Cu o populație decisă să se vaccineze anti-Covid doar la nivel de 20-30% din prima strigare, România e pe la coada clasamentului, alături de Franța, vaccino-sceptică prin tradiție (și mândră de asta). Suntem tentați să dăm vina pe propagandă, internă sau externă, pe influența bisericii sau pe manipularea interesată a unor lideri politici cu agendă. Dar ignorăm prea ușor condițiile structurale care ne fac vulnerabili nu doar la anti-vaccinism, dar în general la înțelegerea a tot mai multe fenomene complicate care, o dată cu modernitatea și internetul, vin peste noi în timp real, fără pauză de respirație.
Când dispare gândirea critică: lumea văzută ca în epoca de piatră
Pandemia ne-a lovit fix unde ne durea mai tare: în scorurile catastrofale, în scădere permanentă, în testele PISA la matematică și științe. Scoruri la care suntem sub media OECD, dar și a vecinilor noștri bulgari și moldoveni; de maghiari nu mai vorbim, ei fiind mult în față. Or, discuția despre epidemii și vaccinuri e probabil cea mai încărcată de matematică și logică din toată știința medicală, pentru că e cu statistică avansată, modelare de fenomene pe numere mari, calculul riscurilor, inferențe, corelații care sunt sau nu sunt cauzalitate, teste dublu randomizate în orb etc. Apoi, ajustarea rapidă a teoriilor în lumina unor noi descoperiri, când e prudent și când nu s-o faci, incertitudine și rate normale de eroare.
Până să intervină vreun vector de propagandă, aici terenul e deja minat din start. De unde să aibă gândire critică poporul adult dacă ea nu e cultivată de la vârste fragede, în sistemul de educație? Ba mai mult: ce nevoie mai ai de Putin, Trump sau AUR când profesori din universitățile de medicină, ajunși acolo clientelar, în lipsa de criterii a deceniilor trecute, fără vreo cercetare proprie, sunt numerically illiterate și fac erori de logică elementară în argumentare, deci ar pica testele TOEFL sau GMAT care se cer la admiterea în facultăți serioase din Occident, indiferent de specializare? Cu toate astea, ei sunt în continuare invitați să comenteze public ca “experți”, în virtutea poziției oficiale, de către jurnaliști la fel de numerically illiterate. Aici nu avem o problemă de fake news, ci altceva mai serios, care nu se rezolvă așa ușor ca “demontarea de știri false”, din păcate.
Pe terenul acesta de sfertodocție generalizată se poate ajunge chiar la efectul contrar: de ce-l informezi mai mult și mai exact pe om despre detaliile unor tratamente noi și stadiul cercetărilor, de aia se panichează mai tare auzind lucruri care i se par șocante, de neînțeles – și o virează în conspirații. “Să fie transparență, să ni se arate prospectele vaccinului cel nou!” striga mulțimea deunăzi. Iar când i-a fost arătat prospectul, cardinalul de Valencia a concluzionat într-o predică: aha, deci e făcut din extras fetuși avortați, e “o manifestare a Satanei pe pământ”. Acesta e genul de răstălmăcire credibilă pentru mulțimea emoționată în vremuri de mare stres social cum e criza Covid, pentru că țese factoizi adevărați într-o narațiune manipulativă pe fond (vezi detaliile episodului în clipul anti-fake făcut de EFOR aici, la min 9:20).
Conspirațiile sunt de fapt clișee de gândire ancestrale și bine rodate în creierul lui Sapiens pentru a da seama de fenomene complicate, pe care nu le pricepe, din lumea înconjurătoare. Când n-ai alte instrumente de analiză, pui totul în forme umane, le atribui intenții (bune sau rele) și construiești astfel o piesă cu personaje, ca un teatru de păpuși, ce face deodată realitatea inteligibilă: George Soros a vrut aia, Bill Gates a plănuit, marile corporații urmăresc scopul X, iar dușmanii din interior ai națiunii și-au dat mâna cu cei din afară, pe la spatele nostru, pentru ca, prin niște metode misterioase, să ne îmbolnăvească (sau să ne închidă în case).
Primii anti-vaxxeri: „oamenilor le vor crește coarne și coadă!”
