Revista presei pro-Kremlin ne spune că Moscova varsă lacrimi pentru Ucraina, unde americanii vor să facă un nou Maidan, pentru Trump, care a fost răpit de deep state, și pentru sărmana UE, furată de globaliști. În plus, Dmitri Medvedev, scăpat din nou la tastatură, vede iar naziști și rusofobi pe care însă, desigur, Rusia îi va nimici.
Un nou Maidan? Protestele de la Kiev au fost organizate de SUA
Argumetî i factî comentează că în spatele protestelor de la Kiev din 22 iulie ar sta americanii, care controlează structurile anticorupție din Ucraina. Pe 23 iulie, Rada de la Kiev a votat un proiect privind reducerea atribuțiilor Biroului Național Anticorupție și ale Procuraturii Anticorupție. Documentul a fost semnat și de Volodimir Zelenski. […] În seara zilei de 22 iulie, oamenii au ieșit în stradă să protesteze față de această lege. […]
„Ultima zbatere a „grantofagilor”
Acțiunile de protest din Ucraina nu au fost spontane, consideră politologul Vladimir Skaciko. Acestea au fost organizate de conducătorii structurilor anticorupție finanțate din granturi americane. „Nimic acolo nu a fost spontan sau sincer împotriva corupției. Toate structurile anticorupție din Ucraina au fost create de americani, independent de autoritățile ucrainene, pentru a le controla pe acestea din urmă. Iar acum Zelenski a vrut să se elibereze de o asemenea influență. În spatele protestelor cu siguranță stau americanii, în primul rând reprezentanții Partidului Democrat”, a spus expertul pentru aif.ru. „Decizia lui Zelenski nu e doar o lovitură asupra structurilor anticorupție, ci și împotriva celor „grantofage”, care se hrăneau pe lângă acestea. […]
„Trump a fost răpit”. Dughin explică cine conduce de fapt politica SUA
Prime.ru îl citează pe Dughin, care susține că Trump devine o marionetă docilă a deep state-ului. Președintele Statelor Unite Donald Trump a devenit ostaticul neoconservatorilor, globaliștilor, atlantiștilor, a opinat filosoful Alexandr Dughin într-o discuție la radio Sputnik. Potrivit acestuia, inițial Trump a promovat o ideologie contrară principiilor deep state-ului, promițând să înceteze invadarea altor țări, să nu mai intre în conflict cu Federația Rusă, să nu mai susțină regimul de la Kiev. Dughin a remarcat că în aceste direcții șeful de la Casa Albă a reușit să întreprindă „câteva acțiuni, dar nu prea multe”, iar cu aproximativ o lună în urmă a început să se dezică de punctele din propriul program, apropiindu-se de foștii adversari ideologici, respectiv, pierzând susținători. „Se poate spune că Trump a fost sechestrat. Americanii au senzația că Trump este ostatic. Acum acesta se transformă într-o marionetă a deep state-ului”.
Ria Novosti: Răpirea Europei: furată de globaliști, devorată de ilegali
[…] În prezent, femeile europene (și bărbații europeni) nu sunt capabili să-și asigure condiții adecvate pentru a naște și educa copii. Mai întâi, deep state-ul a distrus ideea de familie, apoi, în mod conștient și dur, a devalorizat rolul femeii de procreare, propunând în loc să fie admirați transgenderii. De asemenea, deep state-ul a distrus ideea de bărbați-apărători. Apoi, aceeași globaliști au spus: „Mesdames, frau, și alte froken, la fuga - la născut copii, pentru că bugetul are fisuri și nu avem cu ce plăti pensiile”. Europencele și europenii, băștinașii „grădinii raiului”, i-au expediat pe globaliști într-un loc cunoscut, nedorind să satisfacă o asemenea cerință degradantă a „grădinarilor”. Problemele demografice ale UE sunt în prezent atât de îngrozitoare, profunde și de nerezolvat, încât oricare dintre responsabili le-ar atinge, își poate atrage oprobriul globaliștilor și acoliților lor. […]
Acum, în „Grădina Raiului”, oamenii trăiesc mult și foarte mult. Zeci de milioane de pensionari longevivi au nevoie de mâncare, căldură, locuințe, îngrijire medicală. Resurse financiare pentru aceasta deja nu mai ajung – într-o măsură catastrofală. Reformele sistemului de pensii nu au dat rezultatele scontate, de aceea, ca „paradisul” să nu rămână depopulat cu totul, pentru ridicarea nivelului natalității s-a decis implicarea „ilegalilor”. Presa mainstreem UE-istă îi numește migranți, așa cum i s-a indicat, însă în realitate aceștia sunt cei care s-au stabilit în UE fără a avea nicio justificare. Singura posibilitate pentru acești oameni să obțină ceea ce își doresc (permis de ședere, apoi cetățenie europeană), este să nască un copil. Copii sunt nu doar calea de a se legaliza, dar și o sursă de venit, minimă, dar mai bună decât nimic. Astfel, globaliștii au trecut la etapa a doua a planului lor iezuit. Ei înlocuiesc națiunile titulare europene cu personaje venite din alte părți. Acești venetici diluează clasa mijlocie, care încă mai păstrează valorile tradiționale din viața anterioară. Acelea în care familia este temelia. În care bărbatul și femeia conviețuiesc în armonie, unde tradițiile sunt respectate și se transmit de la o generație la alta. Dar această lume veche se fisurează deja ba într-un loc, ba în altul. Astfel, în câmpuri de luptă pentru bandele etnice concurente s-au transformat nu doar străzile din orașele europene, ci și micile localități, și chiar satele europene. În aceste sate, în pofida dorinței locuitorilor, sunt amplasate puncte de primire a ilegalilor. Mai departe, schema e clară. Ilegalii, fiindu-le spălați creierii de diverse ONG-uri „pro-migrație” – fac copii. […]
Mecanismele de distrugere a femeilor, bărbaților, copiilor, familiilor și înlocuirea lor cu clanuri și bande devin tot mai pregnante, iar punerea în aplicare a acestora va continua sub orice pretext. Cu cât mai mult se vor aprofunda crizele politice interne în UE, cu atât mai puțini europeni băștinași se vor decide să aibă copii. Ei, ca și pisicile, vor refuza să aibă urmași în condiții și într-o societate nesigure. Dacă acest vector de distrugere a rădăcinilor europene, a valorilor tradiționale și a populației tradiționale nu se va schimba, Europa nu va mai exista. Mai devreme decât ne putem imagina. [...]
