. Cam așa arăta România la sfârșitul anilor 80, înainte de Revoluție. Vorbim însă despre Cuba. O țară superbă, condusă de urâți. Cubanezilor le-a ajuns cuțitul la os și au ieșit în stradă. Minunea numită rețea de socializare a făcut posibilă o mobilizare extraordinară. Majoritatea tineri! Incredibil într-o țară cu un istoric sângeros în ce privește orice formă de dizidență. Zeci de mii de oameni pe străzile marilor orașe strigând : LIBERTATE! Și lozinci similare care nu numai că sunt considerate o erezie, dar scandate în timpul unui protest sunt ilegale în această țară în care Partidul Comunist este singurul arbitru legal al vieții politice. Când s-a dezmeticit din vârtejul produs de această unealtă atât de puternică, regimul de la Havana a tăiat internetul. Prea târziu. Lumea era deja în stradă așa că guvernul a trecut la ce știe să facă mai bine: reprimare violentă!

Protestele au început în San Antonio de los Banos, un oraș situat în apropiere de Havana, grav afectat de nenumăratele tăieri de curent electric din ultima vreme. Au găsit însă teren fertil pe toată insula. Cu numărul de infecții crescând de la o zi la alta, fără alimente de bază, fără medicamente, de vaccin nici nu se poate discuta, cubanezii au ieșit în stradă. Liberalizarea tehnologică începută sub Raul Castro, a permis ca primele imagini din San Antonio de Los Banos să se răspândească instantaneu pe toată insula. În câteva ore, în cel puțin 60 de orașe mari erau proteste, iar imaginile făceau înconjurul lumii.

Nu știu dacă flacăra aprinsă la jumătatea lunii iulie va aduce în cele din urmă democrația în statul insular comunist, dar, cu certitudine, generația Facebook/Twitter cubaneză își va dori o schimbare cât mai rapidă și internetul poate fi una dintre armele capabile să tulbure ordinea comunistă.

Fisura din Marele zid comunist cubanez

Președintele Miguel Diaz Canel a preferat mass-media tradițională – adică, în Cuba, de stat – dar după ce armata și poliția împânziseră marile orașe. A tunat și a fulgerat liderul de la Havana că protestele sunt o contrarevoluție organizată și finanțată de Statele Unite.

Reacția de la Washington a fost aproape instantanee. Președintele american Joe Biden a condamnat intervenția brutală a forțelor de ordine declarând că statul insular e un stat falimentar, iar comunismul, un sistem falimentar. 

Actualul lider de la Havana – un protejat al lui Raul Castro – a continuat în zilele ce au urmat, într-un registru mai puțin agresiv, să dea vina pe americani, spunându-le cubanezilor că sărăcia lucie în care trăiesc este cauzată de marea blocadă, embargoul american.

Embargoul Statelor Unite împotriva Cubei, cel mai lung din istoria modernă, împiedică firmele americane să facă afaceri cu cele cubaneze. SUA au impus pentru prima dată un embargou asupra vânzării de arme către Cuba în 1958, în timpul regimului Batista. La doi ani de la Revoluția Cubaneză, condusă de Fidel Castro și Che Guevarra, prin care Fulgencio Batista a fost înlăturat de la putere, SUA au instituit un nou embargou asupra exporturilor către Cuba, cu excepția alimentelor și a medicamentelor. Motivul? Cuba a naționalizat atunci rafinăriile de petrol deținute de americani fără să îi despăgubească. În 1962, JFK a extins embargoul cubanez la toate exporturile. Embargoul nu interzice nici măcar acum comerțul cu alimente si provizii umanitare.

E un test pe care Diaz Canel îl pică în fața cubanezilor care știu foarte bine că sărăcia li se trage de la corupția endemică, de la incompetența crasă a unor politicieni incapabili să aibă o minimă strategie pentru  economia națională. Și mai e ceva. Diaz Canel nu are piedestalul revoluționar al predecesorilor săi, Fidel și Raul Castro. Un asemenea discurs, specific unui sistem politic fosilizat, nu poate însemna decât că actualul lider de la Havana caută să se legitimeze în fața propriului popor și că, da, fisura în Marele zid comunist cubanez s-a produs.

