Donații
Veridica.md
State autoritare ca Rusia și China se folosesc de capitalul pe care îl au la dispoziție pentru a-și spori influența politică. Investițiile lor și împrumuturile pe care le acordă nu sunt însă atât de avantajoase precum sunt prezentate, iar unul dintre costurile ascunse ale prezenței lor e subminarea valorilor și standardelor democratice.
Capitalul coroziv al autocrațiilor
Rivalitatea tot mai mare dintre Occident și Rusia, pe de-o parte, și China, pe de altă parte, precum și noile abordări ale unor actori regionali precum Turcia și Emiratele Arabe Unite, lasă urmări pentru țările din Balcanii de Vest, unde instituțiile sunt încă fragile iar democrațiile neconsolidate. Țări precum China, Rusia și Turcia nu prea sunt interesate de democrație și valori și standarde democratice sau de aplicarea lor în țările partenere. Mai mult decât atât, în unele cazuri, democrația reprezintă un obstacol care le împiedică să-și realizeze obiectivele și interesele.
Pentru a-și răspândi influența, statele autoritare folosesc diferite opțiuni pe care le au la indemână, inclusiv fluxurile de capital. Acest capital este de obicei oferit pe post de sprijin financiar, investiții directe, sau de multe ori chiar sub formă de împrumut. China și Rusia, ale căror bănci și companii sunt fie deținute chiar de stat, fie controlate de acesta direct sau indirect, dispun de mai multe oportunități de a folosi fluxurile de capital în scop politic. Fondurile sunt direcționate în special către țări în curs de dezvoltare cu economii și democrații fragile, ceea ce scade și mai mult eficiența instituțiilor lor democratice și subminează valorile pe care se sprijină.
Efectele așa-zisului „capital coroziv” pot fi uriașe, variind de la practici corupte și intercalarea cu proiecte fnanțate de instituții străine, până la acțiuni complexe de subminare a standardelor și practicilor create special ca investițiile străine directe și fluxurile de capital să aibă cel mai bun efect asupra cetățenilor în țările unde sunt implementate.
Atunci când instituțiile naționale și măsurile lor sunt slabe, când mecanismele de control sunt definite în primul rând prin separarea puterilor și independența în scădere a mass-media, când piețele nu sunt încă dezvoltate suficient, atunci apare posibilitatea influenței capitalului coroziv. Capitalul coroziv exploatează deficiențele din modul de funcționare al instituțiilor, erodează statul de drept și afectează concurența de pe piața liberă. Fiindcă are nevoie de noi surse de capital și rezultate rapide pe care să le prezinte alegătorilor de acasă, elita politică de multe ori optează pentru acest tip de capital coroziv.
Corupția internă este în special susceptibilă capitalului coroziv, care în formele cele mai avansate subminează efectele legislației locale, practicile și independența instituțiilor. De exemplu, împrumuturile, care sunt acordate în baza unor contracte comerciale, de multe ori sunt prezentate drept investiții. Adesea, aceste împrumuturi sunt legate de anumite proiecte de infrastructură, a căror implementare presupune un tratament special diferit de normele prevăzute de lege, precum proceduri transparente și bine reglementate privind licitațiile pentru achiziții. Atunci când nu există proceduri clare și transparente pentru astfel de licitații, care să poată fi controlate de instituții și publicul larg, apare posibilitatea unei creșteri exponențiale a prețului acestor proiecte, preț plătit în ultimă instanță de către cetățeni. Multe dintre aceste „părți” mai conțin și prevederi privind obligația de a lua parte la implementarea proiectului exclusiv de către companiile din țara care a aprobat împrumutul, astfel încât nu există un efect de propagare al implementării proiectului de infrastructură asupra economiei locale.
Investițiile chineze, ruse sau din alte țări, inclusiv din țări partenere din Occident, nu trebuie să fie corozive, atâta timp cât există mecanisme de control care să prevină posibilele efecte negative.
Experiența demonstrează că, prin investiții de capital în special în țările cu instituții locale vulnerabile, alte țări pot exploata carențele de la nivel local pentru a-și mări profitul, dar și pentru a obține diferite forme de influență politică.
