Facebook Twitter Instagram Youtube LinkedIn

Analize

De ce a atacat Al Qaida Statele Unite? Legătura cu Israelul și un război al lui Saddam Hussein

911
©EPA/BETH A. KEISER / POOL  |   A file picture dated 13 September 2001 shows a US flag posted in the rubble of the World Trade Center in New York, USA.

11 Septembrie 2001 marchează cel mai sângeros moment al unui jihad global proclamat de Osama bin Laden și aliații săi împotriva Statelor Unite. Teroriștii au declanșat acest atac și în numele eliberării locurilor sfinte pe care le credeau ocupate de „cruciați” și „sioniști”. 11 Septembrie i-a convins pe americani că trebuie să îi vâneze pe jihadiști în întreaga lume. După 20 de ani și mai multe războaie, din Asia Centrală și Orientul Mijlociu până în Africa, jihadul continuă.

De ce a atacat Al Qaida Statele Unite?

Extremiștii musulmani erau ostili Occidentului, în general, și Statelor Unite, în special, pentru ceea ce percepeau a fi un asalt asupra lumii musulmane. Asaltul era cultural – muzică, film, moravuri, vestimentație etc. – și politic, dat fiind că guvernele diferitelor state cu populație majoritar musulmană, în loc să caute inspirație în legea musulmană, șaria, și în sistemul de organizare statală din Epoca de Aur a Islamului, au încercat să impună legislații și sisteme organizaționale moderne. Asaltul era și unul militar, în Palestina, Irak, Tadjikistan, Birmania, Cașmir, Filipine, Eritreea, Bosnia și Herțegovina etc., adică țări în care existau conflicte cu puteri străine sau cu grupuri interne non-musulmane.

Mai grav chiar și decât acest asalt era pentru Bin Laden ceea ce el considera a fi ocuparea locurilor sfinte ale Islamului: moscheea Al-Aqsa din Ierusalim, „predată sioniștilor” și Peninsula Arabică, unde se află regiunea Hijaz, cu cele mai importante orașe ale Islamului, Mecca și Medina.

Ierusalimul – mai exact moscheea Al-Aqsa – este al treilea loc sfânt al Islamului, legat direct de profetul Muhammad, care inițial le-a cerut credincioșilor să se întoarcă înspre Ierusalim atunci când se roagă. Ulterior, direcția rugăciunii, qibla, a devenit Mecca, dar Ierusalimul și-a păstrat importanța, fiind denumit și „prima qibla”. Pe același platou cu moscheea Al-Aqsa (Esplanada Moscheilor) este Domul Stâncii, unde Avraam, patriarh revendicat și de musulmani, ar fi vrut să își sacrifice fiul pentru Dumnezeu. Importanța religioasă a Ierusalimului îi mobilizează pe extremiștii musulmani care, prin extensie, se opun statului Israel în ansamblul său și consideră că acesta ar trebui distrus, pentru că a ocupat teritorii musulmane. Unul dintre motivele-cheie pentru care extremiștii urăsc Statele Unite este legat de sprijinul pe care acestea l-au acordat, de-a lungul timpului, Israelului – e ceea ce l-a motivat pe așa-numitul creier al atentatelor de la 11 Septembrie, Khaled Sheikh Mohammed.

În ceea ce privește Peninsula Arabică, Bin Laden considera drept ocupație prezența forțelor americane în Arabia Saudită. Acestea fuseseră aduse pentru a proteja țara atunci când Saddam Hussein invadase Kuwaitul. Bin Laden se oferise, la vremea respectivă, să-și trimită împotriva irakienilor „arabii afghani”, care luptaseră ca voluntari împotriva sovieticilor în Afghanistan. Evident că oferta lui a fost ignorată, dar sosirea americanilor și menținerea unor unități după război l-au radicalizat și mai tare, întrucât le vedea ca pe o ofensă religioasă: cei care nu erau musulmanii nu aveau ce să caute în apropierea locurilor sfinte, mai ales că Profetul spusese că în Arabia nu trebuie să fie două religii, iar al doilea dintre succesorii săi, califul Omar, îi alungase pe creștini și evrei din Hijaz.

