Revoluția română din decembrie 1989, dar și mișcarea de renaștere națională din Republica Moldova, au fost urmărite cu sufletul la gură de românii din Bucovina, aflată în componența Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene. Multe din speranțele aduse de prăbușirea comunismului s-au năruit însă în fața noilor realități geopolitice.
Revoluția din 1989, văzută în Cernăuțiul luminat de „un pic de democrație”
„Eram la o ședință a organizației regionale Cernăuți a Komsomolului și la un moment dat un tânăr apare la tribună și spune că a căzut dictatura lui Ceaușescu în România. La noi era perestroika, noi am simțit un pic de democrație și ne uitam la această dictatură ca la un fel de stalinism. Toți s-au bucurat foarte mult de această știre”, ne-a povestit politologul și istoricul cernăuțean Serghei Hakman.
Presa sovietică nu scria prea multe despre evenimentele din 1989 din România. Era o mare lipsă de informații, circulau multe zvonuri și presupuneri care erau tratate drept „știri veridice”. De aceea, mai mulți reprezentanți ai autorităților locale au încercat să ia legătura cu membrii filialelor Frontului Salvării Naționale, în special cele din județele care se învecinau cu URSS, pentru a obține informații despre ce s-a întâmplat cu adevărat și care va fi viitorul României după căderea comunismului.
„În 1989 România era văzută în Ucraina și în URSS ca o țară foarte săracă. La Cernăuți se discuta despre faptul că oamenii sunt lipsiți de mai multe drepturi. Erau multe probleme social-economice. Lumina era foarte slabă, inclusiv în hoteluri, nici nu se putea citi la această lumină. Televizorul funcționa doar câteva ore pe zi și jumătate din emisiuni erau despre Nicolae Ceaușescu. Oamenii discutau doar în șoapte cu noi, cei veniți din Cernăuți, despre problemele lor. Le era frică. Nimeni din România nu vorbea cu mine dacă la 3-4 pași de noi se afla o altă persoană. Dacă nu era posibil să rămânem în doi, discutam despre teme neutre, dacă va ploua sau va ninge mâine”, menționează istoricul Serghei Hakman.
Ajutoare umanitare din nordul Bucovinei pentru poporul român
„În 1989 aveam 40 de ani. Imaginați-vă că până atunci, timp de 40 de ani, eu nu am avut posibilitate să îmi văd Patria istorică. Nu am putut să ajung la Siret, la Suceava, nemaivorbind de București”, ne-a povestit Ilie Tudor Zegrea, președintele Societății Scriitorilor Români din Cernăuți. „Nu a fost un eveniment de neașteptat pentru că doar România se deosebea de celelalte state socialiste printr-un lider autoritar și un regim comunist centralizat. La Cernăuți nu era acces la informații, mai prindeam uneori un post de radio din România. La sate, însă, mai ales cele locuite de români și situate aproape de frontieră, oamenii au privit totul în direct la televiziunea română. Românii noștri au rămas șocați de cele văzute”, spune Ilie Tudor Zegrea.
Nicolae Mintencu este profesor de limba și literatura română la școala din Voloca în nordul Bucovinei. A aflat despre Revoluția din 1989 de la televizor. Tot satul privea cu atenție la emisiunile TVR. Oamenii erau conectați la viața politică din România și la evenimentele stradale din perioada Revoluției. „Unii spuneau că nu trebuia executat Nicolae Ceaușescu, iar alții susțineau că era un om cu viziuni aparte și trebuia lăsat să conducă Ministerul Infrastructurii pentru a finaliza construcțiile grandioase începute de el”, analizează Nicolae Mintencu discuțiile din mediul rural românesc, dar și ucrainean, din anul Revoluției.
„În decembrie 1989 nu am dormit 3 nopți la rând. Tot satul vuia atunci. Se discuta la noi despre traiul greu din România. Oamenii au rămas șocați de jertfele multiple ale Revoluției. Unii spuneau că dictatorul trebuia executat, iar alții – că Ceaușescu totuși a fost un erou, un mare conducător, pentru că a scos țara din datorii”, ne-a povestit Ion Bojescu, cadru didactic român din regiunea Cernăuți.
De fapt, atât etnicii români și cât cei ucraineni din regiunea Cernăuți percepeau evenimentele din 1989 din România ca fiind ceva prognozabil în contextul liberalizărilor gorbacioviste și protestelor din statele baltice față de consecințele Pactului Molotov-Ribbentrop. În Ucraina a început treptat să fie condamnat stalinismul ca o formă negativă a regimului socialist. Regimul comunist era contestat și de mișcarea națională ucraineană, minoritară chiar dacă republica era numită RSS Ucraineană. Toate aceste grupuri considerau că evenimentele din România prevestesc schimbări și pentru Ucraina, așteptând reconstruirea statului pe principii naționale și proclamarea independenței.