Investițiile chineze, devastatoare pentru mediul înconjurător
În ultimii câțiva ani, investițiile chineze în Serbia au crescut, întărind cooperarea economică și strategică dintre cele două țări. Între 2010-2019, valoarea investițiilor chineze a însumat 1,6 miliarde de Euro. Cu toate acestea, pe lângă investițiile în producție, noi tehnologii și serviciul datoriilor restante, unele investiții au adus cu ele și efecte nocive pentru mediu, producând și un colaps mai amplu al instituțiilor și sistemului juridic.
În același timp, Agenția de Dezvoltare a Serbiei scoate în evidență succesele obținute din atragerea investițiilor străine directe, spunând că, datorită reformelor ambițioase, Serbia s-a poziționat drept una dintre principalele destinații pentru investiții din Europa Centrală și de Est, iar începând cu 2007 a atras peste 34 miliarde de Euro.
În ciuda acestor anunțuri optimiste cu privire la succesele economiei sârbe, rămâne imaginea mohorâtă a devastării și poluării mediului înconjurător din acele orașe și regiuni unde au fost făcute unele dintre cele mai mari investiții străine. Emisiile de dioxid de sulf din Bor, orașul unde a investit compania chineză ZIJIN MINING GROUP CO. SA, au depășit de 13 ori valoarea limită care pune în pericol sănătatea umană în 2019. Același lucru s-a întâmplat în mai multe rânduri, în 2020 și 2021.
Stația de măsurare automată a calității aerului din satul Radinac din regiunea Smederevo, situată lângă uzina siderurgică deținută de compania chineză HBIS Group Serbia Iron and Steel Belgrad SRL, a funcționat doar 15 zile în decembrie 2019, și a înregistrat în mod regulat depășiri uriașe ale emisiilor de pulberi în suspensie primare (PM). După 15 zile, stația de măsurare s-a închis și de atunci nu mai afișează rapoarte în sistemul de monitorizare automată al Agenției de Protecție a Mediului.
Una dintre cele mai mari investiții străine din Serbia, fabrica de cauciucuri deținută de compania chineză Linglong, s-a făcut fără o evaluare corespunzătoare a impactului asupra mediului, iar o inspecție recentă a lucrărilor de construcție a conchis că investitorul a construit spațiile din complex fără autorizație.
Susținerea Rusiei în dosarul Kosovo, plătită de Serbia prin facilități pe piața energetică
În 2008, Serbia a fost afectată de declarația unilaterală de independență a Kosovo, care a fost recunoscută în masă de țări din toată lumea, printre care și mulți aliați din Occident și parteneri ai acestora. În aceeași perioadă, guvernul sârb a luat decizii politice și economice strategice care aveau legătură cu refuzul de a recunoaște independența statului Kosovo. Una dintre aceste decizii a vizat vânzarea a 51% din acțiunile Oil Industry of Serbia (NIS) către compania petrolieră rusă Gazpromneft la preț de 400 de milioane de Euro.
Pachetul majoritar de acțiuni al NIS a fost astfel preluat de Gazpromneft, o filială a gigantului energetic Gazprom, în vreme ce o parte din acțiunile companiei a fost cumpărată de la mici acționari, angajați și cetățeni, astfel încât co-proprietarul rus și-a mărit și mai mult numărul de acțiuni deținute. În 2021, Gazprom deține peste 56% din acțiunile NIS, pe când Republica Sârbă mai deține aproximativ 28% din această companie.
În plus, se estimează că NIS a fost privatizată sub prețul pieței, care era de patru-cinci ori mai mare decât suma plătită de ruși. Astfel, Serbia a pierdut sute de milioane de Euro, în timp ce partenerii ruși au realizat un profit din investiția făcută după doar câțiva ani.
Una din ipoteze sugerează că NIS a fost subevaluată în baza unei înțelegeri politice care a presupus alocarea unei părți din buget în schimbul sprijinului Federației Ruse în eforturile Serbiei de blocare a procesului de recunoaștere a independenței Kosovo la nivel internațional. Făcând pentru moment abstracție de consecințele negative ale unei astfel de înțelegeri asupra economiei, se pune întrebarea cât de mult a meritat o astfel de decizie din punct de vedere politic și dacă sprijinul Rusiei în această chestiune ar fi putut fi obținut și fără un astfel de cadou.
Cu toate acestea, relațiile controversate dintre Serbia și Rusia în domeniul energetic nu se rezumă doar la NIS.
Serbia este printre principalele țări europene care sunt aproape complet dependente de importurile de gaze din Rusia, producția națională asigurând doar 13% din necesarul de energie. În contextul acestei dependențe economice, cu vădite implicații politice, se pune problema diversificării surselor de gaze naturale, o problemă care a rămas nerezolvată de multă vreme.