Pentru regimul cubanez, situația e mai complicată decât atunci când s-a prăbușit URSS

Ultimele proteste majore din această țară din America Centrala au avut loc în 1994 și doar la Havana. Fără internet și toate dispozitivele care transmit informație în timp real, era foarte ușor să ții în frâu o mulțime furioasă. În plus, Fidel Castro era încă în viață și la cârma țării pe care o conducea din 1959. Trecuseră numai 4 ani de la prăbușirea URSS, sursa principală de ajutor a Cubei. Sovieticii dădeau petrol în schimbul zahărului cubanez. Havana folosea o parte din țiței pentru consumul intern, iar restul era vândut pe piața mondială cu un profit de miliarde. În schimbul acestei subvenții sovietice, Cuba sprijinea mișcările comuniste din toată America Latină și Africa. Cam 6 miliarde de dolari pe an însemna profitul din petrolul rusesc. Imediat după destrămarea URSS, această sumă fabuloasă a dispărut și Fidel Castro le-a cerut cubanezilor să pună umărul la așa numita perioadă specială de refacere. Au rezistat până în vara lui 1994, când penuria de carburanți, alimente și medicamente, penele dese și lungi de curent electric i-au scos pe cubanezii disperați în stradă. Liderul de atunci, Fidel Castro, și-a făcut apariția în centrul vechi al Havanei, unde mii de oameni strigau lozinci antiguvernamentale. Ziariștii străini care relatau de la fața locului își amintesc de momentul când mulțimea l-a văzut pe Fidel. S-a așternut liniștea și apoi manifestanții au început să-l aclame. Bineînțeles că la acest moment au contribuit sutele de comuniști loiali partidului.

Ducându-se la San Antonio de Los Banos, Diaz Canel a încercat să repete acest episod. Numai că gestul nu a făcut decât să arate diferențele uriașe dintre el și Castro. Până la urmă, Fidel, în 1994, l-a pus într-o situație delicată pe președintele Bill Clinton, care a trebuit să gestioneze un val uriaș de refugiați cubanezi. Și asta a fost posibil pentru că El Lider Maximo le-a dat atunci cubanezilor o soluție, spunându-le că sunt liberi să plece. În cazul de față, Diaz Canel nu oferă nicio alternativă, ci doar reprimare violentă și pentru asta pedeapsa americanilor nu s-a lăsat așteptată. Casa Albă a anunțat sancțiuni punctuale pentru ministrul apărării de la Havana și pentru o unitate a forțelor speciale cubaneze, Boinas Negras sau Beretele negre, învinuită de încălcări ale drepturilor omului. Pe lângă acestea rămân în vigoare o serie de restricții impuse de administrația Trump. Și așa cum par să fie lucrurile așezate acum, nici administrația Biden nu pare să facă vreun pas, deocamdată, spre Havana.

Reforma – șansa supraviețuirii regimului

Ce soluții ar mai avea Cuba ca să iasă la liman? O variantă ar fi să se întoarcă spre partenerii tradiționali sau alte state comuniste. China care este deja prezentă în statul insular cu investiții majore în sectorul energiei alternative, în industria ușoară și comunicații. Cuba nu exportă decât zahăr și nichel. Dar comparativ cu 2018, exporturile au scăzut cu mai mult de jumătate. Și Rusia lui Putin a șters deja o parte din datoria Cubei și a promis investiții în sectorul instrustriei petroliere.

În toată această ecuație, Diaz Canel nu contează. Nu contează nici pentru aliații de altădată, nici pentru propriul popor. Dacă vrea să supraviețuiască, și odată cu el și Partidul Comunist Cubanez, liderul de la Havana are acum o șansă unică de a juca rolul reformistului.

Tags: Cuba

Alte articole
Campanie tensionată și murdară în Republica Cehă

Campanie tensionată și murdară în Republica Cehă

După o vară calduță se anunță o toamnă fierbinte în Republica Cehă. Algerile pentru Camera Deputaților din Parlament, programate pentru începutul lunii octombrie, ar putea schimba harta politică a țării. Hegemonia politică actuală a premierului Andrej Babiš și a partidului ANO se poate încheia, este posibil ca forțele stângii tradiționale (comuniștii și social-democrații) să nu intre în Parlament și există unele formațiuni noi, ca de pildă un partid condus de foști procurori anti-mafia care capătă avânt și promite „dreptate”.

După 30 de ani de independență, Moldova încă are probleme identitare

După 30 de ani de independență, Moldova încă are probleme identitare

La 30 de ani de la proclamarea independenței Republicii Moldova, țara încă se confruntă cu probleme de identitate, cetățenii săi fiind împărțiți între cei care se consideră moldoveni vorbitori de limba moldovenească – tributari, așadar, teoriilor sovietice – și cei care spun că sunt români, vorbitori de română, între cei care se raportează la lumea rusă și tind către aceasta și cei care se uită spre România și Uniunea Europeană.

