De la covorul roșu la afișarea de către americani a aparatelor F-22, cele mai performante din lume, tot ce s-a întâmplat la summitul din Alaska e descris de propagandiștii ruși drept o victorie a lui Putin împotriva lui Trump. După summit, Trump a revenit la Washington, unde Garda Națională a fost scoasă pe străzi în baza unor informații false.
Propagandiştii Kremlinului laudă „victoriile” lui Putin la întâlnirea cu Trump din Alaska
În timp cea o mare parte a presei occidentale consideră că întâlnirea din 15 august a preşedinţilor Vladimir Putin şi Donald Trump nu pare să fi apropiat perspectiva încetării războiului ruso-ucrainean, propagandiştii Moscovei jubilează, lăudând prestaţia liderului de la Kremlin în faţa omologului american. Într-o intervenţie în emisiunea radiofonică „În detaliu”, difuzată pe canalul „Soloviov Live”, jurnalistul Alexandr Gurnov de la Russia Today a enumerat ceea ce consideră a fi şirul de „victorii” obţinute de Putin în faţa gazdei sale de la Anchorage, incapabilă să-şi atingă scopurile propuse. Potrivit lui Gurnov, o primă izbândă ar fi fost limbajul corporal al preşedintelui rus, care a contracarat cu succes încercările previzibile ale lui Trump de a-l domina.
„Aţi observat că Trump, în timpul strângerilor de mână, obişnuieşte să tragă spre el mâna interlocutorilor, astfel încât să-i forţeze pe aceştia să se încline? Putin era pregătit pentru această mişcare. Tare ca piatra! În primul rând, el este un bărbat puternic din punct de vedere fizic. În al doilea rând, dacă observaţi, Trump îl trage, dar Putin se ţine tare. Nu se apleacă, îşi păstrează spatele drept. Este important. Aceste lucruri mărunte sunt foarte importante şi este amuzant să le analizăm. […]

Acum, următoarea victorie a lui Putin, dincolo de strângerea de mână. Trump era speriat. Iniţial, era prevăzută o întrevedere unu-la-unu, urmată de un dejun şi apoi o întâlnire cinci-la-cinci. Dar toate ziarele americane şi europene scriau că Putin îl va «dovedi», ca să zic aşa. Cu nivelul său de pregătire, cu capacitatea lui intelectuală, cu intuiţia lui politică, cu îndrăzneala lui de politician şi cu abilitatea lui diplomatică - e greu să-i faci faţă lui Putin… Poate doar Xi Jinping. Din acest motiv, Trump s-a temut că va fi copleşit. Aşa că a hotărât o formulă trei-la-trei. Ce a făcut delegaţia noastră la Anchorage? A subliniat încă o dată care ne este poziţia. Aşa cum ştim, aceasta nu s-a schimbat în ultimii trei ani şi nu s-a modificat nici măcar un pas faţă de cele câteva cuvinte rostite de Putin la începutul operaţiunii militare speciale. Aceasta a fost încă o victorie pentru Putin, care nu s-a clintit nici un pic de pe poziţie, arătându-le tuturor că el nu se joacă. Iar când Trump a spus că «l-am înţeles», a înţeles un singur lucru: «tipul acesta nu poate fi supus», aşa că trebuie să-l convingă pe [Volodimir Zelenski]. Trump s-a dus la Anchorage aflându-se într-o situaţie foarte dificilă. A intrat într-un fel de capcană. Trebuia fie să obţină o încetare a focului, fie să-l convingă pe Putin să se întâlnească cu Zelenski, cu Europa, să discute împreună. Nu a izbutit acest lucru, aşa că va fi privit ca un învins. În timpul conferinţei de presă, Putin nu a negat aceste lucruri. Pur şi simplu a evitat aceste chestiuni. Asta i-a permis lui Trump să spună că «a fost o întâlnire excelentă», «a fost o întâlnire minunată!», «nu am ajuns la o înţelegere, dar suntem mai aproape». Corect? Asta este încă o victorie pentru Putin. Ba chiar este o dublă victorie, într-un duel psihologic nesfârşit. În declaraţia sa de după întâlnire, Putin l-a