Românii din regiunea Cernăuți nu au rămas indiferenți față de evenimentele din România. În ianuarie, 1990, Societatea pentru Cultura Română „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți, constituită în contextul dezghețului gorbaciovist, a trimis câteva mașini cu ajutoare umanitare, în special făină, în județele Suceava și Iași, pentru a sprijini poporul român. După Revoluție, un grup de intelectuali români din regiunea Cernăuți a vizitat pentru prima dată România, observând entuziasmul din patria lor istorică. „Cu sufletul eram alături de poporul român care s-a descătușat, a început să respire, era o speranță că lucrurile vor evolua altfel”, susține scriitorul cernăuțean Ilie Tudor Zegrea.
Anul renașterii naționale pentru Basarabia
Evenimentele din România din 1989 erau privite în Ucraina și în contextul mișcărilor de renaștere națională din Basarabia și statele baltice. Chișinăul era în fierbere în perioada perestroikăi, la fel ca și celelalte capitale ale republicilor sovietice. Revendicările naționale erau un element comun pentru toate popoarele aflate sub controlul centralizat al Uniunii Sovietice timp de peste 70 de ani. De aceea, mișcarea națională din Basarabia era percepută de adepții curentului de revenire la ideea națională ucraineană ca un proces firesc, dar absolut izolat de România. Mulți erau influențați de propaganda sovietică, potrivit căreia moldovenii și românii au două limbi diferite, sunt 2 națiuni diferite, de aceea evenimentele din 1989 erau văzute de foarte mulți ucraineni și ruși din Ucraina ca fiind procese izolate cultural, identitar și politic. În timp ce etnicii români din Ucraina vedeau în evenimentele din Basarabia din 1989 un pas spre restabilirea adevărului istoric, în contextul anexării de către URSS în 1940 a unor teritorii românești, etnicii ucraineni analizau evenimentele de la Chișinău prin prisma proceselor politice din Lituania, Letonia, Estonia, Georgia și alte state membre al Uniunii Sovietice.
În egală măsură, mulți dintre susținătorii regimului comunist, aflat într-o criză profundă, vedeau în aceste mișcări un pericol pentru existența URSS-ului. O perioadă de timp s-a observat o cooperare între reprezentanții diferitor minorități naționale sub umbrela mișcării anti-comuniste. Aspirațiile naționale ale diferitor etnii păreau comune atâta timp cât comunismul reprezenta o primejdie existențială colectivă, fiind condamnat pentru crimele din trecut și pentru oprimarea diferitelor națiuni conlocuitoare ale URSS.
Istoricul Serghei Hakman s-a numărat printre persoanele care au propus să nu se sărbătorească 50 de ani de la „unirea” Bucovinei de Nord și Basarabiei cu Uniunea Sovietică, dat fiind că era vorba de o consecință a Pactului Hitler-Stalin, având ulterior probleme enorme cu autoritățile comuniste, care încercau cu orice preț să-și totemizeze narațiunile ideologice tradiționale. Societatea pentru limba ucraineană „Taras Șevcenko” a susținut atunci demersul lui Serghei Hakman, publicând un memoriu în presa de limba ucraineană în anul 1990. Este de notat că, la Chișinău, realitățile istorice au fost conștientizate cu mult mai devreme decât în Ucraina și la Cernăuți.
Marea Adunare Naţională de la Chişinău de pe 27 august 1989 a fost momentul care a declanșat cu adevărat schimbarea din Basarabia. „E interesant că primele revendicări ale oamenilor de la Chişinău nu au fost de ordin economic şi social, ci au fost legate de limbă şi alfabet. Bineînțeles că primul era cuvântul „libertate”. Dacă ne uităm cu atenţie la imaginile acelor vremuri, observăm că în multe fotografii oamenii au în mâini pancarte cu cuvântul „libertate”. Asta îi marca cel mai mult. Lumea voia să discute, lumea voia să se spună adevărului pe nume. Şi cel mai jignitor pentru omul de acolo era că nu putea să vorbească deschis şi să scrie în limba maternă”, susține istoricul basarabean Sergiu Musteaţă, profesor la Universitatea de Stat din Chişinău. În 1989 oamenii au început să iasă cu tricolorul la manifestări publice din Basarabia, iar aceste idei au fost preluate și de românii din Ucraina, care aveau relații strânse cu cei din RSS Moldovenească. Se producea un schimb de idei între liderii de opinie din viitoarele state independente, în contextul în care foarte mulți membri ai intelectualității românești din regiunile Cernăuți, Transcarpatia și Odesa și-au făcut studiile universitare în RSS Moldovenească.
