Cine va fi noul cancelar al Germaniei? Olaf Scholz , candidatul social democraților, spun cei mai multi. N-ar fi prea departe de adevăr dacă sistemul electoral german nu ar fi atât de complex astfel încât, acum, după scrutinul din 26 septembrie toate opțiunile sunt pe masă.
„Scholzomatul” care i-a revigorat pe social democrați
Supranumit Scholzomat, pentru stilul său pragmatic de a face politică, Olaf Scholz, 63 de ani, este văzut de mulți germani ca un real succesor al Angelei Merkel chiar dacă provine din partidul rival. În fond, din 2018 a fost vice-cancelarul Germaniei și ministrul finanțelor și a demonstrat că în momente de criză – de exemplu inundațiile devastatoare din vestul țării – are mintea limpede și este un pol de stabilitate. Ar putea trece Germania de la „Mutti”, cum este alintată Angela Merkel, la un eventual „VATI”?
Olaf Scholz este membru al Partidului Social Democrat (SPD) din 1975. S-a născut la Osnabruck, in partea de vest a Saxoniei inferioare, și a crescut în Hamburg, oraș al cărui primar a și fost. A fost parlamentar, iar de Angela Merkel s-a apropiat în 2005 când, datorită unei „Mari Coaliții” a conservatorilor cu SPD, aceasta a ajuns cancelar. Scholz a fost, în primul guvern Merkel, ministru al muncii.
Scandalurile nu l-au ocolit pe cel pe care unii îl văd deja cancelar. Ițele dosarului Wirecard, cel mai rasunator scandal din perioada post-belică a Germaniei, au ajuns până la Scholz, ministru de finanțe anul trecut, când a ieșit totul la suprafață. Pe scurt, este vorba despre desființarea companiei Wirecard, furnizor global de servicii financiare al plăților electronice, după ce grupul, cotat cu indicele DAX al celor mai mari companii germane, a mărturisit că cele aproape 2 miliarde de euro, pe care se presupunea că le are în conturile sale la două bănci filipineze, nu existau în realitate. Scandalul a izbucnit în vara anului trecut, iar Angela Merkel și Olaf Scholz au fost chemați de Bundestag să dea socoteală. I s-a reproșat atunci ministrului de finanțe că a trecut cu vederea peste una dintre cele mai mari fraude financiare. Dar, cum probe împotriva lui Sholz nu au existat, totul a fost dat deoparte, deocamdată.
Acum 6 luni, SPD părea un concurent de neluat în seamă, dar a fost meritul lui Scholz de a fi tras partidul în fruntea clasamentului.
Sfârșitul supremației greilor
Poate că Olaf Scholz inspiră încredere electoratului, poate că are calitățile liderului ferm și umil când e nevoie, poate că este un tip rațional, pragmatic și obiectiv, dar toate aceste calități nu sunt suficiente pentru a deveni cancelar. Spun asta gândindu-mă la mecanismul prin care un politician german poate ajunge să conducă Republica Federală.
Partidul Social Democrat, la a cărui conducere NU se află Olaf Scholz, a câștigat, într-adevăr, cele mai multe voturi. Dar ca să ajungă la guvernare, trebuie să formeze o coaliție stabilă. De aceea, negocierile, care deja au început, se arată a fi foarte dificile.
E limpede că în urma alegerilor de la sfârșitul lui septembrie, ambele partide mari din Germania, CDU/CSU și SPD, și-au pierdut supremația. Nici una, nici cealaltă formațiune nu va putea intra la guvernare fără ajutorul a încă două partide și nici o Mare Coaliție nu ar mai fi posibilă fără un al treilea partid. Cu un ușor avantaj, Social democrații ar avea nevoie de sprijinul următorilor clasați, după CDU/CSU, adică Verzii și Liberalii. Ar rezulta așa numita coaliție semafor: roșu pentru SPD, galben pentru liberali și verde pentru ecologiști. Conservatorii nu au prea multe opțiuni, singura palpabilă fiind cea cu liberalii și ecologiștii, așa numita coaliție Jamaica, după culorile drapelului statului din Caraibe, unde negru este culoarea CDU/CSU.
