Donații
Veridica.md
Un articol de Marcus Chavasse* & Kamila Łabno-Hajduk**
Se apropia finalul sărbătorilor de iarnă în Polonia. Elevii care plecaseră să își viziteze familiile începeau să se pregătească de revenire, inclusiv cei ai Aniei Skiendziel, profesoară la un liceu din Katowice, Polonia. Elevii ei plecaseră să își viziteze familiile în Mykolaiv și Uman. Se pregătea și ea pentru reînceperea școlii la 28 februarie, dar, după cum știm, lucrurile au luat o turnură neașteptată pe 24. Nu știa dacă elevii ei erau în Polonia sau în Ucraina, când urmau să se întoarcă sau dacă se vor mai întoarce vreodată.
Liubov Șinder este ucraineancă și trăiește în Polonia. Predă în afara sistemului oficial de învățământ și lucrează cu grupuri internaționale de tineri. Ea spune că în Polonia toată lumea simte cât de aproape se află de război, iar asta se poate vedea și simți la orice pas. Taras Oleksin, un profesor din Liov, subliniază cât de importante sunt discuțiile cu elevii despre ce se întâmplă și cât de important este să primească răspunsuri la întrebările pe care le au. Elevii nu trebuie lăsați singuri în această situație.
Educația a 5-6 milioane de copii a fost perturbată de războiul în desfășurare din Ucraina. Aproape 3 milioane au fost strămutați. Multe școli au fost avariate sau distruse, iar altele sunt în pericol de a fi atacate și nu mai au spații singure unde să se poată țină cursuri. În teritoriile ocupate din estul și sudul țării, Rusia a preluat deja controlul asupra sistemului de învățământ. De la 1 septembrie, elevii au revenit în școli, iar profesorii sunt forțați să folosească o programă modificată, conform celei rusești. Cei care refuză să se conformeze riscă să fie pedepsiți.
În ceea ce-i privește pe profesori, provocările generate de lipsa resurselor necesare și emoțiile puternice provocate de situația actuală umbresc oportunitățile educaționale pe care le-a creat războiul. Dar aceste oportunități ar putea deveni importante în viitor, când războiul se va fi terminat, iar Ucraina va putea să își înceapă redresarea și reconstrucția.
Provocări acasă și peste hotare
Migrarea și strămutarea elevilor afectează activitatea tuturor educatorilor. Migrația de amploare din interiorul Ucrainei i-a îndreptat pe mulți spre Liov, orașul de baștină al lui Taras. Cu o populație de aproximativ 1 milion de locuitori înainte de război, este dificil de spus cu certitudine câți oameni au trecut prin oraș și câți au rămas de la începerea războiului. „Conform unor statistici oficiale, aproximativ 300,000 refugiați au venit în orașul nostru”, spune Taras. „Alții au estimat că peste 3 milioane au trecut prin oraș, iar unii cred că au fost chiar peste 5 milioane”.
Cei care trec prin Liov se îndreaptă adesea spre Polonia sau alte țări. Dintre aceștia, 15 elevi ucraineni au ajuns la școala Aniei din Katowice, alăturându-se celor câțiva elevi ucraineni care studiau deja acolo de dinainte de război. „Nu erau prea mulți”, spune ea, „așa că ne puteam concentra asupra acestui grup mic, pentru a-i ajuta pe ei și pe familiile lor”. Există nou-veniți și în clasa lui Taras, dar mulți dintre vechii săi elevi au plecat cu mamele lor în străinătate – tații lor trebuie să rămână în țară.
Grație prevalenței educației online, ca urmare a pandemiei, poate încă să le predea unora dintre ei. Dar asta înseamnă și că noii elevi care ajung în Liov își continuă educația online la vechile lor școli și nu încep să frecventeze o școală nouă. „Mulți au hotărât că ar fi bine pentru ei să nu meargă la altă școală, ci să revină la cea de la ei de acasă, odată cu începerea noului an școlar”, spune el, vorbind și despre optimismul multor ucraineni, care au sperat că situația se va detensiona până în toamnă. După cum vedem, însă, războiul nu s-a terminat, iar acești elevi, în marea lor majoritate, își continua educația online.
