Cum a pierdut Viktor Orban pariul pe Vladimir Putin și iliberalism: în loc de prosperitate, ungurii s-au ales cu o criză economică

Cum a pierdut Viktor Orban pariul pe Vladimir Putin și iliberalism: în loc de prosperitate, ungurii s-au ales cu o criză economică

Viktor Orban e, probabil, cel mai apropiat aliat al lui Vladimir Putin în UE. În virtutea acestei relații apropiate, Budapesta a semnat cu contract de 15 ani pentru gazul rusesc și a acceptat să plătească în ruble. Ungaria ar fi trebuit să fie mândria Rusiei în Europa, dovada că un contract cu Moscova te pune la adăpost și viața e frumoasă și prosperă. În realitate, gazele rusești nu sunt nici pe departe atât de ieftine cum li s-a promis ungurilor, iar aceasta nu e decât una dintre problemele Budapestei.

Populația resimte tot mai mult impactul deciziilor economice și politice luate de Orban. Din cauza scumpirilor, ungurii au ajuns să cumpere benzină și motorină din România sau Slovacia, de unde se aprovizionează și cu alimente de bază. Profesorii blochează capitala cerând salarii mai mari, patronii întreprinderilor mici și mijlocii protestează și ei din cauza taxelor care cresc galopant, iar Uniunea Europeană blochează fonduri de peste șapte miliarde de euro pentru rebelul său din Clubul comunitar care nu a reușit să combată corupția șî să protejeze statul de drept.

Prosperitatea în numele căreia Viktor Orban a luat atâtea decizii care au pus sub semnul întrebării atașamentul său față de valorile și principiile societăților occidentale se dovedește a fi, acum, doar o vorbă goală.

Raportează
Fake News

Dezinformarea folosește o varietate de tactici de manipulare. Poveștile de dezinformare pot fi create cu ușurință prin combinarea subiectelor provocatoare.

Raportează
Mai multe
O lună de la ofensiva din Kursk. Cum a schimbat aceasta percepția războiului în Rusia și în Ucraina
O lună de la ofensiva din Kursk. Cum a schimbat aceasta percepția războiului în Rusia și în Ucraina

Numeroși analiști și experți au observat că această prezență ucraineană pe teritoriul rusesc subminează unul din miturile fundamentale ale regimului Putin, acela de a le asigura rușilor securitatea.

Marin Gherman
06 sept. 2024
Orientul Mijlociu a evitat un război major, dar extremiștii încă alimentează conflictul
Orientul Mijlociu a evitat un război major, dar extremiștii încă alimentează conflictul

Amenințarea unui război major în Orient s-a redus după ultimul schimb de tiruri Israel – Hezbollah. Extremiști musulmani și israelieni blochează însă pacea în Gaza și soluționarea pe termen lung a disputelor din regiune.

În căutarea Gretei Thunberg a Poloniei
În căutarea Gretei Thunberg a Poloniei

O fetiță acreditată ca jurnalistă în parlamentul Poloniei a dat naștere la discuții despre limitele libertății de exprimare, implicarea copiilor în politică și manipularea lor de către adulți, inclusiv proprii părinți.

Michal Kukawski
26 aug. 2024
23 august 1944, un eveniment interpretat permanent prin prisma politicii. Cât de important a fost
23 august 1944, un eveniment interpretat permanent prin prisma politicii. Cât de important a fost

Arestarea lui Ion Antonescu și întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste au fost interpretate permanent prin prisma politicii, în dauna unei analize critice, libere de orice constrângere ideologică.

Cosmin Popa
25 aug. 2024
A fost sau n-a fost eminența cenuștie a Georgiei ținta unei tentative de asasinat?
A fost sau n-a fost eminența cenuștie a Georgiei ținta unei tentative de asasinat?

Tbilisi susține că oligarhul Bidzina Ivanișvili a fost ținta unei tentative de asasinat, pusă la cale de o ocultă globală care ar fi încercat să-i omoare și pe Donald Trump și Robert Fico. Opoziția din Georgia spune că toată povestea este o născocire.

Diana Şanava
21 aug. 2024
Chiaburi buhăiți și americani malefici: propagandă prin satiră în România comunistă
Chiaburi buhăiți și americani malefici: propagandă prin satiră în România comunistă

Grafica sau satira militantă (politică) a reprezentat unul dintre principalele mijloace de înfierare a dușmanului ideologic în lumea comunistă.