În 1996, când a lansat prima sa chemare la jihad împotriva americanilor, Bin Laden a menționat ca principală cauză prezența acestora în Peninsula Arabică. Oficial, războiul sfânt pe care îl dorea liderul Al Qaida nu îi viza și pe civili, ci doar pe militari. Astfel de „scrupule” au fost însă abandonate după numai doi ani când, într-o fatwa – edict religios – care proclama războiul împotriva Statelor Unite, Bin Laden și o serie de alți lideri jihadiști au spus explicit că și civilii reprezintă o țintă:

„Decizia de a-i ucide pe americani şi aliaţii lor – civili sau militari – este o obligaţie individuală pentru orice musulman care o poate face în orice ţară in care este posibil, pentru a elibera moscheea Al Aqsa şi Moscheea Sfântă […] Noi – cu ajutorul lui Dumnezeu – îi cerem oricărui musulman care crede în Dumnezeu şi vrea să îi asculte poruncile să îi ucidă pe americani şi să le distrugă bogăţiile oriunde şi oricând le găsesc […] să atace forţele americane ale Satanei şi aliaţii lor diabolici”

Cum a justificat Bin Laden uciderea civililor?

Atentatele de la 11 Septembrie au generat și o reacție de ostilitate față de Islam și musulmani, iar ca răspuns s-au făcut eforturi pentru a se delimita religia de interpretările pe care i le dădeau câțiva extremiști și pe acei extremiști de marea masă a musulmanilor. În acel contex,  s-a citat mult un fragment din Coran care spune că „Cel care a ucis un om care nu a ucis niciodată, care nu a semănat stricăciune pe pământ, este socotit ca şi cum ar fi ucis întreaga omenire, iar cel care a salvat un singur om este socotit ca şi cum ar fi salvat întreaga omenire” (Coranul, 5:32, trad. George Grigore, Editura Herald, 2006). Uciderea „inocenților” este de asemenea descurajată de Tradiții, care prezintă fapte și spuse ale Profetului, dar și de doctrina jihadului, așa cum a fost schițată ea în Evul Mediu, care prevede în mod specific existența unei categorii de „protejați”, femei, copii, bătrâni, chiar și bărbați non-combatanți. La fel, sunt descurajate și distrugerile locuințelor și ale orașelor sau arderea câmpurilor. Descurajată nu înseamnă însă complet interzisă. Același Coran conține și pasaje care justifică omorârea necredincioșilor, cum e de pildă Versetul 5 din Sura 9, „ucideți-i pe închinătorii la idoli oriunde i-ați afla”, iar Tradițiile menționează uciderea unor civili chiar și ca urmare a ordinelor date de Profet. Atunci când a fost nevoie, armatele musulmane medievale au distrus totul în calea lor.

Una peste alta, excepțiile sunt puține și se referă la cazuri specifice de acum mai bine de o mie de ani. E destul de greu de demonstrat că, atacând obiective civile în secolul XXI, îndeplinești voia Domnului, iar jihadiștii se consideră, în primul rând, oameni pioși: tot ceea ce fac este în numele religiei și al lui Dumnezeu. Atentatele de la 11 Septembrie au fost la așa o scară, încât au oripilat chiar și lideri islamiști, inclusiv extremiști care își purtau propriul jihad și care, în principiu, nu se opuneau atentatelor sinucigașe. Patruzeci și șase de astfel de lideri, printre care se numărau conducătorul Fraților Musulmani din Egipt, emirul Jamaat-i-Islami din Pakistan şi fondatorul Hamas, Ahmad Yassin, au condamnat printr-o scrisoare publică atentatele de la 11 Septembrie. Osama bin Laden le-a răspuns printr-un lung mesaj în care a încercat să justifice atentatele prin trimiteri la Coran și la Tradiții. Liderul terorist a apelat, în primul rând, la analogie, o formulă folosită frecvent în jurisprudența islamică: se găsesc puncte comune între o anumită situație și una cu care s-a confruntat Profetul și se aplică o decizie similară cu a acestuia. Turnurile gemene au fost asimilate unor fortărețe pentru că în ele își aveau birourile și companii active în zona de securitate, avioanele au fost asimilate unor proiectile – iar Muhammad însuși ordonase bombardarea cu catapulte a unei cetăți, Taif, pe care forțele sale au cucerit-o în 630 (evident că scara distrugerilor nu poate fi comparată). Cei protejați pot fi uciși, afirmă Bin Laden, dacă sunt folosiți ca scuturi umane sau sunt amestecați cu militarii, pentru că proiectilele nu pot face diferența între cele două categorii. Cea mai sinistră dintre justificările aduse de bin Laden (sunt șapte în total) spune că civilii care au sprijinit lupta împotriva musulmanilor „prin faptă, vorbă sau gând sau orice alt fel de asistenţă” sunt ținte legitime. Și aici se face apel la o analogie șubredă, citându-se povestea unui bătrân care, deși nu era combatant, a fost ucis de musulmani pentru că îi consiliase pe adversarii acestora; în ochii lui Bin Laden, omorârea a mii de civili înseamnă același lucru.

