Incidentul în care o aeronavă Ryanair a fost forțată să aterizeze, iar Roman Protasevici și Sofia Sapega, care se aflau la bord, au fost reținuți, a forțat Uniunea Europeană și Statele Unite să adopte o atitudine mai fermă împotriva Belarusului. În același timp, însă, Rusia e pe cale de a absorbi această țară în toamna lui 2021.
Cazul Protasevici: Lukașenko și-a tăiat punțile spre Europa, iar Putin rămâne singura opțiune
Capturarea cunoscutului jurnalist de opoziție (în toamna lui 2020, Roman Protasevici era editorul canalului telegram NEXTA, care a coordonat protestele din Belarus, iar recent a lucrat pentru echipa telegram Belarus Brain) probabil că reprezintă pentru Lukașenko o formă de represalii. Este răspunsul său la protestele de amploare organizate in august și în toamna anului trecut, o răzbunare împotriva unui adversar public. Acest tip de acțiune dură împotriva opoziției nu reprezintă nimic nou: să ne reamintim, de pildă, de așa-numita „conspirație” pentru asasinarea lui Lukașenko și a membrilor familiei sale, când vina le-a fost atribuită Statelor Unite, iar membri ai opoziției, între care se numără Grigor Kostusev, Alexander Feduta și Yuri Zenkovich (cetățean american), au fost arestați, ultimii doi fiind reținuți la Moscova. Să ne amintim, de asemenea, că pe 9 mai, Lukașenko a dus povestea și mai departe și a emis Decretul Nr.2 privind „Protejarea suveranității și ordinii constituționale a Republici Belarus”, care definește acțiunile autorităților în cazul morții violente a șefului statului.
Alexander Lukașenko conduce Belarusul din 1994 și în toți acești ani în care s-a aflat la putere, relația sa cu Occidentul a fost sinusoidală. Chiar înainte de incidentul cu aeronava Ryanair, relația era cât se poate de proastă, atât UE cât și SUA refuzând să recunoască victoria lui Lukașenko în alegerile prezidențiale de anul trecut, deci și legitimitatea sa ca președinte. Acest refuz nu reprezintă însă vreun mare motiv de îngrijorare pentru regim. Este mult mai dificil pentru Lukașenko să ignore poziția Rusiei, iar problema nu privește doar modelul Uniunii Rusia-Belarus, pe care Lukașenko l-a promovat intens la finalul secolului al XX-lea. După ce Putin a ajuns la putere in Rusia, entuziasmul omologului său belarus pentru integrare s-a diminuat marcant. Au fost momente dificile în relația dintre Lukașenko și Kremlin, dar, după alegerile prezidențiale din 2020, Lukașenko a devenit din ce în ce mai doritor să vorbească despre Belarus ca fiind un avanpost vestic al Rusiei, ceea ce corespunde intereselor geo-politice ale Kremlinului.
Foarte probabil, operațiunea de capturare a lui Roman Protasevici și a Sofiei Sapega (iubita și colega sa, care este cetățean rus) a fost o acțiune comună a serviciilor speciale rusești și belaruse, care momentan au tot interesul, politic vorbind, să își consolideze „frăția întru luptă”. E posibil ca operațiunea să o fi avut ca țintă pe Svitlana Tikhanovska, care s-a întors în Lituania cu un zbor Ryanair cu o săptămâna înaintea lui Protasevici.
Rezultatul a fost că Uniunea Europeană, care i-a iertat lui Lukașenko derapajele de nenumărate ori, este acum indignată. Deocamdată, Occidentul învinuiește doar regimul de la Minsk: Angela Merkel și Casa Albă au subliniat că, până acum, nu au niciun fel de dovezi privind implicarea Rusiei. Situația zborului Ryanair a fost discutată la reuniunea Consiliului European, precum și în cadrul întâlnirii informale a miniștrilor de externe de la Lisabona. Foarte probabil, sancțiunile Occidentului nu vor restricționa doar zborurile companiei BelAvia, ci vor afecta și sectoarele industriei belaruse care depind foarte mult de export.
„Ultimul dictator al Europei” reloaded
În discursul din 26 mai în fața reprezentanților elitei politice belaruse Alexander Lukașenko a ieșit un pic din repertoriul său obișnuit. A subliniat faptul că Belarusul a avut dreptate să reacționeze cum a reacționat în incidentul Ryanair, a lansat noi acuzații împotriva Occidentului, criticând în mod special Lituania și Polonia, și a atacat și Ucraina. Acuzațiile împotriva lui Roman Protasevici, conform cărora acesta ar fi omorât oameni pe teritoriul Ucrainei, merită o atenție specială (se pare că au de-a face cu legătura jurnalistului cu batalionul Azov).
