Haosul de la granițele Poloniei

„Totul s-a întâmplat acum două zile”, scria pe pagina ei de Facebook jurnalista Dorota Borodaj pe 1 septembrie. A petrecut ultimele zile din vacanța de vară împreună cu familia și prietenii la Białowieża, un complex forestier care se întinde pe o suprafață de aproximativ 1.500 km² la granița polono-belarusă. Împachetau, urmând să se întoarcă la Varșovia în câteva ore. Dintr-o dată, prietena ei, Ala, se repede la ea și-i spune: „Sunt oameni aici”. Femeia se dusese la plimbare cu prietenul ei, traversând pajiștea până la marginea pădurii, unde sunt montate niște tuburi uriașe de lemn – megafoane. Te bagi înăuntru și asculți sunetele pădurii. Oamenii aceștia se adăpostiseră într-unul din megafoane. „Sunt trei”, a spus Ala. Dorota și Ala au luat cu ele niște mâncare și o pătură. După zece minute, au ajuns la locul respectiv. Pe drum, s-au întâlnit cu un cuplu de vârstă medie, cazat în apropiere – și ei îi văzuseră, le duseseră apă, o pătură, sandivciuri și bere („Stiți voi, ospitalitatea poloneză”, le-a zis bărbatul).

Hai după ei!

„Hamid vorbea cel mai bine engleză”, scrie Dorota Borodaj în postarea ei. „I-am întrebat dacă au nevoie de îngrijiri medicale și de unde sunt. Afganistan, ne-au răspuns. Ne-au spus din ce provincii vin și de cât timp erau pe drum. I-am înregistrat – s-au prezentat și au cerut Poloniei protecție internațională din cauza situației în care se aflau. Am strâns de la ei procuri, am făcut poze pentru a avea dovezi că se află în Polonia și am sunat Poliția de Frontieră.” După o lungă așteptare, într-un final ofițerii au sosit și au început să verifice documentele tuturor persoanelor de față. Apoi unul din polițiști a făcut semn din cap către cei trei afgani și le-a spus să urce în mașină. „Le-am cerut politiștilor să-mi spună unde îi duc pe cei trei bărbați, iar apoi, în ultimul moment, am făcut schimb de numere de telefon cu Hamid”, scrie Dorota Borodaj. I s-a spus că un avocat de la Fundația Ocalenie (Salvarea), reprezentantul legal al persoanelor arestate și un alt avocat de la Asociația pentru Intervenții Juridice, erau pe drum, urmând a se întâlni cu bărbații afgani. „‘N-o să reușească, m-am gândit, vâzând cum mașina Poliției de Frontieră pleacă”, scrie Dorota pe Facebook. „Imediat am sărit în mașina cu care venise soțul, după ce încărcase toate bagajele și pregătise copiii în tot acest timp. ‘Hai după ei!’ Era incredibil, am mers în spatele mașinii de poliție, iar Ala cu prietenul ei erau în mașină în spatele nostru, ca într-un film cu spioni de doi bani. Eu încercam să le explic copiilor ce se întâmplă. Nu mai înțelegeau nimic. ‘Domnul în uniformă cu pușcă fuge de război?’ O, nu puiule, nu chiar”.

Cum de-a știut ce să facă Dorota Borodaj, o jurnalistă din Varșovia, atunci când a dat peste niște oameni care trecuseră granița ilegal și voiau să obțină statutul de refugiați? Ani de zile a lucrat la ONG-uri și a cunoscut multă lume, inclusiv persoane care ofereau asistență juridică migranților, așa că înainte să-i întâlnească pe bărbații din Afganistan, îi scrisese unei prietene de la Fundația Ocalenie. „Kasia, ce-ar trebui să fac dacă dau peste astfel de oameni?” Era o întrebare cu titlu informativ. Așa a aflat ce trebuie făcut pas cu pas și la ce trebuie să fie atentă.

„La sediul Poliției de Frontieră din Narewka, m-am simțit ușurată – mașina de poliție a intrat pe poartă, ceea ce însemna că imigranții afgani erau duși la secție și nu înapoi în pădurea de la granița cu Belarus, așa cum s-a întâmplat de multe ori vara asta”, continuă să scrie Dorota pe Facebook. „Am predat toate documentele și informațiile avocaților care au ajuns și ei acolo. Aceștia au mers la sediul Poliției de Frontieră pentru a cere o audiere cu cei trei bărbați (nu au reușit), iar noi ne-am dus acasă.

Pe la ora unu noaptea a vibrat telefonul și l-am închis abrupt, fără să-mi dau seama, crezând că visez. După un timp, a vibrat iar. Era Hamid, SMS-ul lui era scurt: ‘Dorota, ne-au dus înapoi!’ Iar următorul mesaj spunea: ‘O să murim. Suntem în pădure, te rog, fă ceva!’