Medvedev a explicat ce au în comun Ucraina modernă şi cel de-al Treilea Reich
Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a subliniat că demilitarizarea pentru Ucraina nu este o pedeapsă, ci o şansă de a înceta să mai fie un pion în „jocurile geopolitice sângeroase” străine. Ucraina modernă este similară în mai multe privinţe cu cel de-al Treilea Reich din 1945, a declarat pentru agenția TASS vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev, cu ocazia împlinirii celor 80 de ani de la Conferinţa de la Potsdam. El a răspuns astfel la întrebarea dacă criteriile celor trei „D” (demilitarizare, denazificare şi democratizare), formulate pentru Germania la Potsdam, pot fi aplicate în prezent Ucrainei. „Cei trei „D” – demilitarizare, denazificare şi democratizare – au fost aplicați faţa de Germania nazistă ca ţară agresoare, care a distrus ordinea internaţională. Reich-ul din 1945 şi Ucraina modernă, desigur, diferă foarte mult – ca amploare, rol în lume şi chiar (formal) ca ideologie de stat. Cu toate acestea, există asemănări evidente”, consideră Medvedev. Vicepreşedintele Consiliului rus de Securitate a explicat că în primul rând, acestea se aseamănă prin criza de identitate şi simbolistica nazistă. În al doilea rând, prin neschimbarea puterii şi semnele din ce în ce mai evidente ale unei dictaturi. În al treilea rând, degradarea economiei. „Toate acestea fac ca ideea de a utiliza cei trei „D” să fie relevantă”, a subliniat Medvedev. El a remarcat că demilitarizarea pentru Ucraina nu este o pedeapsă, ci o şansă de a înceta să mai fie un pion în „jocurile geopolitice sângeroase” ale altcuiva. „Denazificarea sau debanderizarea nu este o răzbunare, ci o activitate pe termen lung cu conștiința publică, cu memoria istorică. Democratizarea nu înseamnă doar alegeri, ci restaurarea instituţiilor juridice, a presei libere, a competiţiei între partide şi a separării puterilor. La cei trei „D” aş adăuga şi un al patrulea: deparazitarea sau dezinsecţia. Locuitorii teritoriilor actuale care aparţin aşa-numitei Ucraine trebuie să înveţe să trăiască de sine stătător, asumându-şi responsabilitatea pentru acţiunile lor. În caz contrar, această Ucraină parazitară nu are nicio şansă de supravieţuire”, a subliniat Medvedev.
Tvc.ru: Medvedev a comentat „rusofobia dezgustătoare” a Europei.
Cel de-al 18-lea pachet de sancțiuni antirusești adoptat de „idioții europeni” nu va salva de la nimicire regimul de la Kiev. Restricțiile UE pot influența poziția Rusiei în măsura în care a reușit precedentul, cel de-al 17, pachet de sancțiuni, a declarat vicepreședintele Consiliului rus de securitate Dmitrii Medvedev. El a scris că economia rusească va rezista fără îndoială. Zdrobirea regimului banderovist va continua, Rusia va efectua cu mai multă forță atacuri asupra obiectivelor de pe teritoriul Ucrainei, inclusiv asupra Kievului. Vicepreședintele Consiliului de securitate îndeamnă să fie păstrată memoria despre rusofobia dezgustătoare a Europei. Trebuie să-i urâm pe europeni „la fel de puternic ca înaintașii noștri”: în opinia lui Medvedev, ura este arma cea mai importantă, care permite mișcarea în direcția opusă – spre dragoste pentru cei care o merită.
Gazeta.ru: În Italia va fi marcată Ziua națională împotriva rusofobiei
În Italia, din 27 iulie va fi sărbătorită Ziua Națională împotriva rusofobiei, a anunțat jurnalistul italian Vicenzo Lorusso, transmite RT. El a subliniat necesitatea unei asemenea acţiuni ca răspuns la manifestarea recentă de rusofobie când a fost anulat concertul dirijorului rus Valeri Gherghiev, care urma să aibă loc la Palatul Regal din Caserta. „Drept răspuns la decizia rușinoasă a autorităților italiene, inițiem prima în Italia Zi Națională împotriva rusofobiei”, a spus Larusso.
