Generalii se laudă la Putin că au cucerit orașe pe care, de fapt, le controlează armata ucraineană, apoi sacrifică militarii în asalturi disperate ca să își transforme poveștile în realitate, scrie presa independentă rusă. Tot acolo, povestea unei prostituate ruse recrutate de FSB ca să se infiltreze printre opozanți ruși și analiști din Statele Unite.
ISTORIES: „Două hărți – una reală, alta pentru Statul Major”. Armata rusă acaparează tot mai des orașe și sate ucrainene „pe credit”. Care sunt consecințele?
„Un credit foarte scump, în condiții nemaipomenite”, astfel a comentat Z-bloggerul Vladimir Romanov declarațiile șefului Statului Major al Rusiei despre acapararea orașului Kupiansk din regiunea Harkov. Cuceriri „pe credit” – sunt numite rapoartele false ale conducerii despre înaintarea trupelor ruse și controlul unor localități, când pe hărțile statului-major orașele sau satele sunt marcate drept cucerite. În realitate, însă, în acele localități pot avea loc lupte, sau trupele ruse se află la câțiva kilometri de locurile pe care pretind că le-ar controla. Problemele apar atunci când comandanții sunt nevoiți să aducă rapid situația de pe teren în concordanță cu ceea ce au desenat pe hărți. Aceste „credite” sunt plătite cu viețile soldaților trimiși în asalturi pe post de carne de tun, adesea fără vreo susținere.
Istoria cuceririlor „pe credit”. Rapoarte despre succese inexistente au existat probabil pe parcursului întregului război. Încă în 2023, Z-bloggerul Roman Alehin îl cita pe unul dintre militarii ruși: „Există două hărți – una reală, pe care o vedem noi și o vezi și tu, alta pentru Statul Major, pe care e cu totul altceva. De asta îi și mână pe soldați, ca să corespundă harta reală cu cea a Statului Major”. Cazuri de cucerire „pe credit” de sate și orașe ucrainene sunt tot mai multe. […] Pe 20 noiembrie anul trecut, comandantul grupului de trupe „Vest” Serghei Kuzovlev i-a raportat lui Putin că a fost cucerit orașul Kupiansk-Uzlovoi, din regiunea Harkov: - „Adică, ați încheiat totul?”, a ținut să precizeze Putin. – „Da, să trăiți! Orașul e sub controlul nostru. Se mai distrug grupuri mici răzlețe ale inamicului”. Raportul privind cucerirea Kupianskului a produs furie în comunitatea Z-bloggerilor: militarii ruși au ajuns doar în partea de vest a râului Oskol, însă nu putea fi vorba despre controlul orașului. În scurt timp, forțele ucrainene au început operațiunea de eliberare a Kupianskului și au avut succese vizibile. Ucrainenii au ocupat câteva sate mai la nord de oraș și au tăiat calea terestră de aprovizionare a rușilor [care a trebuit să fie] aprovizionați cu ajutorul dronelor. Pe 12 decembrie, Volodimir Zelenski s-a filmat la intrarea în orașul Kupiansk. Militarii ruși, însă, raportau în continuare că dețin controlul întregului oraș. Kuzovlev, care a fost decorat pe 9 decembrie cu Steaua de Erou al Rusiei, a promis că va distruge grupul forțelor ucrainene de „lângă Kupiansk” în ianuarie-februarie”. La mijlocul lunii februarie, Forțele Armate Ucrainene controlau cea mai mare parte a orașului. […]
Cum apar rapoartele false. Cea mai simplă explicație a cuceririlor „pe credit” este dorința comandanților de a raporta despre îndeplinirea misiunii, deși în realitate au eșuat. Misiunile vin de la vârful conducerii. Pe 19 decembrie Vladimir Putin a promis în cadrul transmisiunii televizate „linia directă” noi succese pe front până la sfârșitul anului și a prezentat luarea Kupiansk-Uzlovoi drept o țintă foarte importantă. În mai puțin de o lună și jumătate, orașul a fost „cucerit”. Schema cu rapoartele false funcționează și în direcție inversă. Anunțurile militarilor privind succesele inexistente l-au convins pe Putin că e posibilă o victorie rapidă asupra Ucrainei. De aceea, Putin nu se grăbește să încheie războiul cu un acord de pace, ci continuă luptele. […]
Care sunt consecințele cuceririlor „pe credit”. Pe scurt – pierderi mari. Soldații sunt trimiși în asalturi pripite, fără recunoaștere, „ajungându-se chiar la inducerea în eroare a efectivului militar referitor la existența inamicului în zona respectivă”. „Cum era de așteptat, băieții sunt trimiși sub atacuri directe și drone, doar ca să i se facă pe plac înaltei conduceri”, a scris canalul „Zapad”, după un nou anunț de cucerire a Kupianskului. […] Unitățile care au primit ordin să cucerească un teritoriu mai mare sunt nevoite să economisească munițiile, în special dronele. Pentru a compensa pierderile, comandanții îi trimit în ofensive pe specialiștii secundari, responsabilii de comunicații, operatorii de drone, specialiștii în război radio-electronic, etc. „ceea ce doar mărește pierderile”.[...] Este puțin probabil să înceteze cuceririle „pe credit”. Imediat după Anul Nou, a crescut brusc numărul plângerilor din partea bloggerilor ruși pro-război, care denunță această tactică, spune jurnalistul Ivan Filippov, care cercetează comunitatea-Z: „Acestea au existat mereu, însă, în luna ianuarie au atins un număr record”.
