Marți, 5 mai 2026, moțiunea de cenzură depusă de PSD, AUR și PACE-Întâi România a dus la căderea guvernului Bolojan, după 11 luni de la învestire.
Unul dintre argumentele centrale din textul moțiunii a fost acela că premierul Ilie Bolojan ar fi pregătit „cea mai amplă înstrăinare de active strategice din ultimele două decenii".
„Pachete din companii strategice ale statului sunt scoase din circuitul transparent al pieței și direcționate, ocolind Bursa de Valori, prin mecanisme de plasare accelerată, către investitori selectați, în condiții stabilite discreționar, la prețuri mai mici decât cele reale”, mai arăta moțiunea.
Mai simplu, a spus Opoziția, Bolojan „vinde țara”.
Fraza are o genealogie lungă. A funcționat în anii '90, a funcționat în anii 2000, are forță și acum.
Analizat însă de economiști cu experiență, acest argument nu pare să reziste.
Nu pentru că soluțiile Guvernului privind privatizarea sau listarea la bursă ar fi soluții perfecte, fără costuri sau riscuri. Ci pentru că, spun toți economiștii consultați, narațiunea „vindem țara" este, în esență, o confuzie deliberată între interesul public și interesul unei clase politice care nu vrea să piardă controlul asupra resurselor.
Veridica a discutat argumentul „vânzării averii țării” din moțiune cu trei economiști, Cristian Păun, profesor la Academia de Studii Economice, Bogdan Glăvan, economist și analist de politici publice, și Adrian Mitroi, profesor la ASE și specialist în piețe de capital, înainte și după votul moțiunii. Niciunul dintre ei nu susține că guvernul Bolojan a procedat impecabil. Toți trei spun însă că argumentul „înstrăinării averii” este fals.
„Nu ne vindem țara", un slogan fără substanță economică
Primul lucru pe care îl clarifică toți trei economiștii este că expresia „vindem țara" nu înseamnă nimic din punct de vedere economic.
„Țara nu e a mea, nu e a dumneavoastră doar pentru că noi suntem cetățeni români. Eu nu sunt proprietar pe CEC, eu nu sunt proprietar la Salrom, pe porturile Constanța. Nu-i nimeni”, spune profesorul Bogdan Glăvan
Iar Cristian Păun, profesor la ASE, adaugă:
„Dacă statul este atât de bun administrator al companiilor sale, de ce avem cea mai scumpă energie, aproape cea mai scumpă energie din Uniunea Europeană, deși 80% din producție este de stat? Vi se pare de calitate ce vedem astăzi la transportul pe calea ferată? De ce e în interesul public [să nu o privatizăm]?."
„Vindem țara? Nici vorbă. Trebuie să ne vindem cât mai eficient și cât mai deștept”, spune și Adrian Mitroi, care adaugă că în acest moment companiile de stat profitabile distribuie până la 90% din profit ca dividende la buget, lăsându-se fără resurse pentru investiții.
Cine sunt de fapt „proprietarii” companiilor de stat
Dincolo de retorica „interesului național", economiștii identifică un actor pe care moțiunea îl ignoră cu totul: clasa politică care controlează de facto aceste companii, indiferent că statul este acționar majoritar sau nu.
„Cine e de fapt proprietar de facto?”, se întreabă Bogdan Glăvan.
„Proprietar de facto sunt directorii de acolo, o nomenclatură din ministere. Trebuie să fii naiv să crezi că la Hidroelectrica se întâmplă niște lucruri fără ca nimeni altcineva din statul român să știe. Faptul că se dau bonusuri, prime, salarii, contracte cu dedicație într-o companie de stat se întâmplă cu cunoștința și aprobarea ministerelor de resort”.
Iar Cristian Păun spune că interesul public nu e deloc servit când la conducerea unor companii de stat ajung oameni cu pregătire „dubioasă”, fără competențe.