Sancțiunile, ca armă împotriva dictatorilor: un pistol cu capse

Sancțiunile, ca armă împotriva dictatorilor: un pistol cu capse

E foarte greu să „îmblânzești” o dictatură cu vorba bună. Singura metodă este ca regimul să fie, cumva, constrâns, să fie făcut să realizeze că există consecințe pentru comportamentul său. Metoda cea mai comună este cea a sancțiunilor; problema este că dictaturile pot avea o toleranță destul de ridicată la acestea.

Ioana Dumitrescu

05 Aug 2021
Ioana Dumitrescu

Timp de citire: 6 min
  • Cuba s-a confruntat, recent, cu cele mai mari proteste din ultimele trei decenii. Manifestanții s-au mobilizat cu ajutorul rețelelor de socializare. Să fie acestea arma care va reuși să doboare unul dintre cele mai longevive regimuri comuniste din lume – sau, cel puțin, să îl forțeze să accepte reforme profunde?
  • Președintele Miguel Diaz Canel a tunat și a fulgerat că protestele sunt o contrarevoluție organizată și finanțată de Statele Unite, spunându-le cubanezilor că sărăcia lucie în care trăiesc este cauzată de marea blocadă, embargoul american. E un test pe care Diaz Canel îl pică în fața cubanezilor care știu foarte bine că sărăcia li se trage de la corupția endemică, de la incompetența crasă a unor politicieni incapabili să aibă o minimă strategie pentru economia națională. Și mai e ceva. Diaz Canel nu are piedestalul revoluționar al predecesorilor săi, Fidel și Raul Castro. Un asemenea discurs, specific unui sistem politic fosilizat, nu poate însemna decât că actualul lider de la Havana caută să se legitimeze în fața propriului popor și că, da, fisura în Marele zid comunist cubanez s-a produs.
  • Ce soluții ar mai avea Cuba ca să iasă la liman? O variantă ar fi să se întoarcă spre partenerii tradiționali sau alte state comuniste. China care este deja prezentă în statul insular cu investiții majore în sectorul energiei alternative, în industria ușoară și comunicații. Cuba nu exportă decât zahăr și nichel. Dar comparativ cu 2018, exporturile au scăzut cu mai mult de jumătate. Și Rusia lui Putin a șters deja o parte din datoria Cubei și a promis investiții în sectorul instrustriei petroliere. În toată această ecuație, Diaz Canel nu contează. Nu contează nici pentru aliații de altădată, nici pentru propriul popor. Dacă vrea să supraviețuiască, și odată cu el și Partidul Comunist Cubanez, liderul de la Havana are acum o șansă unică de a juca rolul reformistului.
Criza lirei turcești și politicile islamo-conservatoare ale Ankarei
Criza lirei turcești și politicile islamo-conservatoare ale Ankarei

Prăbușirea lirei turcești este, în mare măsură, rezultatul politicilor Ankarei. Sunt politici tributare ideologiei islamo-conservatoare și tendințelor populist-autoritare ale regimului Erdögan, primul care contestă în mod serios viziunea lui Atatürk asupra statului.

Dragoș Mateescu
Dragoș Mateescu
26 Nov 2021
Belgrad: război al graffitiului în numele unui criminal de război
Belgrad: război al graffitiului în numele unui criminal de război

La zeci de ani după ce armele au tăcut în Bosnia, la Belgrad a început un nou tip de război între cei care insistă ca Serbia să-și asume trecutul pentru a putea privi către viitor și cei care încă mai sunt prinși în narațiunile naționaliste de pe vremea războiului din anii 90

Vuk Velebit
Vuk Velebit
24 Nov 2021
România și Moldova: între șanse ratate și consolidarea relației
România și Moldova: între șanse ratate și consolidarea relației

Maia Sandu vizitează marți un București care, preocupat de criza politică și epidemiologică, a pus în plan secund relația bilaterală. Ca de multe alte ori în ultimii 30 de ani, și acum s-au ratat șanse; chiar și așa, legăturile continuă să se consolideze.

Mădălin Necșuțu
Mădălin Necșuțu
22 Nov 2021
Trecerea oprită! Atacul hibrid de la granița de est a UE și NATO
Trecerea oprită! Atacul hibrid de la granița de est a UE și NATO

Mii de migranți au fost blocați, la granița dintre Polonia și Belarus, între forțele de securitate ale celor două țări. UE și NATO denunță un atac hibrid, Belarusul neagă și se bazează pe sprijinul Rusiei, iar Putin își face propriul joc.

Michal Kukawski
Michal Kukawski
19 Nov 2021