THE INSIDER: Alisa în țara adulților. Nomma Zarubina a recunoscut că a colaborat cu FSB și că s-a prostituat.
Pe 19 februarie, rusoaica Nomma Zarubina, arestată în SUA, a ajuns la o înțelegere cu ancheta și a recunoscut că a făcut declarații false cu privire la colaborarea sa cu FSB și prostituție. THE INSIDER relatează detalii din activitatea agentei „Alisa”, cu tentative de a seduce politicieni din opoziție la indicația FSB și de a se infiltra în centre de expertiză legate de securitatea internațională. [...]
De la lucrătoare sexuală la agentă. Zarubina și-a început cariera la 16 ani, ca dansatoare în clubul de noapte Parking, din Tomsk. După ce a terminat școala, a fost admisă la Universitatea de Stat din Petersburg. Viața de studentă i-a fost marcată de droguri, striptease și prostituție. Pe unul dintre site-urile pentru relații intime avea numele „Alisa” – întâmplător sau nu, același nume de cod l-a primit mai târziu de la FSB. După universitate, Zarubina s-a mutat la Moscova, fiind admisă la masterat la Academia Prezidențială, la Facultatea Securitate Națională, strâns legată de academia FSB. Ea a continuat să-și combine studiile cu aceleași activități preferate. La această facultate Zarubina l-a cunoscut pe Roman Sumarokov, care la acel moment deja făcea parte din FSB și care a racolat-o în serviciile speciale. [...]
Imediat după masterat, a devenit un agent prețios atunci când, în 2016, s-a mutat la New-York, unde în paralel cu studiile a fost angajată la Centrul rus din New-York (filială a Rossotrudnicestvo) și la reprezentanța Rusiei la ONU. Tot în 2016, s-a măritat și a născut o fiică. La Centrul Rus, Zarubina avea o relație apropiată cu conducătoarea centrului Elena Branson, aceasta era responsabilă de activitățile caracteristice Rossotrudnecestvo. [...] Zarubina la rândul ei se plimba prin New-York în tricou cu inscripția KGB, acorda interviuri postului TV Rossia și se prezenta în fel și chip drept patrioată. Nu a avut succese mari nici în carieră, nici în viața personală – în 2020 a divorțat. Tocmai în această perioadă grea din viața ei, FSB i-au făcut o propunere interesantă. Ea nu a negat că în 2020, când a vizitat orașul natal Tomsk, reprezentanții serviciului de securitate au invitat-o la discuții. [...] Potrivit datelor THE INSIDER, atunci, Sumarokov a transferat-o pe Zarubina Direcției FSB din regiunea Tomsk, unde noul ei curator a devenit Kirill Fedorov. După întâlnirea cu acesta, Zarubina a primit numele de cod Alisa. [...]
În aceeași perioadă a început să se intereseze de ea și FBI. Activitatea Elenei Branson a stârnit întrebări autorităților americane, iar în calitate de consilieră a acesteia, Zarubina, a atras și ea atenția. Alisa le-a povestit câte ceva anchetatorilor americani despre interesul FSB față de ea, dar susținea că nu s-a ajuns mai departe. FBI însă crede că Zarubina a primit lista centrelor analitice cu care trebuia să ia legătura sau despre care să obțină informații, precum și lista persoanelor cu care să interacționeze sau să intre în relații personale. [...]
În 2022, ea își schimbă imaginea și se transformă din patrioată în opozantă. După ultima vizită în Rusia, la începutul războiului, ea a adoptat un stil de viață de emigrant politic: mergea la evenimentele opozanților ruși, se afișa la proteste cu pancarte „opriți banda putinistă” etc. [...] De asemenea, a manifestat un mare interes pentru centrele de expertiză în securitate, relații internaționale și informații, concentrate la Washington, participând la toate evenimentele legate de aceste domenii din diverse orașe și state din SUA. Potrivit FBI, Zarubina ar fi primit indicații directe de la FSB să inițieze relații romantice cu unii opozanți ruși. Unul dintre aceștia a fost Ilia Ponomarev, care a confirmat că ea a manifestat interes pentru el, dar că nu crede că ar lucra pentru FSB. [...] În așteptarea procesului de judecată, Zarubina i-a scris agentului FBI care a realizat ancheta mesaje cu tentă sexuală și amenințări. Drept răspuns, judecătorul a dispus ca aceasta să urmeze un curs de tratament împotriva alcoolismului, însă ea a continuat să trimită mesaje și a fost plasată în arest până la începerea procesului de judecată, în iunie 2026. Pe lângă instigații sexuale și amenințări, Zarubina se plângea agentului FBI că i se acordă mai puțină atenție decât i s-a acordat dosarului Mariei Butina. Butina a recunoscut în instanța de judecată că a conspirat împotriva intereselor SUA, dar că nu era spioană profesionistă, deși contacta cu serviciile rusești și s-a infiltrat în organizații americane, inclusiv încercând să ofere servicii sexuale pentru a obține o funcție. [...]