Practic, argumentul că poate fi ucis oricine sprijină prin faptă, vorbă sau gând însemna că orice american – sau orice occidental ori israelian –  e o țintă. E suficient, de pildă, să trăiască într-o societate democratică și să își exercite dreptul la vot – sau să exprime o opinie ori, pur și simplu, să îi placă țara în care trăiește – pentru că, în acest fel, susține regimul care îi atacă pe musulmani. La 11 Septembrie, Al Qaida a vizat ținte care aveau legătură cu forța armată a Statelor Unite (companiile de securitate din World Trade Center, Pentagonul) însă țintele următoarelor mari atentate – Madrid, Londra, Bali – au fost strict civile.

Care au fost consecințele atentatelor de la 11 Septembrie?

Atentatele teroriste sinucigașe ale islamiștilor erau relativ rare până la 11 Septembrie 2001. 19 extremiști au ales să moară în acea zi, ucigând aproape 3000 de persoane. De atunci, tactica atacului sinucigaș s-a generalizat, fiind adoptată și de grupări – vezi talibanii – care nu o folosiseră până atunci. Mii, sau poate chiar zeci de mii de jihadiști, au ales ceea ce ei își închipuiau că este calea martiriului. Țintele s-au generalizat: de la cele militare s-a ajuns la cele civile occidentale, de la acestea la cele civile musulmane, deși uciderea altor musulmani este strict și explicit interzisă în Islam. Au făcut-o, cu toții, în numele unui jihad care nu se mai termină de patruzeci de ani, timp în care cei care îl poartă au devenit tot mai radicalizați.

Primul mare impuls dat jihadului a fost războiul anti-sovietic din Afghanistan. Mii de voluntari, din întreaga lume musulmană, li s-au alăturat mujahedinilor afghani – termenul înseamnă „cei care poartă jihadul” și este asumat inclusiv de extremiștii pe care noi îi numim „jihadiști” – în numele unei obligații religioase. Atunci s-au format și rețelele de finanțare a efortului de război, inclusiv cele informale de transfer de bani de la donatori din întreaga lume musulmană către luptători, transferuri aproape imposibil de detectat întrucât nu se fac prin intermediul sistemului bancar. Și tot atunci a apărut și Maktab al Khidamat, fondată de un ideolog palestinian al jihadului, Abdullah Azzam, care i-a fost mentor lui Osama bin Laden; după asasinarea lui Azzam, bin Laden a preluat conducerea organizației, pe care a redenumit-o Al Qaida. După război, mulți dintre acești arabi afghani fanatizați au decis să își continue jihadul, unii împotriva guvernelor lor, alții împotriva Occidentului (iar, în multe cazuri, împotriva ambelor). Punctul culminant au fost atacurile asupra New Yorkului și Washingtonului.

