
Presa independentă rusă scrie că o treime din funcționarii ruși au fugit din țară odată cu mobilizarea pentru războiul din Ucraina. Jurnaliștii mai observă că fake-urile la adresa Occidentului din discursul lui Putin, rostit la clubul Valdai, ar putea fi adevărate doar dacă s-ar referi la acțiunile sale.
MEDIAZONA: „Hai să ne căsătorim”. Creșterea numărul căsătoriilor denotă că la mijlocul lunii octombrie în Rusia au fost mobilizate cel puțin 492 de mii de persoane
Odată cu începerea mobilizării, pe 21 septembrie, persoanele care au primit ordine de chemare în armată pot să-și înregistreze căsătoriile imediat, fără a aștepta o lună, ca în mod obișnuit. Mobilizații au profitat masiv de această posibilitate. Mediazona a folosit datele despre înregistrarea căsătoriilor pentru a determina numărul persoanelor mobilizate. Comparând informația de la oficiile de stare civilă cu cele de la Rosstat și de la recensământul populației, am dedus că la mijlocul lunii octombrie în Rusia erau mobilizate cel puțin 492 de mii de persoane.
[…]
Soția poate beneficia de compensații bănești în caz de deces sau rănire a soțului mobilizat, iar multe regiuni au anunțat măsuri suplimentare de susținere a familiilor în care bărbații sunt trimiși pe front. Statutul de rudă apropiată mai permite vizitarea la spital a militarilor răniți.
Creșterea numărului căsătoriilor după anunțarea mobilizării este foarte vizibil în Bureatia. Este singura regiune rusească în care oficiile de stare civilă publică statistica zilnică. În perioada 1-21 septembrie, în Bureatia se înregistrau în medie 83 de căsătorii pe săptămână, după 21 septembrie – 662.
Mediazona a obținut datele despre căsătoriile din luna septembrie și în alte 16 regiuni, în toate se observă o creștere a numărului acestora după începerea mobilizării .
[…]
Procentul mobilizaților diferă de la o regiune la alta. Potrivit datelor despre căsătoriile în exces, cei mai mulți mobilizați sunt în estul Rusiei: regiunile Amur, Zabaikalie, Regiunea Autonomă Evreiască, Habarovsk și Bureatia .
În regiunea Amur este dislocată Brigada 38 de infanterie motorizată, care participă din primele zile la invazia rusă în Ucraina și a suferit pierderi mari. Acestea sunt completate din rândul mobilizaților din sate.
În Zabaikalie, comisariatele militare i-au mobilizat în număr mare chiar și pe cei care nu corespundeau după vârstă, sau pe alcoolici; ulterior autoritățile declarau că i-au trimis pe aceștia înapoi acasă.
Comisarul militar al Regiunii Autonome Evreiești apăruse la știrile știrilor canalelor federale declarând că în regiune vor fi mobilizați și cei care nu au pregătire militară, și bărbații de orice vârstă, deoarece „toți sunt egali”. La scurt timp, regiunea printre primele a raportat îndeplinirea planului de mobilizare.
În ținutul Habarovsk, din cauza „greșelilor în timpul mobilizării” a fost demis comisarul militar al regiunii, dar a fost repus în funcție peste trei zile.
În Bureatia, potrivit apărătorilor drepturilor omului, după anunțarea mobilizării, în sate și localități, a început „judecata de apoi”: bărbații au primit masiv ordine de chemare, practic, fără a se ține cont de vârstă.
Potrivit datelor privind înregistrarea căsătoriilor, în cifre absolute, cei mai mulți mobilizați sunt în rândul locuitorilor din regiunea Moscova, ținutul Krasnodar și Bașkiria. Sunt regiunile cu cea mai mare densitate a populației din Rusia, astfel că numărul de mobilizați nu este ieșit din comun.
Potrivit datelor noastre, în Moscova au fost mobilizate aproximativ 8,9 de mii de persoane. O cifră similară a anunțat-o și primarul Serghei Sobianin în raportul privind ajutorul acordat familiilor celor mobilizați. Chiar dacă înrolarea s-a făcut mai dur - bărbații erau urmăriți cu ajutorul camerelor video și prinși la metrou, este cel mai mic procent de mobilizați din toată Rusia: potrivit datelor Rosstat, Moscova are 12,6 milioane de locuitori (numărul real, cu suburbii, fiind mult mai mare ).
