Un raport al Pentagonului cu privire la OZN-uri îi va fi prezentat luna aceasta Congresului. Armata americană spune că nu are vreo dovadă că OZN-urile reprezintă nave extraterestre. Dar nici nu poate să afirme că nu sunt nave extraterestre. Pur și simplu, armata nu știe ce sunt obiectele respective, pe care le numește „unidentified aerial phenomena”, fenomene aeriene neidentificate.
Raportul a fost întocmit după analizarea a 120 de astfel de fenomene observate în ultimii 20 de ani. În majoritatea cazurilor, cei care s-au „întâlnit” cu OZN-urile au fost piloți ai marinei militare americane, una dintre cele mai bine pregătite și echipate forțe aeriene din lume. Nu vorbim, așadar, de amatori care pot confunda un balon meteo sau un jet civil văzut dintr-un anume unghi cu o navă spațială, ci de piloți de elită care aveau la dispoziție aparatură sofisticată, atât în aparatele în care zburau, cât și la sol. Aceștia vorbesc despre obiecte capabile să atingă viteze hipersonice, să accelereze și să schimbe direcția mai repede decât orice avion cunoscut, chiar și să se scufunde în ocean.
Primele informații cu privire la conținutul raportului au apărut în New York Times. Este publicația care a adus fenomenul OZN-urilor în mainstream cu un articol publicat pe prima pagină, în 2017, și intitulat „Glowing auras and “black money”: the Pentagon’s mysterious U.F.O. Program”. Articolul dezvăluia existența unui program secret al Pentagonului de studiere a fenomenului OZN și conținea mărturii cu privire la program și la incidente specifice, precum și imagini înregistrate de un avion militar. Genul acesta de informații nu reprezintă o noutate. Fenomenul OZN fascinează de zeci de ani și pe marginea lui s-au scris mii de cărți și de articole, s-au făcut documentare pentru canale ca Discovery, s-au organizat conferințe și s-au prezentat și dezbătut mii de probe – mărturii, fotografii, înregistrări video. Iar la toate acestea se adaugă literatura și filmografia de ficțiune care au avut la bază tot această fascinație pentru OZN-uri, pentru că este un subiect care se vinde, armate întregi de oameni cred sau vor să creadă în ele. Este însă și genul de subiect care îi face pe oamenii „serioși” să ridice din sprâncene sau să zâmbească. Oficialitățile i-au negat existența, oamenii de știință, atunci când s-au aplecat asupra lui, au făcut-o în general pentru a arăta că există explicații raționale pentru toate incidentele și că niciuna dintre probe nu demonstrează că avem de-a face cu nave extraterestre, presa credibilă s-a ferit de el tocmai pentru a-și păstra credibilitatea.
New York Times este însă una dintre cele mai cunoscute și mai respectate publicații din lume. Articolul din decembrie 2017 a generat și critici, dar de atunci subiectul OZN-urilor nu a mai putut fi aruncat în derizoriu și a început să capete tot mai multă consistență. Numai în ultimele săptămâni, a fost analizat în cadrul uneia dintre cele mai importante și mai longevive emisiuni informative din Statele Unite, „60 Minutes” de la CBS, în care martorii au vorbit de amploarea sa și au dezvăluit că OZN-urile au intrat cu regularitate în spațiul aerian restricționat de deasupra unor obiective sensibile, a fost comentat de fostul președinte Barrack Obama, care a confirmat că incidente cu OZN-uri au fost documentate și există și imagini, și a devenit, oficial, o preocupare pentru NASA.
Fenomenul OZN-urilor este cercetat de o unitate specială din cadrul serviciului de informații al marinei militare americane. Este ultima dintr-o serie de structuri din cadrul armatei sau serviciilor de informații americane care s-au ocupat de OZN-uri încă de la sfârșitul anilor '40, când a apărut nebunia „farfuriilor zburătoare”. Toate au fost discrete, toate au avut o abordare mai degrabă sceptică în ceea ce privește fenomenul, toate au trecut ușor peste un număr de incidente – peste 700 în cazul proiectului Blue Book, care a funcționat din anii '50 până în 1969 – pe care nu au reușit să le explice. Toate au fost abandonate. De fiecare dată, noi și noi incidente i-au forțat pe militari să revină asupra fenomenului OZN. Motivul pentru care o făceau nu era legat neapărat de credința în extratereștri: încă de la debutul fenomenului, a existat temerea că aceste obiecte aparțineau unei puteri străine – URSS-ul, atunci, China și Rusia, acum. Ambele țări experimentează cu tehnologia hipersonică, însă până acum se știe doar de rachete capabile să atingă astfel de viteze, iar dincolo de viteză, acestea nu au nimic în comun cu OZN-urile. Dacă americanii lasă loc de îndoială, un grup de oameni de știință și generali francezi a concluzionat în 1978, în urma unei investigații comandate de guvernul francez, că nicio țară nu deține o astfel de tehnologie. Originea ei trebuie să fie extraterestră.
Ca mulți alții, și eu tind să fiu sceptic în ceea ce privește prezența extratereștrilor pe Pământ. Nu cred că ne-au monitorizat și au interacționat cu noi de-a lungul întregii istorii și că dovezile acestei interacțiuni sunt structurile piramidale care apar în întreaga lume, liniile Nazca sau fragmentele din Biblie care descriu nori ciudați și zborul Sfântului Ilie. Mi-e greu să cred și că există persoane răpite de extraterești – cel mai probabil este vorba de o manifestare a fenomenului paraliziei în somn, care îi afectează pe oameni din cele mai vechi timpuri și îi face să aibă halucinații cu un demon care caută să-i sufoce noaptea.
Pot însă ca, de dragul jocului, să îmi imaginez că poate nu e întâmplător că de două generații încoace suntem bombardați cu un șuvoi de informații, speculații și ficțiuni legate de posibilitatea vieții extraterestre. E ca și cum cineva ar încerca să ne obișnuiască treptat cu ideea că ei există, pentru că dacă ne-ar fi spus-o direct acum 70, 50, 20 de ani, lumea, așa cum o știm, ar fi fost în pericol să se prăbușească.
„The truth is out there” este, poate, cea mai celebră expresie legată de misterul OZN-urilor. E motto-ul X-Files, un serial despre anchete ficționale cu privire la un fenomen despre care cei mai mulți presupuneam că este, la rândul său, ficțional. Nimeni nu știe sau nu vrea, încă, să spună care este acel adevăr. Dar acum știm cu certitudine că ceva este acolo.