Al doilea mare impuls a venit la câțiva ani după 11 Septembrie. Ca răspuns la atacurile teroriste, Statele Unite și aliații lor au declanșat Războiul Global împotriva Terorismului, iar prima operațiune armată amplă din cadrul acestuia a fost invadarea Afghanistanului, unde bin Laden era găzduit de talibanii aflați la putere. Bazele Al Qaida au fost distruse, militanții, uciși sau puși pe fugă, regimul taliban, înlăturat. Au fost puțini cei care, în acele zile de sfârșit de 2001 și început de 2002, au vrut să se alăture Al Qaida. Chiar și musulmanii cu vederi radicale înțelegeau că reacția Americii era de așteptat și era justă. Situația avea să se schimbe odată cu invadarea Irakului, tot în numele Războiului Global împotriva Terorismului. Aripa dură a administrației Bush insista că Saddam are arme de distrugere în masă și că le-ar putea da Al Qaida, cu care avea legături. Nu era adevărat. Saddam Hussein își eliminase arsenalul de arme de distrugere în masă, iar legăturile cu Al Qaida erau inexistente, mai ales că exista o incompatibilitate ideologică între regimul baathist, laic, și islamiști, care erau adversari ai acestuia. Chiar dacă Saddam nu era iubit de islamiști, Irakul era un teritoriu musulman, astfel încât atunci când țara a fost invadată, numeroși lideri religioși au proclamat jihadul, ceea ce a încurajat fanatici din lumea arabă să ia calea Irakului, la fel cum o făcuseră cei care se îndreptaseră spre Afghanistan. Mulți dintre acești luptători străini s-au alăturat unei grupări conduse de iordanianul Abu Musab al-Zarqawi, care îi jurase credință lui Osama bin Laden și se afiliase, oficial, rețelei Al Qaida, dar acționa independent. Brutalitatea Al Qaida din Irak a fost atât de mare, încât chiar și conducerea rețelei teroriste a simțit nevoia să se delimiteze de Zarqawi, iar adjunctul lui bin Laden, Ayman al-Zawahiri (actualul lider Al Qaida), l-a admonestat într-o scrisoare.

Zarqawi a fost ucis de americani în 2006, dar gruparea i-a supraviețuit și s-a transformat, câțiva ani mai târziu, în Statul Islamic. Disputele acestuia din urmă cu Al Qaida n-au mai constat doar în schimburi de mesaje în care fiecare prezenta argumente. S-a ajuns chiar la război între Statul Islamic și Frontul al-Nusrah, aripa siriană a rețelei Al Qaida. Statul Islamic a preluat și a dus și mai departe brutalitatea lui Zarqawi, reușind în același timp să fie și cea mai de succes grupare jihadistă apărută până acum. A dat cel de-al treilea mare impuls jihadului global, reușind să își formeze o armată de zeci de mii de militanți și să cucerească o parte semnificativă din Siria și din Irak, unde a proclamat califatul, ceea ce însemna că a revendicat conducerea întregii lumi musulmane. Dincolo de Siria și Irak, Statul Islamic și-a făcut francize, pe care le-a denumit „provincii” în numeroase țări, din Africa de Vest și Libia până în Afghanistan. Aceasta din urmă, Statul Islamic Khorasan (numele dat în trecut regiunii situate între Persia și Transoxiana) a organizat un atentat sinucigaș la Kabul, chiar în timp ce americanii evacuau țara. Morții au fost, deopotrivă, militari americani, civili afghani și luptători talibani, vechii aliați Al Qaida fiind, și ei, în conflict cu Statul Islamic.

Nu doar Statul Islamic are francize în numeroase țări musulmane, ci și Al Qaida. Legăturile se reduc, în mare măsură, la declararea publică a credinței față de Ayman al-Zawahiri și a afilierii la rețeaua teroristă, iar respectivele grupări acționează independent. Avem, așadar, de-a face cu o serie de rețele difuze, necentralizate, cu mult mai extinse decât era Al Qaida în 2001. Ceea ce le lipsește, momentan, respectivelor rețele este sofisticarea pe care o atinsese gruparea teroristă și capacitatea de a organiza atacuri la o scară similară cu cele de la 11 Septembrie, sau chiar și cu cele de la Madrid și Londra. Asta nu înseamnă că nu vor încerca să o facă.

Va continua jihadul global după retragerea americană din Afghanistan?

