Benjamin Netanyahu și coaliția sa de dreapta intră cu a doua șansă în alegerile legislative, primele organizate după atacul Hamas de la 7 octombrie 2023 și războaiele care au urmat în Gaza, Liban (împotriva Hezbollah) și cu Iranul. Netanyahu mai are însă de jucat câteva cărți care i-ar permite să rămână la putere, de la blocarea unei majorități parlamentare la reluarea războiului cu Iranul.
Gadi Eisenkot, principalul oponent al lui Netanyahu: un general dur care pune accentul pe onestitate
Sondajele de opinie din a doua jumătate a lunii octombrie arată că niciunul din blocurile intrate în această cursă electorală nu ar câștiga majoritatea în Knesset. Coaliția actuală a lui Netanyahu adună între 52 și 54 de mandate, în timp ce opoziția, fără partidele arabe, se situează la 55-57 de mandate dintr-un total de 120. Niciunul din cele două blocuri nu ar obține, așadar, majoritatea, ceea ce deja creează premizele unui blocaj. Restul de mandate ar urma să le revină partidelor arabilor israelieni. O înțelegere a acestora cu blocul lui Netanyahu este exclusă, iar o coaliție cu opoziția este foarte puțin probabilă în condițiile în care principalul lider al acesteia, Gadi Eisenkot, a exclus-o.
Eisenkot este un militar de carieră, acum în rezervă, care și-a câștigat respectul israelienilor în ultimele decenii comandând inclusiv Brigada de elită Golani. Ca șef al armatei israeliene, IDF, a conceptualizat „Doctrina Dahiya” privind utilizarea forței disproporționate împotriva infrastructurii inamice pentru a asigura descurajarea. După atacurile din 7 octombrie 2023, s-a alăturat temporar cabinetului de război al lui Benjamin Netanyahu ca ministru fără portofoliu, dar a demisionat ulterior în semn de protest față de lipsa unei strategii post-război. În decembrie 2023, în timpul luptelor din Fâșia Gaza, fiul său cel mai mic, Meir Eisenkot, și un nepot de-ai săi au fost uciși în acțiune.
Eisenkot a înființat anul trecut partidul Yashar (ebr. pt. „Onest”) și a reușit să cucerească peste jumătate din electorat într-un timp record. Strategia politică și electorală a lui Gadi Eisenkot și a partidului său centrist Yashar pentru alegerile din 27 octombrie se bazează pe o abordare de tip „securitate pragmatică” îmbinată cu promisiuni de integritate instituțională. Fostul șef al armatei încearcă să se poziționeze ca o alternativă directă, calculată și cinstită la stilul de guvernare al lui Benjamin Netanyahu. Strategia campaniei lui Eisenkot s-a bazat pe identificarea unor orașe țintă unde alegătorii de centru dreapta, moderați, au votat în trecut cu partidul lui Netanyahu, Likud, dar care sunt acum dezamăgiți de alianța acestuia cu partidele de extremă dreaptă. Campania mizează puternic pe imaginea personală a lui Eisenkot: un militar riguros, fără scandaluri de corupție și care a oferit un sacrificiu personal suprem țării.
Eisenkot respinge retorica mesianică și promovează un pragmatism militar strict. Când vine vorba de Iran, el cere o campanie fermă axată pe dezmembrarea capacităților nucleare, dar preferă coordonarea strategică strânsă cu Statele Unite în locul acțiunilor unilaterale riscante. În Gaza, el susține eliminarea capacităților militare ale Hamas, dar cere integrarea acțiunilor armate într-o strategie politică post-război clară. În privința problemei palestiniene, Eisenkot se opune înființării unui stat palestinian în viitorul apropiat și susține controlul militar în Cisiordania. În același timp, se opune politicilor extreme care ar duce la prăbușirea Autorității Palestiniene. Pe plan intern, Yashar are o platformă alcătuită din zece puncte majore în care sunt incluse măsuri care lovesc partidele ultraortodoxe, aliate lui Netanyahu. De exemplu, cere impunerea obligației de serviciu militar sau național civil pentru toți cetățenii, inclusiv pentru ultraortodocși (Haredi) și minoritatea arabă. Eisenkot cere comisii independente care să ancheteze eșecul serviciilor și armatei care au dus la masacrul de pe 7 octombrie, promite limitarea mandatului prim-ministrului la maximum două termene și garantarea independenței sistemului judiciar și, nu în ultimul rând, sprijin tinerilor printr-un plan economic ce ar urma să contracareze criza criza costului vieții și chiriile mari.
Netanyahu mizează pe imaginea sa de garant al securității, dar semnele de întrebare cu privire la atacul Hamas din 2023 îl pun în dificultate
Veteran al campaniilor electorale, Benjamin Netanyahu mizează acum pe imaginea sa de garant al securității în timp ce încearcă, simultan, să consolideze blocul de dreapta aflat la putere. Pentru a securiza flancul cel mai radical, el menține o relație simbiotică cu facțiunile lui Itamar Ben-Gvir și Bezalel Smotrich, oferind legitimitate platformelor acestora de control permanent în Cisiordania.
Pe 18 octombrie, Benjamin Netanyahu a lansat noua strategie de securitate care mută accentul pe distrugerea pe termen lung a capabilităților inamice din axa iraniană, reducerea dependenței de furnizorii externi și prelungirea operațiunilor ofensive până la ruperea definitivă a rezistenței adversarilor. Toată campania sa a fost construită în jurul ideii că Israelul se află în plin proces de reconfigurare geopolitică a Orientului Mijlociu și că o schimbare de leadership în acest moment critic ar fi interpretată de inamici drept o slăbiciune.