Agenții de poliție i-au luat pe migranți de la sediul Poliției de Frontieră în miezul nopții, i-au băgat în mașină, i-au lăsat într-o pădure și au plecat”.

Când Hamid i-a trimis Dorotei un mesaj cu locația unde se aflau, părea să fi fost lăsați undeva într-o rezervație la granița cu Belarus. Dar încă mai erau în Polonia. Activiștii din zonă au început să-i caute.

Pe la ora 9 dimineața, Hamid i-a scris Dorotei: „Sunt animale mari aici! Trebuie să ieșim din pădure, e periculos”. Probabil că văzuseră zimbri. Dorota le-a cerut să se depărteze încet de animale, dar să aibă grijă să nu se piardă conexiunea telefonică. Trebuia să fie atenți, erau într-o zonă cu mlaștini și răstoace.

În cele din urmă, iar a pierdut legătura cu ei. Dorota Borodaj îi scria din când în când lui Hamid: „Ești ok?” Dar nu primea niciun răspuns.

Șase ore mai târziu, Hamid i-a scris în cele din urmă. „Bună, dragă Dorota! Sunt ok!” Și i-a trimis locația lui. Echipa care îi căuta era în apropiere. Dorota le-a transmis locul de pe hartă unde se aflau afganii, iar după câteva minute salvatorii i-au răspuns. „Acum ne îndreptăm acolo!”

După ora 17:00, Dorota a primit un mesaj: „I-am găsit!”

Se pare că celor trei afgani li se mai alăturaseră câțiva oameni. Cel mai tânăr membru al grupului nu împlinise încă 18 ani. Era în starea cea mai gravă pentru ce rătăcise mult timp prin pădure, așa că a fost luat cu ambulanța. Activiștii au sunat Poliția de Frontieră și i-au urmat.

„După ce i-au găsit, n-am mai știut nimic de Hamid – nu i-am scris, n-am mai vrut să-l zăpăcesc cu detalii despre cine trebuia acum să se ocupe de procedurile corecte. Proceduri – nu să fii târât în toiul nopții în pădure, împins cu patul puștii de la spate”, scrie Dorota.

„Acum, când scriu rândurile acestea, mă gândesc la grupul de imigranți reținuți lângă Jurowlany sâmbătă noaptea, cu câteva ore înainte de aventura noastră. Era printre ei și un bebeluș, o fată de vârsta fiicei mele – în poză apare că părul răvășit și ochii umflați de oboseală. Erau și băieței și o bătrână. Până în ziua de azi, nu se știe ce s-a întâmplat cu oamenii aceia. Mașinile Poliției de Frontieră i-au dus în direcții diferite. Avocatului i-au interzis să vorbească cu ei. Fuseseră oameni, dar acum nu mai erau.

În tot acest timp, guvernul decretă stare de urgență în Polonia în zonele de graniță. Acest lucru va limita, sau chiar bloca complet, posibilitatea ONG-urilor de a interveni, oferind consultanță juridică și sprijin în situații de criză.”
Până în momentul de față, postarea Dorotei Borodaj de pe Facebook a fost redistribuită de peste 830 de oameni.

Cine, ce face?

Fluxul crescut de refugiați care traversează ilegal granița poloneză (precum și cea letonă sau lituaniană) se menține de câteva luni deja, însă presa a început să mediatizeze această criză la scară mai largă începând cu 16 august, când 32 de afgani fără acces la alimente, apă sau toaletă au rămas blocați în zona neutră între Belarus și Polonia, lângă satul Usnarz Górny (un alt grup de 41 de kurzi din Irak se află într-o situație similară la granița letono-belarusă). Polonia nu vrea să-i lase să între iar Belarusul, care în primă fază le-a acordat vize de trecere, nu vrea să-i lase să întoarcă de la graniță. Un lucru e cert – acești oameni nu s-ar afla la graniță dacă nu ar exista lupte sângeroase în țările lor, sau dacă politica în Belarus ar fi fost alta. Chiar și înainte de alegerile din august 2020, Aleksandr Lukașenko și-a amenințat vecinii că va elimina paza la granițe și va „inunda” Europa cu imigranți și droguri. La începutul acestei veri, compania aeriană Belavia a anunțat introducerea de zboruri de la Minsk la orașele irakiene Basra, Erbil și Suleimania, mărind de asemenea frecvența zborurilor către Bagdad. În luna iulie, agențiile de frontieră lituaniene au început să înregistreze un număr zilnic de până la 300 de oameni care treceau granița ilegal (au existat peste 100 de astfel de incidente în 2020). Cei care au reușit să obțină statutul de refugiați au relatat cum decurge acest proces. Bahaa Aldeen Zidan Alali, un student la stomatologie din Damasc, a aflat de pe rețelele sociale că se poate obține ușor viza de turist pentru Belarus. A zburat la Minsk, unde avea un prieten egiptean – acesta vorbea bine rusa și i-a asigurat transportul către granița naturală cu Polonia în schimbul a 1.500 de dolari. O altă familie din Siria a avut două opțiuni: fie să plătească traficanților 16.000 de Euro de persoană în schimbul promisiunii că vor fi duși până în Germania, fie să meargă la o agenție de turism belarusă și să-și cumpere bilete. Agenția li s-a părut varianta mult mai sigură, iar pentru ei era și mai ieftin. Astfel de „agenții de turism” au fost create în cadrul operațiunii serviciilor secrete belaruse numită „Lacătul”, menită să destabilizeze Europa cu un nou val de migranți veniți de la est și de la sud.

