De câteva săptămâni, în Ucraina, aflată simultan sub presiunea războiului, a vulnerabilităților energetice și a unui mediu internațional tot mai instabil, tema care domină discuția publică nu este frontul, ci criza parlamentară. Treptat, oboseala de război a pătruns în însăși inima puterii politice.
Majoritatea pro-prezidențială, care gravitează în jurul grupului parlamentar al partidului lui Zelenski, „Slujitorul Poporului”, și-a pierdut capacitatea reală de a produce voturile necesare pentru reformele solicitate de UE, pentru angajamentele asumate față de FMI, dar și pentru funcționarea statului în condiții de război. Deși, formal, „Slujitorul Poporului” are 228 de deputați în Rada Supremă, adică peste pragul de 226 care definește majoritatea, în practică grupul nu mai reușește să adune constant nici măcar aproximativ 180 de voturi, iar unele evaluări din spațiul public coboară și mai mult numărul parlamentarilor activi până la 120.
Modelul de guvernare construit în jurul președinției își pierde treptat eficiența politică. În plus, o resetare a sistemului politic este, în actualele condiții, aproape imposibilă, câtă vreme organizarea alegerilor rămâne blocată de realitatea războiului. Astfel, președinția intră într-o zonă tot mai vizibilă de tensiune cu propria sa bază parlamentară pe care a controlat-o începând cu anul 2019.
Un parlament obosit, forțat să voteze măsuri nepopulare și tot mai rupt de guvern
Potrivit unui studiu al mișcării civice CHESNO, grupul parlamentar pro-prezidențial a reușit, în șase ani, să adune de unul singur cele 226 de voturi minime doar în aproximativ 12% dintre cazuri. Partidul „Slujitorul Poporului” a intrat în Parlament cu un număr record de deputați, pe valul electoral creat de victoria lui Zelenski la alegerile din 2019. Dar tocmai ritmul accelerat în care au fost alcătuite listele de partid și structura eterogenă a grupului fac ca, după ani de război și conflicte interne, fisurile să devină tot mai vizibile. Problema este că nu se prăbușește doar un grup parlamentar, ci se epuizează modelul politic cu care Ucraina a intrat în război.
Ukrainska Pravda scrie că o parte dintre deputați s-au retras din viața politică, unii au fugit din țară, iar alții au fost excluși din partid. În aceste condiții, ceea ce mai rămâne din grupul pro-prezidențial nu mai este o majoritate funcțională, ci un nucleu tot mai îngust, pe care publicația îl estimează la circa 120–130 de deputați.
De aici vine și seria de eșecuri din primăvara acestui an, greu de imaginat, într-un alt context, pentru un partid aflat oficial la putere. Un exemplu este votul ratat pentru legea privind platformele digitale, cunoscută în Ucraina drept „taxa pe OLX”, legată de angajamentele asumate în raport cu programele de finanțare externă. Explicațiile apărute în spațiul public nu prea au convins societatea. „Parlamentul funcționează de aproape 7 ani. Nu spun că nu este greu și epuizant. Dar într-un asemenea interval, până și castraveții din butoi se acresc prea tare”, s-a plâns unul dintre coordonatorii „Slujitorului Poporului”.
Unii parlamentari sunt nemulțumiți că li se cere să voteze legi nepopulare, inclusiv privind majorarea impozitelor în numele stabilității bugetare și al cooperării cu partenerii internaționali, în timp ce executivul și președintele promovează măsuri cu tentă populistă. Practic, se așteaptă ca parlamentarii să suporte costul politic al unor decizii dificile fără să fie consultați în prealabil.
Frica de structurile anticorupție și criza din interiorul majorității
Un al doilea factor major al crizei parlamentare îl reprezintă presiunea exercitată de dosarele anticorupție și, mai ales, de frica pe care aceasta a produs-o în interiorul majorității. Din iulie 2025, când puterea a încercat, prin parlament, să subordoneze Biroul Național Anticorupție (NABU) și Procuratura Specializată Anticorupție (SAP) controlului procurorului general, iar apoi a fost nevoită să dea înapoi sub presiunea protestelor și a partenerilor externi, disciplina internă a majorității a început să se erodeze rapid.
În acest nou climat politic a apărut și scandalul „salariilor în plic” – expresie folosită pentru a descrie suspiciunile că unor deputați li s-ar fi oferit plăți informale pentru a asigura voturile necesare în parlament. Tema nu este nouă în politica ucraineană, dar reapariția ei în investigațiile NABU și SAP a avut un efect puternic în interiorul majorității: a alimentat percepția că voturile pot deveni obiect de anchetă penală, iar loialitatea politică – un risc juridic. Unii parlamentari au decis să nu mai voteze orbește pentru proiecte de legi care vin de la președinție. Multor deputați le este teamă să nu fie asociați cu presiuni informale, cu mobilizarea dirijată a voturilor sau cu scheme de influență investigate de procurorii anticorupție.
Andrii Motoviloveț, prim-vicepreședinte al grupului parlamentar „Slujitorul Poporului” a declarat pentru Forbes că blocajul din interiorul majorității pro-prezidențiale este o consecință a efectului produs de anchetele NABU și SAP. Acesta a adăugat că după ce 17 deputați au fost chemați la audieri în dosarul privind presupuse plăți pentru voturi, în interiorul grupului s-a instalat o teamă care a făcut mult mai dificilă mobilizarea aleșilor la vot.
În presa de la Kiev circulă și ipoteza că această criză parlamentară a fost amplificată și mediatizată intens, atât în plan intern, cât și extern, pentru a le transmite partenerilor europeni că hiperactivitatea instituțiilor anticorupție riscă să paralizeze activitatea Radei Supreme și că, din această perspectivă, limitarea independenței NABU și SAP ar fi fost necesară.
