
Presa independentă rusă scrie despre cum a împins Kremlinul Finlanda și Suedia către NATO prin agresivitatea sa în Ucraina și politicile imperialiste. Mediazona analizează cazurile militarilor ruși care au refuzat să mai lupte în Ucraina, iar Garry Kasparov denunță ezitarea Occidentului de a-i livra Kievului armamentul de care aceasta are nevoie.
THE INSIDER: La ce v-ar folosi NATO. Cum Putin a determinat Suedia, în ciuda unei tradiții de 200 de ani, să renunțe la statutul ei de neutralitate
Pe 5 iunie, pe litoralul suedez au început exerciții militare navale NATO fără precedent la scara arhipelagului Stockholm – în acest fel, Alianța Nord-Atlantică și-a demonstrat solidaritatea cu deciziile Suediei și Finlandei de a adera la această organizație. Decizia a fost una grea pentru Suedia, deoarece neutralitatea sa era percepută drept o componentă importantă a succesului țării. Momentul de cotitură l-a constituit invazia în Ucraina. Opinia publică și discursul partidelor politice s-au schimbat brusc. Aderarea la Alianță nu doar va întări securitatea Suediei, ci va consolida și potențialul NATO: armata suedeză nu este mare, dar corespunde tuturor standardelor moderne. Rusia nu este în niciun fel amenințată de aceasta, însă, dacă Putin va încerca să atace statele Baltice, îi va fi mai greu în acest caz, scrie The Insider.
[…]
La mijlocul anilor 1990, colaborarea strânsă dintre Suedia și NATO a fost formalizată în cadrul programului „Parteneriat pentru pace”. Exercițiile militare comune, coordonarea acțiunilor, intrările regulate ale navelor militare NATO în porturile suedeze reprezentau expresia unor relații bune de parteneriat care satisfăceau ambele părți. în 1997, Goran Persson a devenit primul șef al guvernului suedez care a participat la un Summit NATO. În același an a fost numit și un ambasador la Alianța Nord Atlantică.
Totuși, interesul pentru o aderare deplină la bloc rămânea scăzut, în 2001, doar 21% din suedezi susțineau această perspectivă. Probabilitatea unui război de amploare în Europa părea nul, de aceea nu era nevoie să te aperi. Forțele armate ale statelor europene se pregăteau atunci nu atât pentru apărarea propriilor teritorii, cât pentru operațiuni internaționale de menținere a păcii.
Schimbarea opiniei publice și a poziției politicienilor pe subiectul apărării țării a început în 2014, după anexarea Crimeii și a conflictului armat din Donbass. În Europa s-a ajuns la un consens că există pericolul real al unor noi războaie, de aceea capacitățile NATO trebuie să fie din nou axate pe apărarea propriilor teritorii de eventuale invazii.
[…]
Cea mai mare contribuție a Suediei în infrastructura comună de apărare NATO va fi aviația și flota sa. Flota suedeză conține, pe lângă altele, șapte corvete de luptă și cinci submarine. Pentru comparație, Flota rusă de la Marea Baltică dispune de un singur submarin de fabricație sovietică.
Împreună cu forțele navale și aeriene ale Finlandei, [cele ale Suediei vor transforma] Marea Baltică, după aderarea acestor două țări, într-un „lac intern al NATO ”, iar insula suedeză Gotland – într-un „portavion de nescufundat” în acest lac. Cel mai mult au de câștigat în acest caz statele Baltice, pe care Suedia și Finlanda (iar datorită spațiului lor aerian, NATO în întregime ) vor putea să le apere dinspre mare. Astfel, orice plan de acaparare cu forța a celor trei țări Baltice devine greu de realizat. Nu în zadar, cererile Suediei și Finlandei de aderare la Alianță au fost întâmpinate cu entuziasm la Tallinn, Vilnius și Riga.