În ciuda faptului că sunt mulți elevi ucraineni care ajung în școlile din Polonia, Liubov nu a lucrat cu refugiații încă. Deși ar fi o experiență nouă și interesantă, într-un fel se bucură că nu a avut ocazia. „Aveam planificat să lucrăm cu un grup în care erau doi copii ucraineni, dar s-au îmbolnăvit. Am fost îngrijorată de acest grup o săptămână întreagă înainte”. Nu doar limba pe care urma să o folosească pentru a comunica cu grupul o îngrijora, ci și faptul că, prin natura muncii sale, trebuie să vorbească despre subiecte care stârnesc multe emoții, cum sunt discriminarea și Holocaustul, de aceea s-a temut că astfel de subiecte ar fi nepotrivite pentru niște copii veniți dintr-o lume a războiului și dezastrului; nu știa cum aveau să reacționeze.
În ciuda faptului că învățământul online este încă cel mai popular – și, într-adevăr, cel mai sigur – toți profesorii spun că asigurarea unui grad de normalitate este foarte importantă în acest moment, iar astea înseamnă revenirea în școli. Nu e utilă doar revenirea la rutina familiară. Mai ales pentru elevii străini din Polonia, este foarte important să învețe limba și să își facă prieteni. „Ceilalți copii sunt curioși când e vorba de acești copii. Pentru că au venit dintr-un loc despre care au auzit la televizor”, spune Liubov.
Nu doar elevii pot ajuta, desigur. La școala Aniei, numărul de lecții de „limba poloneză ca limbă străină” a crescut de la 2 la 10 pe săptămână. „Nu știu cum le-a organizat doamna directoare!”, râde ea, dar studenții ucraineni cu siguranță beneficiază de ele. „Au reușit să se adapteze bine la aceste cursuri, iar acesta este meritul prietenilor mei care predau poloneza ca limbă străină”. Taras, întotdeauna un optimist, consideră că sunt și avantaje în faptul că elevi din regiuni diferite sunt acum în aceeași clasă. „Din punctul meu de vedere aceste migrații sunt un lucru pozitiv pentru Ucraina….este o oportunitate pentru ca acești copii să se înțeleagă mai bine….este o șansă pentru ei să fie mai uniți”.
Cum se predă războiul
Ania este profesoară de istorie și educație civică, așadar era de la sine înțeles că era cea mai calificată să se pregătească și să își ajute și colegii să se pregătească pentru conversațiile posibil dificile pe care le-ar fi avut cu copiii. Era pregătită nu doar să răspundă la întrebări concrete despre istoria Ucrainei și Vladimir Putin, de exemplu, dar și la întrebări mult mai dificile cum ar fi: de ce se întâmplă acest război? Și Taras consideră că este sarcina lui, și a profesorilor în general, să poată răspunde la aceste întrebări: „Dacă profesorii nu vorbesc cu elevii și nu le răspund la întrebări, altcineva o va face”. Propaganda rusă e deja în plină desfășurare în teritoriile ocupate din Ucraina, unde pe timpul verii elevilor li s-au predat limba, literatura și istoria rusă. De la începutul noului an școlar, Rusia a fost acuzată de folosirea educației ca armă, prin impunerea unei programe speciale pentru a discredita independența de stat a Ucrainei și a promova agenda Rusiei.
Ania Skiendziel. Foto: Stefano di Pietro, 2021
În ceea ce privește resursele necesare profesorilor pentru a le putea vorbi elevilor despre război, ministerul polonez al Educației nu s-a grăbit cu o soluție. „La început, totul a venit din partea profesorilor, organizațiilor educaționale și non-profit”, explică Ania. „Sigur, ministerul s-a trezit și a pregătit ceva, dar a fost practic ceva ce aveam deja, așa că pentru noi nu prea contează”. De atunci a fost tradus un manual de istorie a Poloniei în limba ucraineană, dar fără să fie însoțită de soluții metodologice pentru predarea acestei materii unor elevi care este posibil să fi auzit alte versiuni când mergeau la școală în Ucraina. În îndelungatul trecut comun al Poloniei și Ucrainei există câteva episoade controversate, cum ar fi masacrarea polonezilor de către Armata ucraineană insurgentă la Wołyń, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Acest eveniment este numit în ucraineană „tragedia de la Wołyń”, dar sună și mai provocator în poloneză, fiind denumit „măcelul de la Wołyń”. Pentru Ania, a cărei familie este din Wołyń, subiectul este unul extrem de sensibil.