Prăbușirea URSS: noi granițe, noi (și vechi) probleme, noi conflicte
La 27 august 1989, la Chișinău a fost evocată de mai multe ori necesitatea condamnării Pactului
Ribbentrop-Molotov, inclusiv de oaspeții din statele baltice. Astfel de apeluri au existat și în Ucraina timp de aproximativ un an – începând cu 1990 și până la proclamarea independenței – dar după 1991, noua conducere ucraineană a conștientizat faptul că mai multe efecte ale acestui pact nu au fost reparate juridic și nu mai era în interesul lor să denunțe Pactul. Sub presiunea străzii, Congresul Deputaților Poporului al URSS din 1989 a declarat invalid Pactul Molotov-Ribbentrop, dar nu a luat în considerare în mod specific consecințele acestui pact – alipirea la URSS a țărilor baltice, Basarabiei, Bucovinei de Nord, vestului Ucrainei și Belarusului, războiul cu Finlanda, tragedia de la Katyn, deportările din Polonia, Republica Moldova, Letonia, Lituania, Estonia, Finlanda etc.
Românii din regiunea Cernăuți urmăreau cu entuziasm evenimentele din Basarabia, legându-și anumite speranțe de mișcarea națională și considerând că aceasta le va aduce mai multe libertăți. Bucovinenii s-au bucurat de faptul că pot călători mai liber în România după 1989, dar s-au speriat când au aflat că în contextul „paradei” suveranităților și independenților, pe ruinele Uniunii Sovietice, între Ucraina și Republica Moldova a apărut încă o frontieră.
Este reprezentativ discursul președintei Societății pentru Cultura Română „Mihai Eminescu” din Cernăuți din acea perioadă, Alexandrina Cernov, la Marea Adunare Națională din 27 august 1991, exact în ziua când se împlineau doi ani de la prima Mare Adunare Națională și când a fost adoptată Declarația de Independență: „Cea mai mare durere a noastră ar fi ca între Mămăliga [regiunea Cernăuți, astăzi Ucraina] și Criva [raionul Briceni, astăzi Republica Moldova] să apară încă o frontieră. Românii din nordul Bucovinei nu doresc această frontieră, de aceea suntem aici alături de dumneavoastră. Mă adresez Marii Adunări Naționale din Chișinău și Parlamentului Moldovei: românii din Bucovina doresc să se rezolve problema naționalității românilor de dincolo, deocamdată de dincolo, ca să putem fi și noi cetățeni ai Republicii Moldova”. Fragmentarea comunității lingvistice românești după apariția a două state independente pe ruinele Uniunii Sovietice a început să fie consideră o nouă problemă de către liderii comunității românești din Ucraina.
Unitatea de viziuni a mai multor grupuri anti-comuniste din Ucraina a început treptat să fie diluată de evoluțiile geopolitice ireversibile: în locul unei frontiere dintre URSS și România, a mai apărut una – între Ucraina și Republica Moldova. În pofida acestei conjuncturi, peste 90 la sută dintre ucraineni au votat la referendumul din 1 decembrie 1991 pentru independența Ucrainei, etnicii români alăturându-se acestui proces de exprimare a voinței politice a societății.
Entuziasmul de la sfârșitul anilor '80 și începutul anilor '90, aspirațiile pentru libertate și democrație, impulsurile anti-comuniste ale populației au fost erodate treptat de numeroasele crize social-economice și politice care au marcat, în perioada de tranziție, toate statele din regiune. O parte din problemele, mentalitățile și politicile URSS au fost preluate de statele nou-formate și au apărut, totodată, alte probleme, cum ar fi conflictele Transnistria, Nagornîi Karabah, Cecenia ș.a. Opțiunile țărilor au fost și ele diferite. Dacă statele baltice și cele din Europa de Est s-au mișcat relativ repede către UE și NATO, restul au rămas prinse – grație și unei contribuții majore a Rusiei, care este obsedată de sfera sa de influența – prinse între aspirațiile pentru tipul de societate propus de Occident și centrul de la Moscova, de care cu greu se desprind.
La mai bine de 30 de ani de la momentul în care românii din Bucovina se uitau cu compasiune și îngrijorare la ce se întâmplă în România, Ucraina este acum țara marcată de război, dar și de mari transformări. Și lumea se uită, acum, într-acolo.