Populismul anti-științific nu e nou, ci e cu noi dintotdeauna. Când medicul Edward Jenner a inventat la începutul anilor 1800 vaccinarea anti-variolă (smallpox), o boală cumplită care omora un om din 12 și desfigura până la jumătate din populație, fiind în acea vreme principala cauză de orbire, opinia publică s-a polarizat imediat în două bule ireconciliabile, exact ca astăzi. Unii l-au declarat erou și i-au ridicat statui, inclusiv lideri politici ostili Britaniei (ca Napoleon sau Ecaterina cea Mare). Alții l-au demonizat instantaneu, ca pe o combinație avant la lettre de Soros și Bill Gates. Așa s-a născut mișcarea anti-vaxx, care în Marea Britanie și SUA a rămas timp de două secole una din cele mai puternice forme de mobilizare de masă a comunităților.
Invenția genială a lui Jenner a constat în a inocula populația nu direct cu virusul smallpox (asta se mai făcuse și înainte, era dificil, periculos și dura mult) ci cu un material viral înrudit, anume cowpox. El observase că lăptăresele care stăteau în preajma vitelor și avuseseră cowpox, cu simptome ușoare la oameni, căpătau imunitate încrucișată față de mult mai severa infecție cu smallpox. De aceea a și numit procedura, în latinește, vaccinus – adică “de la vacă”.
Asta a dezlănțuit iadul pe pământ: gazetele publicau avertismente și caricaturi despre cum oamenilor le vor crește coarne și coadă; clerici și lideri politici susțineau că e împotriva firii și voinței Domnului să injectezi lumea cu material biologic luat de la vite. În splendid limbaj victorian, se sugera cum “doamne onorabile vor căpăta dispoziție să alerge pe câmpuri pentru a se pune la dispoziția taurilor”. Genul ăsta de meme tabloide anti-vaccin nu diferă de cele care circulă azi pe internet. De fapt vedem reciclări permanente, în forme noi, ale principalelor narative anti-vaccin (și obligativității acestuia impuse de stat) apărute în sec XIX.
Jenner însuși n-a făcut deloc ușoară sarcina științei pentru că era un tip arogant și încăpățânat, care nu și-a recunoscut erorile de parcurs: de exemplu, că imunitatea obținută prin vaccin nu e pe viață, cum credea el, ci se pierde după un număr de ani. In plus, necunoscându-se bacteriile și procesul de infectare, vaccinul putea fi teoretic ok, dar administrarea în condiții neigienice ducea la supra-infectări; era greu pentru oameni să înțeleagă ce-a fost corect și ce nu în procedura medicală.
Boli contactate in utero de bebeluși, ca sifilisul, au fost transmise de la un copil la altul prin vaccinare, ceea ce a creat focare imediat după primele campanii de vaccin anti-variolă. 500 medici au trimis o scrisoare ziarului Times declarând că vaccinarea e sigură și nu poate provoca sifilis, deși lumea vedea că îl provoacă. Dacă adăugăm în cocktail și cohorta de practicieni tradiționaliști și fabricanți de leacuri ce tratau boala așa cum se făcuse de secole, cu purgative, sângerări, siropuri de plante sau lipitori, iar acum organizau campanii media anti-vaccin ca să nu fie scoși de pe piață, e clar de ce progresul științific n-a fost deloc liniar iar spațiu pentru dezinformare a existat totdeauna din belșug.
Noii anti-vaxxeri: bigoți, libertarieni și hipsteri suburbani
E la fel de greu și astăzi de explicat publicului larg cum avansează știința, prin încercare și eroare, neputând garanta vreodată succes 100% ci doar beneficii maxime în lumina a ce am ajuns să cunoaștem la un moment dat. Ce știm acum, în orice disciplină, se poate revizui oricând în viitor. Dar asta nu înseamnă că nu există standarde de știință și adevăr, că totul e relativ și că putem crede în orice pseudo-teorii.