„Prin voia lui Dumnezeu, există acum un adăpost în înalţii munţi Hindukush din Khorasan unde, cu voia lui Dumnezeu, cea mai mare putere a necredincioşilor din lume a fost distrusă […] de strigătele de Allah al-Akbar ale mujahedinilor”

Textul de mai sus face parte din apelul la jihad lansat de bin Laden în 1996 și prin „cea mai mare putere a necredincioșilor” se referă la URSS, dar ar fi putut fi scris acum, după retragerea americanilor din Afghanistan. De altfel, talibanii se lăudau că i-au învins încă de acum câteva luni, când Washingtonul și aliații săi încă mai aveau militari în Afghanistan, iar guvernul de la Kabul avea la dispoziție forțe considerabile, despre care se credea că le vor putea rezista insurgenților ani de zile. Viteza cu care a căzut Afghanistanul, scenele haotice de la Kabul din ultimele zile, au transformat victoria într-un triumf și au creat senzația că retragerea a fost o derută. Acesta ar putea deveni cel de-al patrulea mare impuls dat jihadului global, mai ales că urmează noi retrageri: Joe Biden a decis să pună punct și operațiunilor militare din Irak, iar Franța a anunțat că își va reduce efectivele implicate în operațiunile anti-tero din Sahel.

Fie că Occidentul vrea sau nu, Războiul Global împotriva Terorismului va continua, cel puțin atât timp cât moștenirea lui Bin Laden va fi dusă mai departe.

Carte recomandata
Alte articole
De ce va rămâne la putere președintele Bulgariei, Rumen Radev

De ce va rămâne la putere președintele Bulgariei, Rumen Radev

Cu două luni înainte de alegerile prezidențiale, Radev este singurul candidat înscris în cursă. Cu o cotă de popularitate de peste 65%, are șanse foarte mari de a fi reales. Susținut de partidele care se opun status quo-ului de pe scena politică locală, Radev încearcă să-și construiască o reputație mai bună și o prezență pe termen lung în viața politică din Bulgaria.

Turcia: în căutarea unei ieșiri din criză, regimul Erdoğan promite întoarcerea la democrație

Turcia: în căutarea unei ieșiri din criză, regimul Erdoğan promite întoarcerea la democrație

În noiembrie 2020, guvernul turc a început să promoveze o narațiune despre întoarcerea țării la democrație, domnia legii și drepturile cetățenilor. Dacă privim contextul actual, deloc încurajator pentru Ankara, devine destul de clar că schimbarea de direcție e doar aparentă, iar principalul motiv pentru adoptarea noului discurs este degradarea economiei turcești și, în efect, diminuarea popularității regimului.

Cearta dintre Chișinău și Moscova. Ce se află în spatele războiului declarațiilor dintre Maia Sandu și Vladimir Putin

Cearta dintre Chișinău și Moscova. Ce se află în spatele războiului declarațiilor dintre Maia Sandu și Vladimir Putin

Rusia maschează, prin retorică agresivă, lipsa de idei și chiar de interes real pentru Moldova. Transnistria – un pion pentru viitoare schimburi, controlat tot mai ferm de Șeriff.