[…]
MEDUZA: „În fața Rusiei poți rezista doar printr-un front comun”. În Finlanda, în prezent există o susținere fără precedent a aderării la NATO
Cu puțin timp înainte ca Finlanda și Suedia să depună cererile de aderare la NATO, pe 18 mai, sondajele de opinie arătau că 76% din finlandezi susțin această direcție. Este un procent mare de susținere, fără precedent, care a crescut cu o viteză fenomenală, cu 26 de puncte, din luna februarie 2022. Aderarea imediată la NATO este împiedicată doar de Turcia, care a blocat începerea negocierilor din interese politice interne. Kremlinul, însă, nu manifestă neliniști în privința extinderii NATO odată cu aderarea acestor doi noi membri. Meduza a discutat cu ministrul finlandez pentru afaceri cu Europa, Tytti Tuppurainen, despre cauza schimbării bruște a atitudinii finlandezilor față de Alianță.
[…]
- Aceste schimbări în societatea finlandeză au început odată cu invazia rusă în Ucraina, pe 24 februarie?
- Problema este mai profundă și pornește de la scrisoarea ministrului rus de externe Lavrov, adresată statelor OSCE, inclusiv Finlandei. El a declarat că Rusia nu va permite extinderea NATO, ceea ce contrazice principiile elementare ale structurii europene de apărare, care prevăd că orice țară are dreptul să-și gestioneze în mod independent problemele de securitate. Cred că acesta a fost momentul determinant în schimbarea opiniei publice. Oamenii au simțit că Kremlinul încearcă să ne dicteze alegerea. Este inadmisibil, pentru că poporul nostru știe clar că Finlanda este un stat suveran și noi avem dreptul la autodeterminare. Mult timp am avut opțiunea NATO, care a stat la baza politicii externe și de securitate. Aceasta constă în faptul că putem depune cererea de aderare la NATO în orice moment, din dorința noastră, din considerente de securitate.
Astfel, au coincis toate condițiile. Societatea finlandeză era deja pregătită pentru aderarea la Alianță, iar scrisoarea ministrului Lavrov a jucat un rol de catalizator în acest proces. Asemenea revendicări – faptul că Kremlinul neagă dreptul Finlandei la propria alegere, care ar duce la extinderea alianței – sunt pentru noi inacceptabile. Iar începutul războiului a fost un semnal de alarmă că trebuie să acționăm.
- De ce nu s-a întâmplat aceasta în 2014-2015, la prima invazie a Ucrainei de către Rusia?
- De fapt, primele semnale au apărut cu mult înainte, de exemplu în 2005, când președintele Putin a numit destrămarea URSS „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului trecut”. Încă de atunci el dădea de înțeles că are de gând să restabilească sferele de influență ale fostei Rusii sovietice. E clar că „sferă de influență” este un termen din trecut, care nu-și găsește loc în secolul XXI. De atunci, însă, Rusia acționează consecvent pentru atingerea acestui scop: inițial sfera de influență a Rusiei sovietice, apoi, posibil și a celei țariste. A urmat războiul din Georgia, anexarea ilegală a Crimeii, războiul care nu mai încetează în Ucraina – toate acestea, bineînțeles, sunt semnale pentru statele occidentale, inclusiv Finlanda, că evenimentele se îndreaptă într-o direcție total neplăcută.
[…]
- În Finlanda există o ierarhie a amenințărilor din partea Rusiei, exceptând amenințarea militară, pentru că în prezent trupele ruse sunt concentrate în Ucraina, care ar fi pe primul loc?
- Ne pregătim de orice scenarii. De fapt, această situație durează de mai multe decenii, încă de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial. Ne așteptăm la ce e mai rău, dar luăm în calcul și interesele poporului nostru. Avem toate libertățile: libertatea presei, drepturile omului, egalitatea. Atacurile cibernetice, campaniile de influență, chiar și folosirea migranților în operațiuni hibride – ne pregătim de toate aceste scenarii. Nu suntem încă membri NATO, dar suntem în Uniunea Europeană, care se bazează pe principiile solidarității și asistenței reciproce, statuate în articolul 42.7. Acolo e stipulat că dacă unul dintre membri Uniunii a fost atacat, ceilalți se obligă să îl ajute. Nu vrem să rămânem singuri în fața Rusiei, îi putem rezista doar făcând front comun.