În Ucraina, situația este asemănătoare. Ministerul ucrainian al Educației, precum și anumite ONG-uri, se ocupă de pregătirea de materiale pentru elevii care nu pot merge la școală și trebuie să recupereze materia, în afară de subiectele despre războiul în sine. „În școli”, spune Taras, „am pregătit cărți și alte materiale despre situația actuală, precum și sfaturi pentru profesori pentru a-i ajuta să vorbească cu elevii despre război și problemele pe care le generează”. Există câteva platforme online unde se pot găsi resurse și materiale. S-au creat deja multe materiale noi, unele dintre ele abordând chiar teme istorice controversate, în special privind relația dintre Rusia și Ucraina. Totuși, autoritățile rusești lucrează și ele de zor la crearea de materiale noi, pe care să le folosească pentru reeducarea elevilor din teritoriile ocupate.
O problemă majoră în Polonia este evaluarea elevilor ucraineni. Structura, programa și sistemul de notare sunt total diferite, ca să nu mai vorbim despre limbă, din pricina căreia elevilor ucraineni le este aproape imposibil să ia examenele în Polonia. Soluția Ministerului Educației a fost să pregătească întrebările în limba ucraineană. „Unui elev ucrainian îi este practic imposibil să analizeze un text sau o poezie în poloneză”, explică Ania, „și doar 22% dintre studenții ucraineni au reușit să treacă acest examen în poloneză, deci avem o problemă clară aici”. Și nu trebuie să uităm că acești copii au venit în Polonia dintr-o zonă de război. „Casele lor au fost distruse, iar noi acum trebuie să le dăm note – cum să facem asta?”, se întreabă ea.
Maraton, nu sprint
„Știam că o să fie un maraton, nu un sprint. A trebuit să ne pregătim pentru acest maraton; starea noastră emoțională și fizică a fost – și încă este – foarte importantă”. - Ania Skiendziel
Din punct de vedere emoțional, războiul ne-a afectat pe toți. Liubov încearcă să nu se lase copleșită de emoții, dar folosește situația pentru a le vorbi elevilor despre emoții, iar ea crede că acest lucru este foarte important pentru un profesor, cu atât mai mult în aceste vremuri. „Eu cred că emoțiile sunt esențiale: nu mai putem să teoretizăm în cazul ăsta, trebuie să ne gestionăm cât se poate de concret emoțiile și fricile. Este foarte posibil să ne simțim cu toții cam la fel, sau cel puțin să avem stări similare provocate de același eveniment, și astfel e o ocazie să vorbim despre asta”. Emoțiile au capacitatea de a scoate la suprafață și ce e mai rău în noi, în special în cazul adolescenților, iar dacă aceștia sunt ajutați să înțeleagă cum se simt și de ce se simt așa, se pot evita sentimentele de ură și radicalizarea.
Nici emoțiile educatorilor nu trebuie neglijate. Grija de sine este extrem de importantă, pentru că adesea profesorii nu au de gestionat doar propriile emoții, ci sunt încărcați și de emoțiile elevilor lor. „Vreau să cred că la școală m-am ținut tare, dar la început am plâns foarte mult acasă”, recunoaște Ania. Liubov crede că sinceritatea este cea mai bună politică: „Trebuie să îți cunoști limitele, ce poți și ce nu poți face. Trebuie să recunoaștem sincer în fața elevilor că nu putem să facem totul, nu știm totul, că sunt lucruri care ne sperie și care ne fac să plângem”. După ani de zile în care a predat cursuri despre Al Doilea Război Mondial și despre Holocaust – lucrează ca educator la Fundația Krzyzowa din Silezia Inferioară, adesea pregătind elevi pentru excursii la lagărul de concentrare de la Gross-Rosen – războiul i-a provocat o trăire mult mai intensă a acestor subiecte la nivel emoțional, pentru că se întâmplă în locul unde a crescut și unor oameni pe care îi cunoaște. Ania își amintește cum a plâns la un curs pe care îl ținea la școală. „A fost de fapt un lucru bun, pentru că este o emoție naturală. Timp de două săptămâni am vorbit despre război la aproape fiecare curs”.
