Războiul din Irak a început cu o campanie împotriva armatei lui Saddam Hussein și s-a încheiat cu înfrângerea Statului Islamic. Între aceste două momente au avut loc insurecții ale sunniților și șiiților dar și un război civil între cele două comunități, mii de atentate sinucigașe, bătălii în care au fost distruse orașe întregi. Veridica vă prezintă momentele-cheie ale unuia din cele mai devastatoare conflicte din Orientul Mijlociu.
20 martie, 2003. Invazia
O coaliție internațională condusă de Statele Unite a invadat Irakul, pretextul fiind eliminarea arsenalului de arme de distrugere pe care le-ar fi avut Saddam Hussein și care ar fi putut ajunge în mâna teroriștilor Al-Qaida. Forța principală a coaliției, compusă în special din militari americani și britanici, a atacat dinspre Kuwait. O a doua ofensivă a fost lansată dinspre Kurdistanul irakian de peșmerga însoțiți de militari americani. În urma unei campanii rapide de tip blitzkrieg, la 9 aprilie era capturat Baghdadul, moment simbolizat de doborârea statuii lui Saddam Hussein din centrul orașului. Pe 1 mai, președintele George W. Bush proclama „sfârșitul operațiunilor militare majore”.
Aprilie – mai, 2003. Germenii insurecției sunnite
La 4 aprilie, militari americani au deschis focul împotriva unor protestatari civili irakieni din orașul Fallujah, situat pe valea Eufratului și cunoscut pentru mândria locuitorilor săi, foarte atașați de codurile tribale, inclusiv cele care cereau răzbunarea sângelui. Pe 16 mai și 23 mai, șeful Autorității Provizorii a Coaliției, Paul Bremer, care conducea practic Irakul, a semnat primele sale două ordine. Ordinul 1 prevedea eliminarea tuturor membrilor partidului Baath, al lui Saddam Hussein, din administrație, iar Ordinul 2 desființa serviciile secrete și armata. Sute de mii de oameni cu pregătire militară, majoritatea sunniți, s-au trezit în stradă, fără mijloace de subzistență. Cele trei evenimente aveau să contribuie decisiv la mobilizarea sunniților naționaliști, baathiști și islamiști moderați împotriva forțelor coaliției și la formarea rezistenței împotriva americanilor și irakienilor care colaborau cu aceștia.
August, 2003. În Irak începe jihadul împotriva americanilor și șiiților
Pe 19 august, șeful misiunii ONU în Irak, Sergio Vieira de Mello este ucis într-un atentat sinucigaș la Baghdad, iar 10 zile mai târziu, în orașul sfânt al șiiților Najaf este ucis, tot într-un atentat sinucigaș, un important cleric șiit revenit din exilul iranian, ayatollahul Muhammad Bakir al-Hakim. Atacurile fuseseră comise de gruparea teroristului iordanian Abu Musab al-Zarqawi. Aceasta avea să fie extrem de brutală în anii care au urmat, terorizând prin atentate sinucigașe și decapitări. Teroriștilor lui Zarqawi nu le-au căzut victime doar inamicii lor declarați – creștini și șiiți – ci și sunniți, ceea ce i-a adus chiar și criticile conducerii Al Qaida. La câțiva ani după moartea lui Zarqawi, gruparea sa avea să se transforme în Statul Islamic. Revista în engleză a grupării, Dabiq, avea ca motto un citat din Zarqawi: „Scânteia a fost aprinsă aici, în Irak, însă flacăra sa se va înteți până când va arde armatele cruciaților la Dabiq”.