[…]
MEDIAZONA: „Am rătăcit pe câmpuri câteva zile”. La începutul invaziei în Ucraina, sute de gardiști ruși au refuzat să lupte și s-au întors, iar în prezent se judecă în instanță pentru că au fost concediați
În haosul din primele zile ale invaziei, armata rusă înregistra pierderi grele. Sub Kiev și Harkov, printre primii au ajuns unități ale Rosgvardia, care, conform planului trebuiau să „supravegheze străzile și intersecțiile” din orașele ocupate, nu să participe la atac. Mulți militari au refuzat să continue luptele și s-au întors, iar la scurt timp au fost concediați. Mediazona a încercat să afle ce se întâmplă cu aceștia, a examinat cererile de chemare în judecată din toată țara și a discutat cu militarii și gardiștii din câteva regiuni:
- În primele zile ale războiului, cei din Rosgvardia au nimerit în prima linie, deși conform planului trebuia să fie ultimii pentru a „supraveghea străzile și intersecțiile” în orașele ocupate;
- Ei nu au fost pregătiți de atacul asupra Kievului și Harkovului – coloanele au nimerit sub focul inamicului și au suferit pierderi considerabile;
- Mulți au decis să nu lupte mai departe și s-au întors acasă. Este vorba cel puțin de militarii din Krasnodar, Hakasia, Kabardino-Balkaria și Osetia de Nord;
- Cei mai mulți, aproximativ 500 de persoane, au revenit în Kabardino-Balkaria, deși au fost amenințați cu statutul de „criminali de război”;
- În Rusia, au avut o întâlnire cu un general al Rosgvardia, care a spus că „nimeni nu-i consideră dezertori sau persoane care au refuzat să execute ordinele”;
- După ce au revenit, însă, pe numele tuturor au fost întocmite procese-verbale pentru „încălcarea gravă a disciplinei” și au fost concediați;
- Conform acestei scheme sunt concediați cei care au refuzat din toată țara;
- Unii au atacat în instanța de judecată deciziile de concediere – cele mai multe reclamații sunt înregistrate în Kabardino-Balkaria (aproximativ 140) și Osetia de Nord (aproximativ 40);
- Deocamdată, acțiunile sunt respinse de instanța de judecată, în același timp, în decizii, Ucraina este numită exclusiv „locul deplasării în interes de serviciu”.
[…]
KASPAROV.RU: Europa nu dorește căderea totală a lui Putin
Garry Kasparov: În Occident nu mai sunt aleși politicieni remarcabili
Chestiunile de viață și moarte nu trebuie examinate în același regim ca și reglementarea felurilor de cașcaval. Are loc un război, iar în război mor oameni, militari, care apără Ucraina, care apără Europa, moare populația civilă. Pe acest fundal arată rușinos întârzierile birocratice fără sfârșit privind livrările de armament Ucrainei. Germania încetinește procesul de livrare a tancurilor, în Franța și Italia se caută un soi de compromis cu Putin. Din păcate, chiar și în America vedem că Biden nu mai vrea să trimită în Ucraina cele mai moderne rachete, ca să nu lovească prea departe.
Ritmul în care se desfășoară evenimentele întrece clar capacitățile politicienilor occidentali de a reacționa. În plus, este foarte clar că ei se tem de o victorie a Ucrainei. Sunt în panică în fața unei noi lumi, în care nu va exista Putin, imperiul va cădea, iar Ucraina va fi un învingător moral.
Un război de amploare se încheie cu triumful ideologiei învingătorului. Al Doilea Război Mondial s-a încheiat cu victoria americanilor, victoria ucrainenilor va prevesti o nouă lume. Toate vechile structuri birocratice precum ONU și UE, vor trebui să se reformeze radical ca să supraviețuiască. […]
Desigur, ei nu-și doresc victoria lui Putin, întrucât aceasta ar însemna că în curând trupele lui vor fi la graniță cu Polonia, dar le e frică și de colapsul sistemului putinist. Ei înțeleg că din momentul în care Ucraina va trece în ofensivă, va începe o nouă eră, în care ei, managerii mediocri, nu-și au locul.