Când politicieni și vedete încurajează conspirativita, rezistența la vaccinare crește proporțional cu numărul de followerși. Se speculează de exemplu neîncrederea față de marile companii farmaceutice, sau chiar față de capitalism în general, în ideea că vaccinurile se fabrică 100% pentru profit, fără un control al eficienței sau siguranței. De fapt, controalele sunt stricte iar vaccinurile sunt produse cam neprofitabile pentru Big Pharma (de aia subvențiile guvernamentale au și accelerat atât de brusc cercetarea în 2020), spre deosebire de medicamentele pentru boli cronice, unde se învârt într-adevăr banii cu lopata.
Când înșiși specialiștii, adică medicii, se angrenează în campanii de dezinformare, lucrurile devin cu adevărat dramatice, pentru că potențialul de a confuza lumea e uriaș. De exemplu atunci când faci afirmații de felul, “vaccinul poate duce la leucemie”. După care vine replierea strategică: n-am spus că acum, nici la anul, ci nu se știe când, poate peste 5-10 ani… și oricum “eu nu spun, doar întreb…”, după expresia celebră care invită ipocrit și abil preopinentul să probeze un negativ, ceea ce este firește imposibil.
Asta e exact maniera populist-antiștiințifică de a presăra un discurs cu cuvinte cheie de mare încărcătură emoțională (leucemie) special alese pentru a speria lumea și a decredibiliza o cauză. Personajul cel mai celebru e medicul britanic Andrew Wakefield, cel care a lansat în 1998 teoria că vaccinul anti-pojar dă autism, după ce a mânărit datele dintr-un studiu clinic. Lui i s-a retras dreptul de practică dar asta n-a împiedicat ca ideea să devină o axiomă a mișcării globale anti-vacciniste, iar el, un martir al “liberei exprimări” (detaliile acestei povești în alt clip anti-fake al EFOR, aici).
În atmosfera inflamată de acum, o discuție serioasă de policy privind, de pildă, o lege a vaccinării care să includă obligativități devine greu de imaginat. E de fapt mai puțin probabilă decât cu ani în urmă: trollingul ar fi asurzitor. Pare aproape miraculos cum a fost posibil ca guvernele să introducă acum două secole legi de vaccinare obligatorie a copiilor: prima la Boston în 1809 (!) iar în Marea Britanie în 1853, după ce mai bine de un deceniu vaccinul fusese voluntar și gratuit. Realitatea azi se mișcă în direcție opusă, cu grupuri sociale diverse raliindu-se mai curând cauzei anti-: nu doar persoane religioase sau fără educație, dar și familii suburbane hipster, dieteticieni vegani celebri, practicieni de mindfullness și terapii alternative ori libertarieni radicali. Industria de suplimente nutritive& aromatice sponsorizează mai pe față sau mai discret scepticismul față de alopatie.
Neputința școlii în fața gândirii magice
În România semnele erodării standardelor devin vizibile drept în inima sistemului atunci când o inspectoare-șefă recomandă cadrelor didactice prin adresă oficială cursuri de numerologie, iar singura reacție a Ministerului e că a fost o scăpare de comunicare, s-o lăsăm în pace. În realitate, evident, nu-i problemă de comunicare, ci una de fond atunci când o persoană care educă copii este pur și simplu incapabilă să distingă între teorii științifice și obscurantism în limbaj pompos. Cât e de reprezentativă învățătoarea în cauză pentru sistemul școlar ca întreg, nu are nimeni curaj să cerceteze cu adevărat; în tot cazul, din moment ce a ajuns șefă, e în mod clar reprezentativă pentru sistemul de contra-selecție care a promovat-o.
Iar dacă avem asemenea sincope cu numerologia, unde lucrurile sunt relativ limpezi, nu vreau să mă gândesc cum va arăta situația în câțiva ani, după ce se va dezlănțui campania care fierbe deja mocnit în aceleași subterane de unde ne-a venit surpriza la alegerile din 6 decembrie: cea pentru introducerea creaționismului în școli. Câți profesori de biologie au capacitatea să câștige o polemică în fața elevilor cu un creaționist bine pregătit, așa cum am văzut eu prin alte părți, într-o disciplină în care teoriile științifice chiar sunt tare complicate iar noi ne mințim singuri de zeci de ani că ceea ce se predă în școli schimbă cu ceva gândirea magică formată copiilor în familii și în societate?