Cu sprijinul tacit al Uniunii Europene, la Vilnius a fost schimbată legislația în urmă cu puțin timp. Acum, conform legii, însă nu și legislației internaționale, este posibil să întorci înapoi oamenii de la graniță, împiedicându-i să depună o cerere de protecție. Letonia a făcut la rândul ei modificări legislative asemănătoare. Guvernul polonez încă nu s-a hotărât dacă să schimbe legea, așa că întoarcerea din drum a persoanelor care au intrat ilegal pe teritoriul Poloniei și trimiterea lor înapoi la graniță încalcă normele internaționale în vigoare. UE a mai obligat și Irakul să suspende zborurile către Belarus. Ele încă mai figurează pe panoul cu orarul plecărilor de pe aeroportul din Bagdad, însă nu pot fi cumpărate bilete. Oficial ele apar a fi epuizate, însă în realitate nu decolează niciun avion. Belavia, în schimb, și-a mărit frecvența zborurilor de la Istanbul. Mai sunt și zboruri ale altor companii private dinspre Irak spre Minsk, cu escală în Yemen (!).

Potrivit datelor oficiale ale autorităților lituaniene și estimărilor opoziției din Belarus, în zona de graniță se află cel puțin cinci mii de persoane din Orientul Mijlociu, cărora nu le este permis să ajungă deocamdată la graniță. Un rezumat în cifre al acțiunilor lui Lukașenko: din cele 4.140 de persoane care au ajuns în Lituania până la ora actuală, 2.803 sunt cetățeni din Irak, majoritatea kurzi și yazidiți, și doar 83, afgani. Cu siguranță regimul belarus se aștepta la alte cifre.

Când securitatea la granița lituaniană a fost întărită, serviciile belaruse și-au întors atenția către Polonia. La final de iunie, Poliția de Frontieră a început să aresteze irakieni kurzi și yazidiți. Mai târziu și afgani. Din ianuarie până pe 21 august 2021, Oficiul de Migrație a primit 625 de solicitări de protecție internațională depuse de cetățeni afgani.

În ciuda faptului că perimetrul de 200 de kilometri de la granița cu Belarus (nu și de-a lungul râului Bug) este păzit de 1.800 de soldați, oamenii încă mai trec granița ilegal în Polonia. Analiști ai Centrului de Studii Răsăritene sunt de părere, însă, că nu vom asista la o migrație în masă dinspre Afganistan. Majoritatea afganilor care au ajuns recent în Polonia au traversat Asia Centrală și Rusia.

Cu toate acestea, la granița estică a Poloniei (și totodată la granița estică a Uniunii Europene ) și în jurul acesteia, se întâmplă ceva care pentru anumiți oameni reprezintă o dramă, și poate chiar mai mult de atât. Au dreptate cei care spun că pe Polonia n-o costă nimic să lase să intre în țară un grup de 32 de oameni din Usnarz Górny. Au dreptate și cei care spun că Belarusul va continua să trimită și alții, după ei. În condițiile date, și ținând cont de guvernarea de dreapta din Polonia, a fost inevitabil ca întreaga poveste cu imigranții să nu fie politizată. Guvernul a trimis armata în zonă, construind tot felul de garduri de-a lungul frontierei.

Mai mulți politicieni polonezi din opoziție, unii dintre care au mers să stea de vorbă cu imigranții, au criticat lipsa de umanitate a măsurilor adoptate de guvern, totodată încercând să lase de înțeles că se nu pronunță în favoarea deschiderii granițelor.

Războiul informațional

Tabăra guvernamentală susține că avem de a face cu un război hibrid lansat de regimul Lukașenko din Belarus. Ylva Johansson, Comisarul European pentru Afaceri Interne, a declarat că zona de la granița Poloniei cu Belarusul nu reprezintă o chestiune legată de migrație, ci face parte din acțiunile agresive ale lui Lukașenko direcționate împotriva Poloniei, Lituaniei și Letoniei, cu scopul de a destabiliza UE. „Lukașenko se folosește de ființe umane în mod îngrozitor”, declara ea într-un interviu. După ce le-a dat vize de trecere și i-a adus la graniță, Belarusul acum nu-i mai lasă să plece, a adăugat oficialul european.