Cătălin Gomboș

11 Sep 2021
Cătălin Gomboș

Timp de citire: 13 min
  • Extremiștii musulmani erau ostili Occidentului, în general, și Statelor Unite, în special, pentru ceea ce percepeau a fi un asalt asupra lumii musulmane. Asaltul era cultural – muzică, film, moravuri, vestimentație etc. – și politic, dat fiind că guvernele diferitelor state cu populație majoritar musulmană, în loc să caute inspirație în legea musulmană, șaria, și în sistemul de organizare statală din Epoca de Aur a Islamului, au încercat să impună legislații și sisteme organizaționale moderne. Asaltul era și unul militar, în Palestina, Irak, Tadjikistan, Birmania, Cașmir, Filipine, Eritreea, Bosnia și Herțegovina etc., adică țări în care existau conflicte cu puteri străine sau cu grupuri interne non-musulmane. Mai grav chiar și decât acest asalt era pentru Bin Laden ceea ce el considera a fi ocuparea locurilor sfinte ale Islamului: moscheea Al-Aqsa din Ierusalim, „predată sioniștilor” și Peninsula Arabică, unde se află regiunea Hijaz, cu cele mai importante orașe ale Islamului, Mecca și Medina.
  • În 1996, când a lansat prima sa chemare la jihad împotriva americanilor, Bin Laden a menționat ca principală cauză prezența acestora în Peninsula Arabică. Oficial, războiul sfânt pe care îl dorea liderul Al Qaida nu îi viza și pe civili, ci doar pe militari. Astfel de „scrupule” au fost însă abandonate după numai doi ani când, într-o fatwa – edict religios – care proclama războiul împotriva Statelor Unite, Bin Laden și o serie de alți lideri jihadiști au spus explicit că și civilii reprezintă o țintă.
  • Atentatele teroriste sinucigașe ale islamiștilor erau relativ rare până la 11 Septembrie 2001. 19 extremiști au ales să moară în acea zi, ucigând aproape 3000 de persoane. De atunci, tactica atacului sinucigaș s-a generalizat, fiind adoptată și de grupări – vezi talibanii – care nu o folosiseră până atunci. Mii, sau poate chiar zeci de mii de jihadiști, au ales ceea ce ei își închipuiau că este calea martiriului. Țintele s-au generalizat: de la cele militare s-a ajuns la cele civile occidentale, de la acestea la cele civile musulmane, deși uciderea altor musulmani este strict și explicit interzisă în Islam.
Al Qaida, Statul Islamic, Talibanii. De ce se luptă jihadiștii între ei
Al Qaida, Statul Islamic, Talibanii. De ce se luptă jihadiștii între ei

Acest război între extremiști musulmani poate părea bizar. Ideologiile lor sunt extrem de similare. Cea mai mare parte a luptătorilor provin din aceeași regiune și au aceeași cultură și etnie. Principalul lor inamic este Occidentul, personificat de Statele Unite – a căror retragere din Afghanistan este percepută de mulți drept o înfrângere. Rivalitatea e dată însă de unele diferențe de nuanță între modul în care văd lumea și interpretează religia și jihadul. Este și o chestiune de politică, o dispută pentru întâietate și pentru prestigiu. Este, în sfârșit, o rivalitate care o reflectă pe cea, mai veche, dintre Al Qaida și Statul Islamic.

Cătălin Gomboș
Cătălin Gomboș
08 Oct 2021
Arestarea procurorului general al Moldovei: un pas spre reformă, sau o etapă a luptei pentru instituții?
Arestarea procurorului general al Moldovei: un pas spre reformă, sau o etapă a luptei pentru instituții?

Procurorul general al Republicii Moldova a fost arestat pe 5 octombrie pentru corupție. Este ultimul dintr-o serie de scandaluri legate de această instituție. Va marca el adevăratul debut al reformei în justiție, sau avem de-a face cu o nouă etapă a războiului care se poartă pentru controlul unei instituții vitale?

Mariana Vasilache
Mariana Vasilache
06 Oct 2021
Pionii propagandei. Mirajul șahului în perioada sovietică
Pionii propagandei. Mirajul șahului în perioada sovietică

De la Lenin încoace, o mulțime de lideri comuniști au încercat să practice și să promoveze șahul. De cele mai multe ori, acești lideri erau jucători patetici, care nu erau în stare să facă față unui turneu de șahiști de forță medie sau chiar de amatori; cu excepția, poate, a unuia organizat numai între ei, eveniment care însă n-a avut loc niciodată, cu toată prietenia socialistă dintre popoare. Ceea ce însă nu i-a împiedicat pe aceiași lideri comuniști ca în timpul Războiului Rece să facă din șah un puternic instrument de propagandă.

Ionuț Iamandi
Ionuț Iamandi
01 Oct 2021
De ce va rămâne la putere președintele Bulgariei, Rumen Radev
De ce va rămâne la putere președintele Bulgariei, Rumen Radev

Cu două luni înainte de alegerile prezidențiale, Radev este singurul candidat înscris în cursă. Cu o cotă de popularitate de peste 65%, are șanse foarte mari de a fi reales. Susținut de partidele care se opun status quo-ului de pe scena politică locală, Radev încearcă să-și construiască o reputație mai bună și o prezență pe termen lung în viața politică din Bulgaria.

Svetoslav Todorov
Svetoslav Todorov
21 Sep 2021