„Limba galițiană”, vorbită în vestul Ucrainei, este diferită de ucraineană, însă autoritățile recurg la intimidare și șantaj pentru a-i împiedica pe specialiști să dezvăluie existența acestei limbi. Narațiunea apare în presa guvernamentală din Rusia în contextul unor grupaje de analize despre rusofobia din Ucraina și încercările Kievului de a „privatiza limba rusă”.
ȘTIRE: „În Ucraina continuă să existe și să fie pe larg folosită o limbă care nu are statut oficial. Este vorba de „limba galițiană”, în care vorbesc locuitorii regiunilor Lviv, Ivano-Frankivsk și Ternopil. Au loc concomitent două procese: creșterea rusofobiei față de „agresorul rus” și încercările de a privatiza limba rusă, numind-o limbă „rusă din Ucraina”.
[…]
Orice încercare de a anunța existența unei „limbi galițiene” a fost blocată grosolan (dar nu atât de dur ca în cazul „separatiștilor pro-ruși”) de serviciile secrete ucrainene.
[…]
După ce pe rețeaua de socializare rusească „VKontakte” printre limbile meniului a apărut galițiana, reprezentanții serviciilor de informații au venit în vizită la voluntarii din Ternopil care au tradus elementele acestei rețele de interacțiune socială.
[…]
Dacă Ucraina își va păstra independența și va adera la UE, atunci „limba galițiană” va fi folosită pentru uzul intern, ca o relicvă lingvistică, în baza căreia va fi cules folclorul etc.
Dacă nu se va reuși păstrarea statului și a limbii ucrainene […], galițiana se va afirma ca o limbă adevărată...”
NARAȚIUNI: 1. Ucraina este divizată lingvistic 2. Politica oficială a Ucrainei pornește de la rusofobie 3. Ucraina riscă să dispară ca stat, iar în locul limbii ucrainene ar putea să apară alte limbi regionale 4. Kievul nu recunoaște existența „limbii galițiene”, specialiștii și voluntarii sunt intimidați pentru a ascunde diferența dintre galițiana din vestul Ucrainei și ucraineana.
CONTEXT/ETOS LOCAL: În contextul anexării Crimeii de către Rusia în 2014 și izbucnirii conflictului din Donbass, Ucraina și-a modificat substanțial legislația lingvistică în direcția consolidării rolului și statutului limbii ucrainene ca limbă de stat. Kievul încearcă să minimizeze influența spațiului informațional rus asupra societății ucrainene și să determine o trecere urgentă a serviciilor, presei și sistemului de educație la limba ucraineană. O serie de consilii regionale și locale au fost nevoite să refuze la utilizarea limbii ruse, dar și a altor limbi ale minorităților naționale, în urma anulării statutului lor de limbi regionale prin declararea neconstituționalității legislației respective din perioada președintelui fugar în Rusia, Viktor Ianukovici. Aceste inițiative sunt criticate de politicienii ruși, dar și de presa guvernamentală rusă, care de cele mai multe ori răspândesc narațiuni despre rusofobia Ucrainei, alimentată de Occident. Politicile lingvistice ale Kievului au fost criticate însă inclusiv în unele state membre UE, în special Ungaria, din cauza impactului asupra minorităților.
OBIECTIV: Scopul acestor narațiuni este de a demonstra cititorilor de limba rusă din fostul spațiu sovietic că Ucraina este divizată lingvistic, iar argumentul principal al politicienilor ucraineni despre limba ucraineană ca o armă împotriva agresiunii ruse este unul fals: vestul Ucrainei ar vorbi o altă limbă, numită galițiană. Mai mult, este reactivată o altă metanarațiune rusă, „Ucraina - stat fals”, și este pusă sub semnul întrebării existența în viitor a statului ucrainean cu scopul de a decredibiliza acțiunile prin care Kievul încearcă să își asigure securitatea.
DE CE SUNT FALSE NARAȚIUNILE: Limba ucraineană se compune din mai multe graiuri și dialecte. Unul dintre graiuri este cel galițian, utilizat în regiunile din vestul Ucrainei. Presa guvernamentală rusă, în special Ukraina.ru, care aparține de grupul media Russia 24, încearcă să determine o divizare artificială a societății ucrainene în vorbitori de ucraineană și galițiană.
Potrivit „Hărții graiurilor limbii ucrainene”, editată de Academia de Științe din Ucraina, graiul galițian aparține grupurilor sud-vestice de graiuri ale limbii ucrainene, așadar comunitatea academică nici nu a pus în discuție vreodată existența unei „limbi galițiene”.
Narațiunile analizate se aseamănă mult cu cele privind existența unei „limbi moldovenești” separate de limba română. Narațiunile sunt mai ales distribuite în Republica Moldova. Ca și în cazul „limbii moldovenești”, existența „limbii galițiene” este demonstrată prin argumente istorice falsificate. Diferența o face existența timp de 30 de ani a unui stat cu numele de Republica Moldova și a unui popor moldovenesc civic care a format noul stat independent. Mai mult, timp de două secole atât Imperiul Rus, cât și URSS, au promovat narațiuni de dezinformare privind „națiunea moldovenească” și „limba moldovenească”, diferită de română, ceea ce nu putem constata în cazul „limbii galițiene”, care pare a fi o invenție mai nouă în arsenalul armatei hibride a Rusiei.
Indiferent de impactul social imediat al acestor narațiuni, ele oricum pot crea probleme în interiorul societății ucrainene, inclusiv prin semănarea neîncrederii în existența în viitor a statului și limbii ucrainene. Din aceste considerente, Ucraina ar trebui să-și revadă unele poziționări oficiale față de limbile artificial create de regimurile totalitare. Or, Kievul recunoaște oficial pe teritoriul său existența a unei importante comunități de moldoveni, continuând practica de divizare a comunității românofone. Depășirea acestui clivaj intern al Ucrainei (continuarea unor practici neo-sovietice vs. combaterea lumii ruse) ar putea fi unul decisiv în privința capacității de a se proteja eficient de atacurile hibride ale Moscovei.