Dar este important ca profesorii să fie alături de elevi și să îi sprijine. Taras consideră că este treaba lui să creeze un spațiu în care elevii să poată vorbi despre război, chiar dacă este în detrimentul subiectelor despre care „ar trebui” să vorbească. „Încercăm să le arătăm copiilor că școala și profesorii noștri sunt mereu alături de ei; suntem de partea lor. Programa nu este la fel de importantă ca viețile și ideile lor”. De asemenea, se străduiește să rămână pozitiv pentru elevii săi. „Aproape toți ucrainenii trăiesc în stres în acest moment. Avem așa-numitele zone „sigure”, dar nimeni nu se află într-o zonă total sigură”. Cu toate acestea, el încearcă să fie optimist și să privească spre viitor: „Este foarte important ca elevii să înțeleagă că, deși trăiesc într-o perioadă stresantă, au șansa să iasă învingători și să știe că vor avea un viitor bun dacă rămân puternici.”
Historia magistra vitae est
Mii de profesori din Ucraina și din alte țări sunt afectați de provocările acestui război, dar, în ciuda dificultăților, se vede şi ceva lumină printre norii negri ai războiului. Situaţia oferă posibilitatea folosirii unor tehnici didactice noi şi a comparaţiilor, creând premizele pentru o regândire şi modernizare a sistemului de învăţământ şi a programei şcolare.
Atunci când un război are loc într-o ţară, sau într-o ţară vecină, se creează o perspectivă cu totul nouă asupra felului în care s-a învăţat în şcoală despre războaiele din trecut. În timpul sesiunilor de pregătire emoţională, Liubov nu poate să nu folosească exemple din ceea ce se întâmplă acum. A observat că elevii au început şi ei să facă comparaţii. “Ştiu despre războiul din trecut, iar acum este din nou război, ştiu că atunci oamenii au fost nevoiţi să fugă, iar acum oamenii fug din nou din calea războiului”. Prin aceste comparaţii elevii se pot pune mai uşor în locul celor care au trecut prin cel de-Al Doilea Război Mondial, iar în felul acesta nivelul de empatie creşte.
Comparații similare sunt evidente pentru Taras. Nu este prima oară când Rusia şi Ucraina sunt în război, iar elevii săi pot face paralele între războiul de acum şi Războiul pentru independența Ucrainei din 1917-1921 sau evenimente din timpul Hatmanatului căzăcesc din secolele XVII şi XVIII, de exemplu. “Cu această experienţă modernă, elevii noştri au ocazia extraordinară de a-şi înţelege strămoşii din acele perioade….sarcina noastră ca profesori de istorie este să le dăm elevilor posibilitatea de a înţelege că historia magistra vitae est (istoria este profesorul vieţii)”. Desigur, nu toate paralele sunt utile. Insistenţa guvernului Rusiei în a promova ideea că în Ucraina Nazismul e în floare, acompaniată de cultul victoriei în Al Doilea Război Mondial, reprezintă argumentul principal pentru a justifica aşa-zisa operaţiune militară specială.
Taras Oleksin. Foto: Stefano di Pietro, 2021
Taras subliniază faptul că eşecul educaţiei istorice ruseşti este unul dintre motivele principale pentru care se poartă acum un război, motiv în plus pentru ca preluarea controlului asupra sistemului de învăţământ din teritoriile ocupate să fie privită cu atâta îngrijorare. Pentru a evita o situaţie similară în viitor, Ucraina va trebui să îşi privească în față propriul trecut şi să înveţe istoria într-un fel care să nu fie excesiv de naţionalist sau agresiv, dar nici prea pacifist.