Deputații au intrat într-o „grevă italiană”
Deputatul Dmitro Razumkov, liderul grupului „Politica Inteligentă”, susține că Ucraina nu se confruntă cu o criză parlamentară, ci cu o criză a majorității și a întregului sistem de putere construit în jurul unui singur partid. Potrivit acestuia, criza are mai multe cauze: presiunea exercitată de anchetele NABU, cu audieri și suspiciuni care au speriat deputații, dar și ruptura tot mai evidentă dintre grupul „Slujitorul Poporului” și Volodimir Zelenski: comunicarea cu deputații a scăzut, iar practica de a negocia, explica și consolida din timp susținerea pentru proiectele de legi importante a fost înlocuită treptat de simpla transmitere a comenzilor. În aceste condiții, o parte a deputaților ar fi intrat într-o „grevă italiană”, adică refuză să saboteze deschis puterea, dar nici nu mai oferă automat voturile necesare președintelui.
Peste acest conflict politic s-a așezat și uzura unei legislaturi prelungite peste limitele pentru care mulți deputați erau pregătiți. Oboseala, lipsa de perspectivă și sentimentul de captivitate instituțională au alimentat ideea retragerii, iar în spațiul public ucrainean au circulat estimări potrivit cărora zeci de deputați ar vrea să-și depună mandatele.
Opoziția solicită crearea unei coaliții a unității naționale
Din această criză s-a născut și una dintre cele mai dure critici venite din partea opoziției: parlamentul și-ar fi pierdut relevanța politică și ar fi fost redus la rolul de instrument al administrației prezidențiale. Rostislav Pavlenko, deputat al partidului de opoziție „Solidaritatea Europeană” a solicitat crearea unei „coaliții a unității naționale”, care să readucă marile decizii în logica dezbaterii și a negocierii. În același registru se înscriu și mesajele publice ale altor reprezentanți ai opoziției, inclusiv Maria Ionova, care susțin că Rada Supremă trebuie să redevină un actor politic autonom, nu o anexă a executivului.
Potrivit legislației, Oficiul Președintelui este doar o structură auxiliară, nu un centru de decizie. În ultimii ani, acesta a devenit însă principalul instrument al supracentralizării. Așa cum observă jurnalistul și analistul Vitali Portnikov, „majoritatea funcțiilor pe care le exercită în statul nostru Volodimir Zelenski și oficiul său nu au nimic în comun cu atribuțiile lor reale, nici din perspectiva logicii, nici a literei Constituției Ucrainei”. Războiul și criza actuală au făcut vizibil tocmai acest dezechilibru: câtă vreme majoritatea a votat disciplinat, mecanismul părea eficient, dar în momentul în care mașinăria de vot a început să dea rateuri, a devenit clar cât de mult se redusese autonomia politică a parlamentului.
Zelenski lasă de înțeles că deputații care nu își fac treaba vor fi trimiși pe front
Comentând voturile ratate din Rada Supremă și discuțiile despre retragerea unor deputați, președintele Zelenski a afirmat că, în condițiile legii marțiale, aceștia trebuie să servească statul fie în parlament, fie, dacă va fi modificată legea, pe front. El a amintit de blocajele din legislativ, de dificultatea adoptării unor proiecte importante pentru finanțarea externă, relația cu FMI și parcursul european al Ucrainei. În același context, Zelenski a spus că alternativa ar fi schimbarea legislației și organizarea de alegeri, dar a adăugat că scrutinul este imposibil în timpul războiului, inclusiv din cauza constrângerilor juridice. Cuvintele sale au fost percepute ca o amenințare, în contextul dilemei „parlament sau front”.
La scurt timp, tabăra prezidențială a încercat să explice că Zelenski nu s-a referit la mobilizarea forțată a deputaților, ci la disponibilitatea de a discuta modificări legislative care să le permită, dacă doresc, să intre legal în serviciul militar. Zelenski a încercat să redefinească mandatul deputatului în termenii utilității pe timp de război: dacă nu contribui prin disciplină instituțională, atunci trebuie să contribui prin serviciu militar.
Totuși, modul în care Zelenski a prezentat problema transformă înrolarea în armată dintr-o datorie civică într-o pedeapsă. Ceea ce pentru toți cetățenii este prezentat drept o datorie sacră apare, din senin, în cazul parlamentarilor, ca o sancțiune.
Între resetare politică și supraviețuirea statului
Criza din Rada Supremă nu este doar o problemă de disciplină internă a unui partid, ci una care afectează direct capacitatea Ucrainei de a funcționa într-un context internațional tot mai dificil. Dacă puterea strânge cu greu voturi pentru legile solicitate de UE, atunci ce mai înseamnă, în practică, majoritatea pro-prezidențială? Ce se întâmplă când tocmai mecanismul politic care trebuia să garanteze aceste angajamente intră în blocaj?
Problema de fond este și mai mare: Ucraina are nevoie de o resetare politică, dar războiul o face imposibilă. Sistemul construit în jurul președinției dă semne de uzură, însă alegerile nu pot fi organizate. Faptul că Zelenski le-a cerut deputaților să pregătească un plan de funcționare a parlamentului pentru încă „unul, doi sau trei ani” de război arată că puterea caută un compromis între logica resetării și cea a păstrării actualului aranjament politic.
Cu alte cuvinte, Ucraina trebuie să se reformeze cu aceiași oameni, cu aceleași instituții și sub presiunea unor contexte militare și internaționale tot mai schimbătoare. Poate un stat aflat sub lege marțială să-și refacă echilibrul politic fără alegeri, fără resetare și fără pierderea încrederii interne și externe? Aici se află una dintre cele mai mari provocări ale Ucrainei, dincolo de efortul de apărare în fața agresiunii Rusiei.