Decembrie, 2003. Capturarea lui Saddam Hussein
„Ladies and gentlemen, we got him”, a anunțat Paul Bremer pe 13 decembrie, într-o conferință de presă transmisă în direct în întreaga lume. Saddam era cea mai căutată persoană din Irak încă din aprilie, când dispăruse din Baghdad. Fostul dictator apărea ca as de pică în pachetul de cărți de joc cu cei mai căutați oameni ai regimului, pe care americanii îl distribuiseră masiv, astfel încât foștii oficiali să fie găsiți. Aproape toți au fost capturați și judecați de tribunale irakiene, mulți – inclusiv Saddam Hussein – fiind condamnați la moarte și spânzurați. Excepții notabile au fost fiii lui Saddam, Uday și Qussay (asul de inimă roșie, respectiv de treflă), uciși în iulie într-o confruntare cu armata americană, și numărul doi al regimului, Izzat Ibrahim al-Douri (regele de treflă) care a reușit să se ascundă până la moartea sa, în 2020.
Aprilie 2004. Insurecția lui Muqtada al-Sadr
În primăvara lui 2004, Armata Mahdi, o miliție subordonată tânărului cleric populist Muqtada al-Sadr, a intrat în conflict deschis cu forțele americane, după ce, în lunile precedente, Muqtada criticase tot mai puternic forțele coaliției și mai ales Statele Unite – pe care, ca și Iranul, le numea „Marele Șeitan”. Muqtada al-Sadr face parte dintr-una din cele mai respectate familii de clerici șiiți, iar tatăl său Muhammad Sadiq al-Sadr (asasinat din ordinul lui Saddam Hussein) fusese extrem de popular printre șiiții săraci, care denumiseră în onoarea lui cel mai mare cartier din Baghdad. Insurecția lui Sadr a dat semnalul rezistenței șiite împotriva forțelor americane, rezistență din care, ulterior, aveau să facă parte miliții antrenate și finanțate de Iran. Armata Mahdi a fost învinsă de americani în vara lui 2004 și, câțiva ani mai târziu, a suferit o nouă înfrângere în urma confruntărilor cu forțele guvernamentale irakiene, dar atât Muqtada al-Sadr, cât și milițiile pro-iraniene care s-au alăturat în 2004 revoltei lui, și-au păstrat influența și domină viața politică a Irakului chiar și în prezent.
Aprilie – mai, 2004. Scandalul Abu Ghraib
Presa americană și, ulterior, cea internațională, publică fotografii care arată torturarea și umilirea sexuală a prizonierilor irakieni de la Abu Ghraib de către militari americani. Abu Ghraib fusese cea mai notorie închisoare în timpul lui Saddam Hussein, iar americanii o foloseau ca centru de detenție și interogare pentru cei suspectați că ar face parte din rezistență. În Baghdad se vorbea de ceva timp de abuzurile comise la Abu Ghraib, apăruseră câteva articole în presă și chiar fusese inițiată o anchetă, dar doar fotografiile au arătat amploarea abuzurilor și gravitatea crimelor de război comise (în anii următori s-a dovedit că nici măcar fotografiile publicate în primăvara lui 2004 nu arătau tot ceea ce se întâmplase la Abu Ghraib). Chiar dacă cei vinovați au fost pedepsiți și abuzurile de la Abu Ghraib au fost condamnate de liderii americani, imaginea Statelor Unite a suferit o lovitură severă: ceea ce se întâmplase la Abu Ghraib nu doar confirma, dar depășea chiar teoriile conspirației și zvonurile despre americani care, oricum, circulau în lumea musulmană.
2006 – 2008. Războiul civil irakian
Pe 22 februarie 2006, moscheea Al-Askari din Samara a fost distrusă în urma unei explozii. E unul din locurile sfinte ale șiiților duodecimani, unde sunt înmormântați doi dintre imamii pe care îi venerează, Ali al-Hadi (al 10-lea) și Hasan al-Askari (al 11-lea). Tot la Samara a fost ocultat Mahdi, cel de-al 12-lea imam și figură mesianică a Islamului șiit. Moscheea a fost distrusă din ordinul lui Abu Musab al-Zarqawi, care de aproape trei ani încerca să provoace un război civil între sunniți și șiiți; aceștia din urmă nu reacționaseră până atunci la atacuri. După Al-Askari însă, milițiile șiite au intrat în acțiune și au urmat doi ani de conflict brutal între cele două comunități. Acesta s-a încheiat după ce triburile sunnite s-au întors împotriva jihadiștilor și, în paralel, armata americană și-a sporit efectivele și și-a schimbat strategia, așa-numitul „surge” al lui David Petraeus.