„Este proprietar o gașcă de politicieni care își desemnează managerii în acele companii politic și nu pe criterii de performanță [..] Politizarea acestor companii, din punctul meu de vedere, le face foarte periculoase pentru buzunarul românului. Multe dintre ele nu sunt pe profit, ceea ce înseamnă că sunt găuri negre pentru buget și pentru taxele românilor care ar trebui să meargă către școli, nu către companii falimentate de politicieni.”
Aceasta este, în fond, miza ascunsă a moțiunii, spune Glăvan: nu românii sunt cei care vor să-și păstreze „averea națională”, miza este a grupurilor de interese pe filieră politică care vor să-și păstreze accesul la resursele uriașe pe care le administrează în interes propriu.
„În spatele retoricii nu ne vindem țara se ascunde de fapt strategia acestei nomenclaturi de a nu renunța, de a nu da din mână ceea ce controlează de fapt”.
Ce propune opoziția, și de ce nu e suficient
Moțiunea de cenzură descrie cu lux de amănunte ce nu trebuie făcut. A fost mult mai zgârcită în privința alternativelor.
Textul propune, implicit sau explicit, trei lucruri:
· blocarea oricărei listări prin lege,
· restructurarea companiilor în loc de vânzare,
· ofertă publică secundară (SPO*) deschisă, la care să poată participa și cetățenii obișnuiți care vor să cumpere acțiuni la Hidroelectrica sau Romgaz, în loc de ABB** (propus pentru Hidroelectrica și Romgaz).
Economiștii cu care a discutat Veridica, le analizează pe fiecare.
Blocarea prin lege. „Atunci o lăsăm așa, în coadă de pește, românește. Atunci [ar trebui să] pregătim o listare ca la carte, o ofertă publică secundară, cu evaluator, cu competiție, cu capitalizarea pieței interne." Aceste soluții nu au fost formulate de opoziție, afirmă Adrian Mitroi.
Blocarea nu e o soluție, e o amânare spune Bogdan Glăvan: „Dacă statul nu reușește să-și acopere deficitul, asta nu înseamnă decât un lucru: ori sărăcești în continuare, ori mărești taxele. Dacă te opui unor măsuri precum privatizarea, nu-ți rămâne decât să ții lumea săracă sau să mărești taxele”.
Restructurarea în loc de listare. „Sunt două tipuri diferite și de manager și de companie. Nu pui pe bursă o companie care este de restructurare, pui una care este vandabilă”, explică Mitroi.
Restructurarea poate bifa un jalon PNRR pe hârtie, dar nu aduce niciun leu la buget și nu rezolvă nicio problemă structurală de guvernanță, adaugă el.
SPO în loc de ABB. Acesta este singurul argument tehnic care poate fi discutat serios, spun economiștii consultați de Veridica. Aici e vorba despre obiectivul urmărit.
O ofertă publică deschisă este mai transparentă, permite cetățenilor să participe și evită discountul. Problema e calendarul. Un SPO durează 9–18 luni iar statul român are nevoie de bani rapid.
De cealaltă parte, există și ideea că prin vânzarea rapidă (ABB), chiar cu discount, se elimină costurile statului cu listarea prin ofertă publică deschisă.
Cristian Păun afirmă că costurile pot fi similare în cele două variante de vanzare. Mai mult, transparența e asigurată prin faptul că la licitația pachetelor de acțiuni vor participa mai multe companii, bănci sau fonduri de investiții.
O critică la adresa Guvernului Bolojan
Documentul cu lista companiilor propuse pentru listare, care includea CEC Bank, Aeroporturi București, Portul Constanța, Loteria Română, Poșta Română, Hidroelectrica, Romgaz, a fost introdus pe ordinea de zi a ședinței de guvern în dimineața acelei ședințe, pe 16 aprilie 2026, fără să fi trecut prin comitetul interministerial responsabil.
Economiștii consultați de Veridica spun că acest mod de lucru nu e adecvat pentru decizii cu impact strategic de miliarde de lei, în grabă, fără transparență reală, fără dezbatere publică.