În oricare din situațiile enumerate, cele două formațiuni, Verzii și liberal-democrații, sunt cele care vor face jocul final. Nu va fi ușor. Liberalii și ecologiștii au multe puncte divergente. Primii mizează pe liberalismul economic și austeritatea fiscală, în timp ce verzii sunt mai apropiați de social democrați în privința politicilor fiscale și sociale. În plus, ei susțin că numai un stat puternic poate gestiona corect problemele climatice. Au însă și puncte în care se întâlnesc – de exemplu, ambele susțin inovația și digitalizarea.
Pe lângă soluția unei eventuale coaliții, verzii și liberalii mai reprezintă ceva. O schimbare de generații în politica germană. Pentru că cei care au fost la urne pentru prima oară în viața lor pe 26 septembrie au optat pentru liberal-democrați și verzi, în această ordine. Asta nu înseamnă că partidele tradiționale vor pieri, ci doar că acest rezultat le obligă să accelereze ritmul de întinerire a formațiunilor lor.
Nimic nu e sigur până când nu iese fumul alb pe coș
Odată ce partidele au hotărât cum și cu cine să se alieze, încep negocierile detaliate și până nu există un acord total, inclusiv asupra numirilor ministeriale, nu iese fumul alb pe coș.
Dar în clipa în care formațiunile au ajuns la un numitor comun și au stabilit termenii și condițiile alianței, se trece la etapa următoare, cea a desemnării Cancelarului, înainte de votul din Bundestag. După alegerile din 2017, Angela Merkel a avut nevoie de 5 luni pentru a fi confirmată oficial în scaunul de cancelar. Și verzii și liberalii s-au retras atunci de la negocieri, lăsând calea deschisă unei Mari Coaliții. Acum lucrurile par și mai complicate întrucât, așa cum spuneam, CDU/CSU și SPD nu au, împreună, majoritatea.
De dragul stabilității, președintele Frank Walter Steinmeier, politician social democrat, cel mai probabil va încuraja partidele să încheie un acord. Dacă acesta nu va fi posibil, președintele poate numi un nou potențial lider, de obicei din rândul partidului cu cele mai multe voturi. Propunerea se votează în parlament, prin vot secret, iar candidatul care obține mai mult de jumătate din voturi e desemnat câștigător. Dacă nici așa nu este depășit impasul, președintele poate numi un cancelar care să conducă un guvern minoritar sau să dizolve Bundestagul și să ceară alegeri anticipate.
În cazul de față, cea mai mare provocare, în aceste negocieri, este ca cei implicați să găsească soluții durabile la cele mai spinoase probleme. Într-o coaliție tripartită, programul de guvernare trebuie să fie bătut în cuie înainte ca executivul să preia oficial puterea.
O guvernare post-doctrine?
Cu sau fără Angela Merkel, Germania rămâne motorul economiei europene. Noul guvern de la Berlin va avea un cuvânt greu de spus în politicile fiscale din Clubul comunitar și în planul european de redresare post-pandemie.
Într-o viitoare coaliție tripartită la Berlin, influența verzilor și a liberal democraților ar trebui să consolideze procesul decizional la nivel de Uniune.
Este posibil ca viitorul cancelar al Germaniei să provină din rândurile unuia dintre cele două partide tradiționale. Chiar dacă CDU/CSU a suferit o înfrângere usturătoare, situându-se în unele landuri pe a treia poziție după extrema dreaptă (deși per ansamblu AFD și-a pierdut elanul), succesorul Angelei Merkel la conducerea conservatorilor nu renunță la visul de a fi cancelar. Și, cu riscul de a mă repeta, negocierile se pot încheia cu surprize.
Chiar dacă șeful executivului de la Berlin va face parte dintr-o generație, să-i zicem, mai matură, totuși, politicile Germaniei vor fi pe mâna noului val mai puțin încorsetat în doctrine politice, fie ele și de centru.