Dincolo de mesajul axat pe securitate, strategia Likudului este să convingă electoratul de două lucruri: primul, că voturile acordate partidelor de dreapta mici ar fi irosite dacă respectivele formațiuni nu pot atinge pragul electoral de 3,25%; al doilea, că opoziția nu are cum să formeze o majoritate parlamentară de minim 61 de deputați fără sprijinul formațiunilor politice arabe. Acestea reprezintă aproximativ 20% din populația țării, dar 70% din electoratul israelian nu și-ar dori să le vadă la guvernare.
Problema lui Netanyahu este însă că numele său apare în două scandaluri majore legate exact de securitate și de Hamas. Primul, Qatargate, privește finanțarea Hamas de către Qatar, înainte de 7 octombrie 2023, cu știința și acordul lui Netanyahu, care a permis, începând cu 2018, transferul valizelor pline cu bani din Qatar direct către Hamas în Gaza. Mai mult, unul dintre consilierii lui Bibi a recunoscut în fața anchetatorilor că a primit sume mari de bani de la guvernul din Qatar pentru o campanie de influență secretă. Al doilea scandal este legat chiar de atacul terorist din 7 octombrie, în condițiile în care au apărut informații, pe surse multiple, că Netanyahu ar fi fost avertizat cu cel puțin zece zile înainte de masacru că Hamasul pregătește ceva. Aceste alegații se adaugă la ceea ce se știa deja – că israelienii puseseră mâna chiar și pe planul de atac al Hamasului, dar că s-a considerat că acesta nu are cum să fie pus în aplicare. Dincolo de toate aceste dezvăluiri, publicul israelian continuă să se întrebe cum de armata – cea mai bine echipată, antrenată și informată din regiune – a putut fi luată, totuși, prin surprindere și cum de Hamas a reușit să străpungă așa de ușor o graniță care trebuia, teoretic, să fie puternic fortificată.
Cum ar putea rămâne Bibi la putere: blocarea activității legislativului, război cu Iranul, guvern de uniune națională
Analiștii politici subliniază că, dacă Likud nu atinge pragul de 61 de mandate în mod direct, planul secundar al lui Netanyahu este provocarea unui blocaj parlamentar total. În sistemul constituțional israelian, dacă nicio tabără nu poate forma un guvern, premierul în exercițiu rămâne în funcție ca prim-ministru interimar (caretaker) cu puteri executive depline. Asta ar deschide calea spre un nou șir de alegeri anticipate care i-ar permite lui Netanyahu să controleze managementul războiului, să amâne audierile din propriul proces de corupție și să blocheze înființarea unei comisii oficiale de anchetă privind eșecurile din 7 octombrie 2023.
O altă variantă ar fi, în cazul în care niciuna din tabere nu ar obține majoritatea, formarea unui guvern de uniune națională. Istoric, cele mai multe guverne de uniune națională din Israel (numite și guverne de urgență națională) s-au format în momente de amenințare existențială iminentă cum a fost înaintea Războiului de Șase Zile din 1967 sau imediat după atacurile din 7 octombrie 2023. În actualul context, în care amenințările lui Netanyahu la adresa Iranului sunt răspicate, liderii opoziției ar putea fi forțați să lase la o parte disputele politice interne și să intre într-un cabinet extins pentru a asigura stabilitatea decizională a armatei. Practic, războiul nu s-a terminat și există informații că Israelul și Statele Unite se pregătesc să reia operațiunile militare intense împotriva Teheranului imediat ce se vor încheia alegerile de la mijlocul mandatului din SUA. Se știe și că armata israeliană efectuează exerciții militare de amploare culminând cu trimiterea a zeci de avioane de luptă chiar până la frontiera iraniană. La asta se adaugă și vizita surpriză a secretarului american al războiului, Pete Hegseth în Israel pe 19 octombrie. Potrivit Ynetnews scopul acestei vizite ar fi asigurarea că Benjamin Netanyahu nu va lansa un atac militar unilateral masiv împotriva Iranului înainte de alegerile parțiale din SUA de pe 3 noiembrie.
Mai există și formula de uniune națională cu rotația premierului, întâlnită în istoria Israelului în 1984 când guvernarea a fost asigurată prin rotație de Shimon Peres și Ytzak Shamir. O tentativă similară s-a creat și acum șase ani printr-un acord al lui Netanyahu cu partidul Albastru și Alb, condus de Benny Ganz, care însă nu a mai ajuns în poziția de șef al executivului, acordul prăbușindu-se înainte de noiembrie 2021 când Ganz ar fi urmat să conducă guvernul. Un alt scenariu în care s-ar putea forma un guvern de uniune națională ar fi compromisul pe „liniile roșii” interne. Asta înseamnă că Opoziția ar trebui să accepte o formulă mai blândă de încorporare a ultraortodocșilor, sau Likud ar trebui să renunțe la concesiile totale făcute partidelor religioase. Un punct critic în 2026 ar fi modul în care un astfel de guvern ar gestiona înființarea unei comisii de anchetă privind eșecurile din 7 octombrie 2023, o măsură cerută de Eisenkot, dar temporizată de Netanyahu.
