Transnistria reprezintă o miză extrem de importantă pentru unii politicieni de la Chișinău, dar nu pentru că ar fi prea interesați de realizarea marelui obiectiv național al Republicii Moldova – reunificarea. Ceea ce îi interesează sunt miile de voturi pe care le pot obține de acolo. Acele voturi sunt, însă, obținute doar în schimbul unor concesii.
Calcule electorale
Tiraspolul nu s-a arătat a fi interesat, în ultimii 30 de ani, de o revenire de facto în cadrul Republicii Moldova (din care face parte de jure), ceea ce nu înseamnă însă că nu ar face-o dacă Moscova ar lua o decizie în acest sens. Rusia a arătat deja cam cum ar vedea o posibilă reglementare a situației atunci când a propus Memorandumul Kozak din 2003, refuzat în cele din urmă de fostul președinte Vladimir Voronin. Memorandumul prevede o serie de pârghii care i-ar da Tiraspolului un cuvânt greu de spus într-o entitate federală comună, ceea ce ar însemna o menținere sau chiar o consolidare a influenței Kremlinului. Tiraspolul ar fi avut o reprezentativitate disproporționat de mare în Senatul comun, dar ar fi putut influența și camera inferioară a Parlamentului prin aportul de voturi care fără îndoială că ar fi venit, din Transnistria, pentru partidele filo-ruse. Cum forțele pro-europene și cele pro-ruse sunt deja sensibil egale în dreapta Nistrului, un atare aport ar înclina decisiv balanța în dreptul partidelor politice de stânga, de orientare rusă, și astfel orice aspirație de integrare europeană a Chișinăului ar putea fi obstrucționată sau chiar curmată.
Până și în situația actuală, cu două entități separate, voturile din Transnistria pot să influențeze situația politică din Republica Moldova – Chișinăul organizează, în teritoriul pe care îl controlează, secții de votare pentru cetățenii săi din stânga Nistrului.
Apetitul electoral al transnistrenilor, al acelora care dețin și pașapoarte moldovenești, a fost întotdeauna foarte mic pentru alegerile din Republica Moldova, dar la alegerile prezidențiale din 2016, apoi la parlamentarele din februarie 2019, miza voturilor transnistrene a revenit în calculele politice.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale a Moldovei, CEC, aproximativ 37.177 de voturi au fost exprimate în două circumscripții din Transnistria la ultimele alegeri parlamentare din februarie 2019. Comparativ, aproximativ 15.000 au votat în al doilea tur al ultimelor alegeri prezidențiale din noiembrie 2016. De asemenea, în turul doi al prezidențialelor din 2020, 31.072 de oameni din regiunea transnistreană au votat, dintre care 26.659 pentru Igor Dodon și 4.413 pentru Maia Sandu.
Cauza principală, așa cum o arată rapoartele observatorilor, a fost mita electorală pe care partidele de pe stânga eșichierului politic au pus-o la bătaie. În acest context, dreptul de vot al transnistrenilor și disponibilitatea pecuniară a acestora de a-l vinde partidelor din Republica Moldova va deveni cu atât mai importantă în matematica politică de la Chișinău.
Situația a fost și va fi exploatată de partidele cu bani din zona de stânga.
O mobilizare masivă a transnistrenilor la vot ar putea înclina decisiv balanța în favoarea forțelor proruse dispuse să plătească la fiecare scrutin pentru aceste voturi. S-ar produce astfel o „transnistrizare” a R. Moldova, fără a mai fi nevoie neapărat de o federalizare a țării sau un nou „plan Kozak” de reîntregire a țării. În schimb, concesiile din partea Chișinăului ar putea deveni din ce în ce mai mari.
Voturi versus concesii
Acest lucru s-a văzut și înaintea alegerilor prezidențiale de anul trecut. Ca atare, la ultima întâlnire tete-a-tete ( 28 iulie 2019) dintre fostul președinte, Igor Dodon, și liderul separatist transnistrean, Vadim Krasnoselski, cei doi au vorbit despre o nouă rundă de concesii economice pentru Tiraspol. În perspectiva alegerilor prezidențiale, Dodon avea nevoie și de voturile din Transnistria pentru al doilea mandat prezidențial.
La întâlnirea cu Dodon, Krasnoselski a venit însoțit de cabinetul de miniștri de la Tiraspol și s-a discutat deblocarea posibilităţii de a folosi cardurile bancare ale sistemelor internaționale Visa și MasterCard în Transnistria, probleme ce țin de telecomunicații și cedarea către Tiraspol a unor licențe de frecvență, deschiderea unei noi liniei de troleibuz Bender-Varniţa-Severnîi, precum și problema închiderii dosarelor penale deschise la Chișinău pe numele unor oameni de afaceri sau politicieni din Transnistria.
Imediat după întâlnire, fostul guvern Ion Chicu a decis să extindă
să extindă, deja pentru a cincea oară, termenul de aplicare a scutirii de plata taxelor vamale pentru agenții economici din Transnistria, care efectuează operațiuni de import-export prin trei puncte de trecere a frontierei moldo-ucrainene. Implicit pentru cele mai importante produs netaxate se regăsesc tutunul și alcool, unele dintre cele mai importante mărfuri de contrabandă din regiunea transnistreană.
Toate acestea au fost o monedă de schimb pentru ca Dodon și PSRM să primească acceptul Tiraspolului și chiar sprijinul său în alegerile prezidențiale din noiembrie.
Mai mult, opoziția acuza faptul că Igor Dodon și PSRM ar fi pus la bătaie două milioane de euro pentru a cumpăra masiv voturi din regiunea transnistreană. S-a vorbit inclusiv de inițiativa PSRM de a fi modifica și Codul Electoral pentru restrângerea drepturilor de monitorizare a alegerilor, atât pentru observatorii străini, cât și pentru cei interni.
La fiecare tur de scrutin, acest lucru face ca ponderea Transnistriei să capete o greutate mai mare în viața politică de la Chișinău. Atitudinea binevoitoare și modelul de „soft power” pe care UE și l-a propus în relația cu Tiraspolul, la fel și concesiile făcute de Chișinău la îndemnul Bruxelles-ului, s-ar putea dovedi falimentare.
Fenomenul „transnistrizării” face ca Rusia să joace un rol și mai mare în viața politică de la Chișinău, astfel că drumul european al Republicii Moldova este mereu obstrucționat, iar reformele realizate inconstant.
AICI puteți citi și primele două părți ale analizei:
Cine menține în viață regiunea separatistă transnistreană (partea I)
Cine menține în viață regiunea separatistă transnistreană. Partea a II-a: pârghiile Rusiei