O schimbare de atitudine
Războiul a dus şi la o schimbare a atitudinii faţă de refugiaţi. Într-un exerciţiu pe tema drepturilor omului, Liubov îşi pune elevii să îşi imagineze o ţară care se confruntă cu venirea a 1000 de refugiaţi, goniți de secetă dintr-o ţară vecină. Elevii trebuie să decidă cum abordează situația. În vreme ce, înainte, elevii erau de obicei circumspecți și aveau o atitudine conservatoare, acum aceştia se arată extrem de dispuşi să pună deoparte ceva din bugetul lor pentru a ajuta refugiaţii. Acest lucru evidenţiază alte probleme, nu în ultimul rând faptul că refugiaţii sunt albi, iar atitudinea s-a schimbat imediat. Şi dacă viziunea elevilor asupra lumii s-a schimbat semnificativ este, de asemenea, discutabil: există încă puţină simpatie pentru refugiaţii de la granița polono-rusă. Cu toate acestea, ea speră că sterotipurile se schimbă, şi nu doar în rândul studenților. În Ucraina, migraţia internă în masă le-a permis ucrainenilor să vadă cum este viaţa în alte regiuni: “Este o bună oportunitate de a scăpa de stereotipurile despre așa-numitul occident „pro-ucrainian” şi estul „pro-rus”, spune Taras.
Istoria defensivă
„Când copiii încearcă să înțeleagă de ce se întâmplă toate astea şi pentru ce luptăm, putem răspunde cu certitudine că pentru un viitor potențial mai luminos”. - Taras Oleksin
Un lucru de care Taras este sigur este că într-o zi acest război se va termina. Capacitatea sa admirabilă de a rămâne optimist nu înseamnă că are o viziune roz asupra situației. El afirmă în mod repetat cât de groaznic este războiul și faptul că toată lumea din Ucraina a pierdut pe cineva apropiat. Dar el vede sfârșitul inevitabil al războiului ca pe o oportunitate unică de a reevalua și reconstrui, și nu doar lucrurile care au fost distruse. „Avem prea multe narațiuni pro-ruse în planurile noastre de lecție”, se plânge el, „ar fi mai bine ca sistemul educațional să creeze ceva nou pentru a ne arăta trecutul fără astfel de narațiuni”. În Rusia și în alte țări post-sovietice, sistemul de învățământ este adesea prea „patriotic” și naționalist, ceea ce Taras consideră că este dăunător. El este de părere că studenților trebuie să li se arate de ce pot iubi o țară, nu de ce trebuie să iubească o țară, ceea ce el numește „educație defensivă”.
Întrebarea cum ar trebui ucrainenii să-și amintească războiul va apărea într-o zi și există o serie de opțiuni despre cum ar putea fi abordată. Una dintre ele ar fi folosirea cuvântului „niciodată” și crearea de mituri pentru a uita despre evenimentele groaznice care au avut loc și a merge mai departe, cum s-a întâmplat după cel de-Al Doilea Război Mondial. O altă opțiune, al cărei susținător este Taras, este ca lumea să înțeleagă că, având un vecin ca Rusia, amenințarea războiului nu va dispărea niciodată pe deplin: „Ucrainenii vor fi obligați să-și amintească despre acest război pentru a fi pregătiți pentru escaladări viitoare dacă Rusia va mai încerca vreodată”.
„Nu vreau să văd acest război – sau chiar victoria – ca pe ceva glorios, cum ar fi Ziua Victoriei în Rusia, nu ar trebui să gândim așa. Dar copiii noștri și generațiile viitoare ar trebui să înțeleagă că acest război este doar o parte a unui război total între națiunile noastre - un război existențial pentru ucraineni. De aceea, cum ar trebui să facem față acestei probleme și cum ar trebui să învățăm această parte a istoriei sunt chestiuni foarte importante. Trebuie să ne pregătim generațiile viitoare pentru o potențială agresiune din partea vecinilor noștri, dar, în același timp, să nu le transformăm pe ele în agresori”.
*Marcus Chavasse este manager de proiect la Forumul Societății Civile UE-Rusia, unde lucrează la programul de educație și memorie istorică Confronting Memories și oferă sprijin profesorilor de istorie din întreaga Europă în pregătirea materialelor de lecție cu perspectivă multiplă despre cel de-Al Doilea Război Mondial.
**Kamila Łabno-Hajduk este istoric și politolog care lucrează la Colegiul Europei de Est din Polonia. Ea cooperează cu Forumul societății civile UE-Rusia pentru a oferi sprijin profesorilor de istorie din toată Europa.