[…]
MEDIAZONA: „Să-i vânezi ca pe iepuri”. În regiuni, poliția înmânează ordinele de mobilizare la intrările în uzine și în magazine, locuitorii se plâng de razii
Locuitorii din Ivanovo scriu pe rețele de socializare că în curând orașul lor se va numi „orașul mireselor”: de câteva zile, patrulele de poliție împart masiv ordine de chemare a rezerviștilor. Orășenii de vârsta mobilizării sunt opriți pe străzi, în instituțiile de stat, centre comerciale și chiar la ieșirile din magazine. „Alertă sporită”, astfel numesc polițiștii acțiunea de împărțire a citațiilor la scară largă, cel mai probabil declarată simultan în mai multe regiuni.
În magazinele din Ivanovo, într-adevăr, sunt înmânate ordine de chemare, din 25 octombrie. Postul local TV Bars relatează că în centrele comerciale bărbații sunt opriți de grupuri mici de polițiști și persoane în civil. În grupurile locale de pe rețelele sociale oamenii scriu că prin oraș circulă patrule, iar ordinele sunt înmânate, de exemplu, celor care se plimbă prin parcuri.
[…]
„Oamenii se întorceau acasă de la serviciu, muncitorii uzinei ODK-GT, ei nu se eschivează, spune într-un reportaj la postul Rîbinsk-40 deputatul din consiliul local Rîbinsk, Svetlana Sokolova. Au familii, nu fug nicăieri, nu e nevoie să-i prinzi ca pe niște iepuri la intrările în întreprindere, în văzul întregului oraș... Aceasta știrbește din imaginea colectivului unei mari uzine a orașului Rîbinsk”.
Potrivit datelor postului TV, în seara de 26 octombrie reprezentanții poliției și ai comisariatelor militare au blocat intrările întreprinderii, înmânând ordine de chemare muncitorilor care ieșeau de la serviciu.
[…]
Potrivit autorităților locale, deoarece conducerea uzinei a refuzat să împartă ordine de recrutare angajaților săi, vârsta de mobilizare a fost „corectată”, acum sunt mobilizați bărbații până la 45 de ani, anterior erau luați tinerii până la 35 de ani.
„Poziția unor întreprinderi: „Nu vi-i dăm și gata” ne pune în situația să îi mobilizăm și pe bărbații cu vârsta până la 45 de ani”, spune Dmitrii Rudakov, conducătorul orașului Rîbinsk.
Ordine de mobilizare au primit la sfârșitul lunii octombrie și angajații complexului de sortare a deșeurilor „EkoSity” din Orel, informează Istoki TV, inclusiv 28 de cetățeni din Uzbekistan angajați la fabrică, potrivit OrelTimes.
[…]
VERSTKA.MEDIA: Aproape o treime din funcționarii federali și din Moscova au fugit de mobilizare peste hotare
După anunțul mobilizării parțiale în Rusia, pe 21 septembrie, țara a fost părăsită de sute de mii de persoane. După cum a constatat Verstka, printre cei plecați sunt mulți reprezentanți ai organelor federale și locale și ai instituțiilor subordonate acestora. Surse din cadrul guvernului rus și din primăria Moscovei, spun că numărul celor plecați este considerabil.
„Le sfârâie călcâiele”
La începutul lunii octombrie, în războiul din Ucraina a fost ucis șeful unui departament din conducerea orașului Moscova, Alexei Martînov. Funcționarul a fost mobilizat pe 23 septembrie și imediat a nimerit pe front. Moartea colegului care nu demult mergea la serviciu împreună cu ceilalți, a provocat emoții în rândul angajaților primăriei și al conducerii în general.
Potrivit unei surse apropiate de primăria Moscovei, acolo se observă „o reducere vizibilă de personal”. Angajații care părăsesc țara, pleacă în concedii și nu mai revin. Informația a fost confirmată și de altă sursă: în unele departamente numărul celor care au părăsit Rusia, funcționari-bărbați, ajunge până la 20-30% din angajați. „Exodul masiv” a afectat cel mai mult departamentele mari ale primăriei – locativ-comunal, sănătate, educație și altele.