Decembrie, 2011. Retragerea americană din Irak
Americanii au început să își reducă efectivele din Irak după războiul civil iar până în decembrie 2011 s-au retras din Irak, în condițiile în care țara era relativ stabilă iar forțele sale armate arătaseră că sunt capabile să desfășoare și singure operațiuni. Retragerea a fost însă una dintre marile greșeli ale războiului. Imediat, guvernul șiit al lui Nuri al-Maliki a început să îi persecute pe sunniți, ceea ce a făcut această comunitate tot mai ostilă față de Baghdad, într-o perioadă în care rănile războiului civil nici măcar nu se vindecaseră. Rămășițele grupării jihadiste fondate de Zarqawi au profitat din plin de instabilitate pentru a mobiliza noi luptători între sunniți. Au avut loc, de asemenea, un val de atacuri împotriva închisorilor și eliberarea a sute de foști insurgenți care au pus, din nou, mâna pe arme. Statul Islamic din Irak – noul nume al grupării lui Zarqawi – devenea o organizație redutabilă.
Primăvara – vara, 2014. Explozia Statului Islamic
După ce a izbucnit războiul civil din Siria, în 2011, Statul Islamic din Irak s-a implicat și în acel conflict, adoptând un nou nume: Statul Islamic din Irak și Siria (cu sensul de Siria Mare, sau Levant), sau ISIS/ISIL după acronimele în engleză. În 2014 gruparea, care avea acum luptători mai mulți, mai bine echipați și mai experimentați, a lansat o campanie în Irak. Mai întâi a căzut Fallujah, apoi, în iunie, al doilea oraș ca mărime al Irakului, Mosulul, urmat rapid de alte localități, până când cea mai mare parte a zonei sunnite a Irakului a fost capturată. Armata irakiană s-a prăbușit în fața unor forțe net inferioare numeric și mult mai prost echipate. Irakul plătea costul corupției generalizate, al clientelismului și al politicilor anti-sunnite ale guvernării Al-Maliki. ISIS și-a schimbat, din nou, denumirea, de data aceasta în Statul Islamic, și a proclamat califatul, o formă de organizare statală care data din Evul Mediu și revendica autoritatea asupra tuturor musulmanilor. Șeful grupării, Abu Bakr al-Baghdadi, a fost proclamat calif, cu numele de Ibrahim.
2014 – 2017. Revenirea americanilor. Înfrângerea Statului Islamic
Succesul Statului Islamic l-a determinat pe președintele Barack Obama să dispună revenirea forțelor americane în Irak la doar trei ani după ce se retrăseseră. O nouă coaliție internațională a fost formată, de data aceasta pentru a lupta împotriva jihadiștilor. Intervenția a constat mai ales din operațiuni aeriene și ale forțelor speciale. Acestea au susținut forțele locale implicate în conflict: peșmerga, armata irakiană, dar și miliții șiite coordonate de Iran, mai ales prin comandantul Forței Quds a Gărzilor Revoluționare, generalul Qasem Soleimani, care fusese implicat și în campania acestor miliții împotriva Statelor Unite, până în 2011, și avea să fie ucis de americani la Baghdad, în 2020. Jihadiștii Statului Islamic au rezistat cu fanatism în multe din orașele pe care le capturaseră (Tikrit, Ramadi, Fallujah etc.). Cea mai lungă și mai sângeroasă bătălie a fost pentru orașul Mosul, distrus în mare parte în timpul luptelor. După bătălia pentru Mosul, Statul Islamic a pierdut ultimele teritorii din Irak și faza acută a războiului s-a încheiat. Irakul a rămas însă instabil până în ziua de azi, iar oamenii au continuat să moară în atacuri teroriste, asasinate și tulburări civile.
@Toader Păun.