Există o probabilitate foarte mare ca Protasevici să fie prezentat drept criminal de război – în maniera în care procedează de obicei Kremlinul cu cei care nu îi sunt pe plac. Promisiunile lui Lukașenko de a face publice mărturisirile lui Protasevici, Sapega și ale altor persoane reținute nu pot îmbunătăți relațiile Belarusului cu cei mai mulți dintre vecinii săi. Dimpotrivă, nu fac decât să întărească imaginea de lider autoritar. Lukașenko și-a însușit încă o dată statutul de „ultim dictator al Europei” care funcționează în avantajul lui Putin.
Promisiunea fermă a lui Lukașenko de a organiza un referendum pentru modificarea Constituției nu poate înlocui faptul că funcțiile înalte din stat nu sunt supuse votului popular. Este dificil să ne imaginăm circumstanțele în care un astfel de referendum ar fi mai legitim decât alegerile prezidențiale din august 2020. Climatul moral și psihologic din Belarus astăzi nu oferă motive să vorbim despre perspectivele democratizării țării, dar Putin nu ar trebui să se bazeze pe lipsa de rezistență la Anschluss. De fapt, de aceea Lukașenko curăță acum spațiul socio-politic cu sentințe dure împotriva protestatarilor și restricționează oportunitățile pentru mass-media.
Ultimul președinte al Belarusului independent?
Incidentul cu avionul de linie Ryanair a fost un catalizator pentru răspândirea în spațiul informațional rus a declarațiilor despre „poporul nostru din Belarus” și „șase regiuni viitoare ale Rusiei”. Acum sunt exprimate de politicieni, jurnaliști și experți de nivelul doi, apropiați de Kremlin. Merită să ne amintim și că, în perioada de vârf a protestelor împotriva rezultatelor alegerilor prezidențiale din Belarus, Rusia a făcut uneori evaluări diametral opuse ale acțiunilor lui Lukașenko.
Întâlnirile regulate ale lui Lukașenko cu Putin amintesc de confruntările de ariergardă pentru conservarea statalității belaruse. În atâția ani de comunicare cu liderul de la Kremlin, Lukașenko și-a perfecționat abilitățile de a cerși diverse ajutoare rusești. Declarațiile recente ale liderilor UE și noile sancțiuni occidentale l-au împins pe Lukașenko în brațele lui Putin. Logica acțiunilor Rusiei față de Belarus amintește de evoluțiile relațiilor ruso-ucrainene din timpul celui de-al doilea mandat al lui Leonid Kucima, când scandalurile „caseta” 1 și „mailurile în lanț” 2 au complicat semnificativ relațiile Kievului cu Occidentul.
Cu toate acestea, Kucima a fost un președinte a cărui legitimitate nu a fost pusă sub semnul întrebării în lume, ceea ce nu este valabil în prezent pentru Lukașenko. Discuțiile de la Soci au durat două zile și nu au existat practic declarații pentru presă, deși mass-media a scris ulterior că Rusia va elibera 500 de milioane de dolari din împrumutul interstatal de 1,5 miliarde promis anul trecut. Suma pare destul de semnificativă, dar este puțin probabil să poată rezolva problemele economice din Belarus.
Kremlinul s-ar putea să se pregătească să intensifice procesul de absorbție a Belarusului la începutul toamnei viitoare. Aș vrea să reamintesc faptul că, în perioada 10-16 septembrie, Rusia și Belarus vor desfășura tradiționalele exerciții „Vestul 2021”, a căror amploare și scenariu provoacă în mod regulat îngrijorare în rândul vecinilor Belarusului.
Alegerile pentru Duma de Stat a Adunării Federale a Federației Ruse vor avea loc la 19 septembrie, iar interesul Kremlinului pentru o mică victorie geopolitică devine din ce în ce mai vizibil, mai ales dacă ar fi obținută pe fondul prezenței militare rusești în Belarus datorită exercițiilor. Dați-mi voie să vă reamintesc, de asemenea, natura economiei din Belarus, în care proprietatea de stat asupra mijloacelor fixe joacă un rol decisiv. Este puțin probabil scenariul în care Kremlinul va juca rolul de filantrop; mai degrabă, va încerca să obțină pachetul majoritar în întreprinderile din Belarus în domeniile industriei de apărare și rafinării petrolului.
Poziția geografică a Belarusului și statutul său de participant deplin la relațiile internaționale (RSS bielorusă a fost printre fondatorii Națiunilor Unite în 1945) întărește perspectivele implicării sale pe orbita geopolitică a Kremlinului. În acest context, Belarusul este foarte diferit de autoproclamatele RPD, RPL, Abhazia și Osetia de Sud, astfel încât acțiunile Rusiei vizează subordonarea politicii externe și vieții interne ale acestuia propriilor sale interese.
Aș dori să menționez că 2021 a fost marcat de declarațiile conducerii politice ruse despre deteriorarea relațiilor cu Uniunea Europeană, acuzațiile împotriva NATO și, în acest context, absorbția Belarusului capătă o semnificație suplimentară. Rusia încearcă să câștige spațiu operațional în Europa și să demonstreze că este capabilă să creeze noi amenințări la adresa NATO și UE fără a intra direct pe teritoriul lor.