[…]
Cei mai mulți funcționari merg în statele fostului CSI – Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan. Deosebit de popular este Kîrgîzstanul, acolo prețurile sunt mai mici, consideră fugarii, iar țara mai prietenoasă.
Angajaților de „rang mai mic” din primărie nu le-a fost oferită la timp scutirea promisă, de aceea ei pleacă la propriu „în lumea mare”, fără a-și da demisia și fără a anunța conducerea, a povestit sursa noastră. O situație și mai proastă este în instituțiile subordonate, în particular, în întreprinderile de stat, unde personalului nu i s-a acordat scutire de mobilizare. „Iată ei fug de le sfârâie călcâiele, spune interlocutorul Verstka. Dispar, lăsându-și lucrurile la birou și ceașca nespălată”.
Cu toate acestea, o parte din funcționari au fost mobilizați. În consecință, unele instituții din capitală au rămas fără conducători: șefi-adjuncți, șefi de direcții și secții, care au fost luați în serviciul militar. În două cazuri cunoscute de sursa citată au fost mobilizați reprezentanții conducerii unor filiale ale primăriei, ceea ce a provocat panică în rândul angajaților, așa că „s-au pus pe fugă”. Unele organizații au pierdut aproape jumătate din angajați. Aceasta se răsfrânge asupra calității lucrului organelor de conducere: în unele direcții pur și simplu nu are cine face munca, spune interlocutorul Verstka.
[…]
Verstka cunoaște mai multe cazuri de plecare: a unui angajat din Ministerul Educației, a câtorva persoane din Ministerul dezvoltării digitale, precum și de la Banca Națională. Și mai mulți au plecat din instituțiile subordonate ministerelor federale. „Sunt câteva departamente în care bărbații prevalează numeric, au plecat împreună, băieții au înțeles că în orice moment pot veni după ei, iar dacă vor pleca împreună vor putea să se coordoneze ”, spune un reprezentant al unei instituții din cadrul Ministerului Transportului.
Încă trei angajați din organizații guvernamentale federale au povestit pentru Verstka cum au părăsit în grabă Rusia de frică că vor fi mobilizați. Cei mai mulți dintre ei nu au reușit să-și anunțe conducerea, alții speră că vor rămâne neobservați. „Conducerea noastră nu are voie să mai lase lumea să lucreze de la distanță, ca să nu fugă, cu toții înțeleg ce se întâmplă, cine și de ce își ia concediu, spune unul din angajații aparatului guvernului federal, care a părăsit țara. Am plecat pe furiș și voi sta aici până conducerea nu va observa lipsa mea”.
[...]
Pe 24 septembrie, în Bishkek a avut loc un meci amical de fotbal Rusia-Kîrgîzstan. Împreună cu selecționata în deplasare au mers și angajații Comitetului executiv al Uniunii de Fotbal din Rusia. Cel puțin zece reprezentanți ai UFR au profitat de meciul de peste hotare și au decis să nu revină deocamdată la Moscova. Uniunea de Fotbal este una din multiplele organizații din capitală ai cărei angajați au primit ordine de mobilizare.
[…]
ISTORIES: Putin a țintit în Occident, dar a nimerit în Rusia
Cele mai multe pretenții ale președintelui sunt false, dar tabloul se schimbă dacă ne imaginăm că el vorbește despre țara sa, constată Istories.
Pe 27 octombrie Vladimir Putin a criticat din nou Occidentul, dedicându-i cea mai mare parte a discursului din cadrul clubului de la Valdai. Multe dintre acuzele președintelui la adresa Occidentului pot părea ciudate și nefondate, dar dacă ne imaginăm că el ar vorbit astfel despre Rusia, totul se schimbă. Iată câteva exemple.
„S-a format o presiune continuu crescândă /…/ și focare de tensiune /…/ la frontiere. Care este scopul acestor presiuni? Care? De dragul exercițiilor , așa pur și simplu? Desigur că nu”.