Trebuie menționat faptul că Serbia plătește poate cea mai mare factură la gaze naturale din toată Europa. Acest lucru poate fi explicat în parte de datoria uriașă a furnizorului național de gaze Srbijagas către Gazprom, dar și către NIS, și pe de altă parte de afacerile ilegale ale politicienilor și negociatorilor. De exemplu, în 2013, Serbia a plătit Rusiei 720$ pe 1.000 de metri cubi de gaz, cu mult peste prețul mediu plătit de țări europene mult mai dezvoltate și bogate, precum Germania, Franța, Olanda și altele. De asemenea, Serbia este și singura țară care nu importă gaze direct de la Gazprom, ci prin intermediul companiei intermediare Jugorosgas. Această companie intermediară a fost înființată în baza unui acord interguvernamental cu Rusia în 1996. Jumătate din acțiunile ei sunt deținute de Gazprom, în timp ce cealaltă jumătate de Srbijagas și o altă companie despre care se crede că ar fi o filială a Gazprom.
În sfârșit, se pune întrebarea de ce plătește Serbia atât de mult pentru importurile de gaze. Un alt aspect la fel de important, este faptul că este împiedicată dezvoltarea pieței de profil, acest lucru fiind folosit nu doar în scop politic, ci și pentru atingerea anumitor obiective personale. Acordul din 1996 expiră în 2021, astfel încât acțiunile următoare ale guvernului vor decide modalitatea prin care vor fi rezolvate problemele care s-au acumulat privind importul de gaze și situația de la Srbijagas.
Cooperarea militară și masivele achiziții de armament ale Serbiei
În ultimii câțiva ani, s-a produs o intensificare a cooperării militare dintre cele două țări prin achiziția și donațiile de elicoptere, avioane de luptă, vehicule blindate de luptă și de recunoaștere, sisteme de rachetă și alte echipamente militare.
Pe parcursul anului 2019, Serbia și-a mărit alocările bugetare din sectorul apărării cu aproape o treime (28.7%), ceea ce a pus țara pe primul loc la nivel european în ceea ce privește creșterea bugetului pentru apărare. O parte importantă a acestei creșteri vizează achiziția de echipamente militare de la ruși, prevăzută parțial și în acordul din 2019. Achiziția a cinci elicoptere Mi-17V-5, a sistemului de rachete Pancir S1 și cele șase avioane de luptă MiG-29 primite ca donație, sunt doar câteva exemple de operațiuni economice care se înscriu în cooperarea militară dintre Serbia și Rusia în ultimii câțiva ani. Cu toate acestea, lipsa de transparență privind astfel de achiziții și altele similare prin alocări bugetare indică faptul că lucrurile nu merg ca pe roate. Mai precis, în 2019, după ce mai multe investigații jurnalistice au discutat prețul de achiziție pentru echipamente militare și arme din Rusia, Ministerul Apărării al Republicii Sârbe a răspuns acestor investigații, declarând că datele privind donațiile Rusiei și Belarusului sunt confidențiale, în ciuda deciziei Comisarului pentru Informații de Interes Public și protecția datelor personale care obligă Ministerul Apărării să pună aceste date la dispoziția solicitanților.
Absența transparenței privind modul în care sunt cheltuite fondurile, precum și creșterea uriașă a bugetului de apărare, în ciuda recomandărilor contrare ale instituțiilor de resort, relevă practici periculoase care reies din această cooperare militară. Lipsa transparenței lasă mereu loc corupției, precum și altor fenomene negative care nu fac decât să erodeze și mai mult încrederea în instituțiile locale.
Prețul cel mai mare al acestor investiții este plătit tot de cetățenii sârbi, care vor trebui să ramburseze creditele neperformante ale Chinei, în timp ce instituțiile din Serbia vor ajunge într-o postură și mai dificilă decât cea de azi. În ultimii douăzeci de ani, Serbia nu a reușit să își confirme statutul de democrație cu instituții independente, iar astăzi se îndepărtează din ce în ce mai mult de valorile și instituțiile din Europa Occidentală. Dacă aceste tendințe economice și cooperarea cu China, Rusia și alți parteneri răsăriteni vor continua, Serbia va semăna din ce în ce mai mult cu autocrațiile din Orient.