Cu atât mai surprinzătoare a fost măsura de a instaura starea de urgență la granița cu Belarusul, adoptată de președintele Poloniei, Andrzej Duda, în noaptea de 2 septembrie, votată apoi de Parlament. Politicienii de dreapta au folosit termeni foarte duri pentru a justifica aceste acțiuni ale autorităților poloneze. Consilierul prezidențial pe probleme de securitate, Paweł Soloch, spunea că „este pentru prima dată când ne confruntăm cu amenințări la o asemenea scară”, drept pentru care el considera că trebuia introdusă starea de urgență. „Astăzi Georgia, mâine Ucraina, iar poimâine poate fi și vremea Poloniei – aceste cuvinte ale lui Lech Kaczyński s-au împlinit astăzi”, spunea într-un discurs premierul Mateusz Morawiecki. El a făcut o paralelă între evenimentele din zona de frontieră și războiul de independență al Poloniei. „Generații de polonezi și-au dat viața pentru această graniță, granița aceasta este sfântă”, a tunat Morawiecki. Iar afirmația cea mai memorabilă din discursul său rămâne: „Decretăm starea de urgență nu pentru a restricționa libertatea, ci pentru a o garanta”. Cu toate acestea, mulți politicieni de opoziție au remarcat că starea de urgență a afectat și îngreunat în special activitatea activiștilor și jurnaliștilor din zona de graniță – unii îi ajutau pe imigranți, alții informau publicul referitor la ce se întâmpla cu adevărat la granița cu Belarusul. Între timp, vreme de o săptămână, nici activiștii, nici jurnaliștii nu au mai putut intra în zonele care intrau sub incidența stării de urgență. „Dacă vă gândiți că Polonia are dreptate în conflictul cu Belarus, de ce vă este atunci teamă de presă?”, întreba în timpul sesiunii parlamentare Tomasz Siemoniak, ministrul apărării în cabinetul lui Donald Tusk. Acesta susținea că, deși amenințarea regimului Lukașenko nu trebuie subestimată, oamenii nu ar trebui să fie lăsați fără nicio sursă de sprijin în zona de graniță, iar Polonia este obligată să facă acest lucru de legislația internațională. A mai vrut să știe și de ce premierul nu a discutat cu opoziția, și de ce președintele nu a convocat Consiliul Național de Securitate. Maciej Gdula, reprezentant al stângii politice, a întrebat de ce autoritățile poloneze aplică standardele Belarusului și nu permit accesul jurnaliștilor. În schimb, îl lasă pe Lukașenko să gestioneze situația, fiindcă autoritățile belaruse oferă ajutor umanitar persoanelor aflate la graniță.

În fiecare zi, belarușii fac publice noi înregistrări și imagini și permit accesul străinilor care se îndreaptă către Usnarz Górny – reprezentanți ai organizațiilor internaționale – și adună „dovezi” ale încălcării drepturilor omului de către Polonia (și Lituania și Letonia). Apoi le publică pe Internet, dând tuturor posibilitatea să-și dea seama singuri ce-i bine și ce-i rău. Desigur, mesajul este adaptat pentru a corespunde retoricii autorităților.

Polonia nu se poate apăra în acest război. Linia de apărare a unui stat democratic în acest caz o reprezintă presa independentă, atunci când poate să observe situația îndeaproape și să confirme veridicitatea materialelor furnizate de celălalt stat.

Cu toate acestea, guvernul polonez a interzis accesul jurnaliștilor și, prin introducerea stării de urgență, a restricționat accesul în zona unde criza migranților continuă. În schimb, a lăsat un gol uriaș în spațiul informațional, care astăzi e umplut cu materiale furnizate de regimul lui Lukașenko.

Înainte să fie instaurată starea de urgență, nu existau semne că armata și Poliția de Frontieră „nu fac față” celor câteva zeci sau poate chiar sute de imigranți, precum și solicitărilor jurnaliștilor și activiștilor. Ca starea de urgență să deservească cu adevărat securitatea Poloniei, guvernul Legii și Dreptății, ai cărui politicieni subliniază de ani de zile pericolul migrației în masă dinspre țările musulmane, ar fi trebuit să adopte în cazul de față o politică informațională deschisă. S-a întâmplat însă exact opusul. Iar decizia de a introduce starea de urgență cu siguranță va reduce încrederea populației vizavi de puterea și competența guvernului. Deși în aparență dă dovadă de putere, statul polonez a arătat încă o dată în ultimii ani că este slab, și nu doar propriilor cetățeni, ci mai rău, altor țări care vor răul Poloniei.