La sfârșitul anului 2021 armata rusă a început să-și maseze trupele la granița cu Ucraina (inclusiv pe teritoriul Belarusului) și să desfășoare exerciții militare de amploare. Autoritățile ruse au afirmat în permanență că nu au planuri de atac asupra Ucrainei. De exemplu, pe 8 februarie, Putin a declarat: „Deplasarea trupelor noastre pe teritoriul, vreau să subliniez, propriu, este prezentată ca o amenințare de invazie rusă, în cazul dat în Ucraina. Țările Baltice susțin că se simt amenințate, și alte state, vecinii noștri. Nu înțelegem de ce”.
Pe 15 februarie Ministerul Apărăii a anunțat că subdiviziunile Districtelor militare Sud și Vest au revenit în unitățile lor. Pe 21 februarie Putin a semnat decretul privind recunoașterea independenței autoproclamatelor DNR și LNR. Pe 24 februarie a început invazia în Ucraina.
„Încrederea în infailibilitatea proprie este o stare foarte periculoasă: de aici e doar un pas până la dorința celor „fără de cusur” să-i distrugă pe cei care nu le sunt pe plac”.
Atunci când armata rusă s-a retras din câteva regiuni ale Ucrainei, a lăsat în urmă o mulțime de mărturii ale crimelor militarilor ruși – omoruri, torturi și violuri. […]
Începând cu 10 octombrie, Rusia bombardează infrastructura energetică a Ucrainei. Dacă Rusia va reuși să o distrugă, Ucraina va rămâne în întuneric, milioane de locuitori ar putea rămâne fără căldură și curent lumină.
În ceea ce privește „infailibilitatea”, Putin spune că nu regretă decizia de declanșare a războiului. Pe 14 octombrie el a declarat: „Vreau să fie clar: ceea ce se întâmplă în prezent este, puțin spus, neplăcut, dar același lucru s-ar fi întâmplat mai târziu, însă în condiții mai proaste pentru noi, asta e. Deci, acțiunile mele sunt corecte și oportune”. Pe 27 octombrie, președintele a răspuns negativ la întrebarea dacă nu are senzația, pe care o are întreaga societate, că adversarul a fost subapreciat.
„Acum s-a ajuns la o situație cu totul absurdă, când orice opinie alternativă este numită propagandă subversivă”
După declanșarea războiului, în Rusia a fost introdusă cenzura militară, cetățenii sunt pedepsiți pentru „fake-uri” despre acțiunile militarilor ruși și pentru discreditarea armatei. Iată doar trei exemple:
Deputatul municipal din Moscova, Alexei Gorinov, a fost condamnat la șapte ani de închisoare pentru „răspândirea de fake-uri despre armata rusă”. El a fost pedepsit pentru declarațiile pe care le-a făcut la o ședință la care se discuta despre un concurs de desene ale copiilor. Iată cea a zis Gorinov: „Despre ce concursuri putem vorbi de Ziua Copiilor, ce programe de dansuri să organizăm de Ziua Victoriei, când în fiecare zi mor copii? /…/ Eu consider că toate eforturile societății civile trebuie să fie îndreptate spre oprirea războiului și retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Ucrainei”.
În Pskov, fiica unui militar rus care luptă în Ucraina a fost amendată cu 35 de mii de ruble pentru discreditarea forțelor armate. Ea a declarat pentru AFP: „Mă simt foarte vinovată față de toți ucrainenii, îmi pare foarte rău că sunt nevoiți să treacă prin acest război, prin aceste crime de război, casele distruse”. În luna martie, tânăra și sora ei au fost amendate pentru că purtau o pancartă cu „PACE PENTRU UCRAINA, LIBERTATE RUSIEI!”
În Moscova, directoarea unei școli a scris un denunț la poliție împotriva unei eleve din clasa a 5-a, care avea în chat-ul clasei un o imagine de profil cu flori albastre-galbene. Mama fetiței a fost chemată la școală, unde a venit și poliția care le-a luat pe ambele la secție, acolo fiind interogate timp de trei ore. Ulterior, polițiștii au venit la ele acasă, le-au percheziționat computerul și telefoanele, „au scotocit așternuturi”.
[…]