Felul în care a gestionat Guvernul chestiunea listărilor e numit de Mitroi „o eroare de pilotaj politic și economic".
„A ignorat complet impresia lăsată populației. Trebuia pusă la început, acum nouă luni de zile, și trebuia pusă într-un alt context”, spune el, și crede că Guvernul trebuia să spună clar ce bani estimează că va obține și către ce proiecte semnificative de infrastructură vor merge.
Glăvan adaugă contextul mai larg. România a privatizat dintotdeauna „de silă, nu din convingere. Hai, dom’le că ne bat la cap ăia. Hai, că trebuie să avem în PNRR obligații. Dar cum să facem să ne descurcăm?"
Rezultatul a fost, spune Glăvan, privatizări făcute pe jumătate, fără gândire pe termen lung, care nu au schimbat nimic structural, dar au alimentat narațiunea că „ne vindem țara".
6 întrebări pentru opoziție și pentru Guvernul Bolojan
La capătul acestei dezbateri, există întrebări rezultate din afirmațiile economiștilor cu care am stat de vorbă. Nici Guvernul nici opoziția nu le-au clarificat public.
Pentru PSD și AUR:
1. De unde ar trebui să vină banii pentru acoperirea deficitului bugetar?
2. Cum se finanțează serviciile publice fără o creștere a bazei de impozitare, pe care numai economia privată o poate produce?
3. Ce rezolvă concret, în afara blocării proiectul de lege introdus de PSD care propune blocarea oricărei listare timp de doi ani?
Pentru fostul guvern Bolojan/viitorul guvern:
4. Care sunt evaluările privind sumele de bani care ar putea ajunge la buget și ce se va face cu banii obținuți?
5. Există un plan de management pentru fiecare companie înainte de listare?
6. De ce nici un guvern nu propune, explicit și complet, un plan pe zece ani care să lege privatizările de capitalizarea fondurilor de pensii, în condițiile în care sistemul public de pensii este într-un deficit cronic?
Scurtă cronologie a sloganului „Nu ne vindem țara!”, după 1990
1991: Proteste ARO Câmpulung - Angajații protestează cu acest slogan în timpul unei vizite a omului de afaceri Ion Țiriac cu reprezentanții companiei Mercedes Benz. Cumpărarea ARO nu a mai avut loc.
Alegeri 1992 și 1996: Ion Iliescu câștigă capital politic folosind lozinca anti-privatizare masivă, promovând mai degrabă metode de tip MEBO (managementul cumpără întreprinderea) în loc de vânzări către investitori străini.
2000-2004: Guvern Năstase (PSD) - Au loc privatizări majore (Sidex Galați, Petrom, Distrigaz Sud/Nord) făcute de un guvern PSD.
2012: Alegeri și proteste anti-Băsescu - USL (co-prezidat de Victor Ponta) folosește narațiunea împotriva privatizărilor (ex. CFR Marfă), câștigând alegerile. CFR Marfă a fost scoasă la privatizare în 2013 sub guvernul Ponta, la presiunea FMI.
2013-2014: Listări la bursă ale guvernului PSD (Ponta) - Romgaz, Nuclearelectrica, Electrica listate, dar PSD contracarează acuzațiile de „vânzare” subliniind menținerea controlului majoritar de stat.
2026: Listări propuse de guvernul Bolojan - PSD și AUR acuză guvernul Bolojan că „ne vinde țara” prin scoaterea unor pachete de acțiuni spre vânzare de la Hidroelectrica sau Romgaz.
Note:
*SPO înseamnă Secondary Public Offering (Ofertă Publică Secundară), o metodă tradițională de listare la bursă prin care statul vinde un pachet minoritar de acțiuni unei companii de stat, deschisă publicului larg timp de săptămâni sau luni.
**ABB înseamnă Accelerated Bookbuilding, o procedură rapidă, care durează câteva ore/zile ,de vânzare a acțiunilor către investitori instituționali mari (fonduri de pensii, bănci), la un preț fix cu un discount.