lăsat pe Trump să pară că măcar nu a pierdut. Acum, despre realizări – nu doar ale lui Putin, ci şi ale ţării noastre –, cel mai important lucru pentru mine şi familia mea a fost să-l vedem pe preşedintele nostru escortat de cele mai moderne şi mai secrete avioane de luptă americane, pe care nici măcar jurnaliştii americani nu au voie să le filmeze. Acum, toţi jurnaliştii le-au fotografiat de la ferestrele avionului oficial. Bun, mai departe, chestiunea covorului roşu. Occidentalii au făcut mare caz de primirea pe covorul roşu. Cu televizorul deschis, mă uitam pe Internet şi când lumea a văzut covorul roşu parcă toţi ai înnebunit: «Ce?! V-aţi pierdut minţile? Este un paria, un tiran, un agresor, nu merită nici măcar o strângere de mână!» Bine, hai, să-i dai mâna e politicos, dar să întinzi covorul roşu în semn de cel mai înalt respect pentru liderii aflaţi în vizită?! Lui Putin i s-a întins. Apoi au urcat împreună într-o maşină. […]

Au mers cam 20 de minute până la locul în care se ţineau discuţiile oficiale. Cred că au avut timp suficient să stea de vorbă. Putin stăpâneşte engleza şi au avut destul timp să dialogheze. Nu aveau traducător, nu mai era nimeni cu ei. Doar şoferul, iar dacă şoferul deschide gura, e terminat, după cum ştiţi. E greu să scoţi ceva de la un interpret, cu atât mai puţin de la un şofer. Dar ştiţi ce e interesant? Am citit astăzi că în întreaga carieră a lui Trump, Putin este cea de-a treia persoană pe care o invită în maşina lui oficială. Înaintea lui au fost doar preşedintele Franţei şi premierul Japoniei. Nu ia pe oricine în maşină. A fost o întreagă coloană oficială, dar ei au mers împreună. Aveau chestiuni de discutat. Am auzit chiar o glumă bună în timp ce porneau, cred că a spus-o un jurnalist occidental: «Aici vor hotărî împărţirea Ucrainei». Aşa că au împărţit-o. [Putin] i-a sugerat lui Trump să împartă responsabilitatea pentru continuarea conflictului între Kiev şi protectorii săi europeni. A fost Trump împotrivă? Nu. Nu a obiectat la niciuna dintre declaraţiile lui Putin, spunând în schimb «Vă mulţumesc pentru cuvintele frumoase» şi aşa mai departe. Este un lucru important. […]
Apoi, după întâlnire, Trump a făcut o afirmaţie. A dat mai multe interviuri şi într-unul dintre ele a spus: «Un acord asupra Ucrainei depinde acum de Zelenski». Trump susţine că, spre deosebire de Ucraina, Rusia este o naţiune puternică. A spus: «I-am zis lui Zelenski că Rusia e o naţiune puternică, spre deosebire de voi, aşa că te sfătuiesc să accepţi un acord». Ce înseamnă asta? Trump a spus-o după întâlnirea cu Putin. Cu alte cuvinte, tradus din limbajul diplomatic în limbajul comun, «Am vorbit cu Vladimir Vladimirovici. El mi-a spus ce se va întâmpla dacă nu te predai. Aşa că renunţă înainte să fie prea târziu. Te vor mânca de viu şi te vor distruge, fără îndoială!».”
Trump trimite trupe federale în Washington DC denaturând starea criminalităţii din capitala SUA
La două luni după desfăşurarea de trupe în Los Angeles, preşedintele Statelor Unite a trimis 800 de soldaţi ai Gărzii Naţionale în Washington, DC. În 11 august, Trump a plasat poliţia capitalei americane sub control federal şi a ameninţat că, dacă va fi nevoie, va implica şi armata. El şi-a justificat decizia spunând că criminalitatea din Washington „a atins, probabil, cea mai mare rată din istorie” şi a invocat diverse statistici în sprijinul acestei afirmaţii. Într-un comunicat emis în aceeaşi zi de Casa Albă, Trump a reluat o afirmaţie dintr-o postare pe platforma Truth Social din 5 august: „În 2024, Districtul Columbia a înregistrat în medie una dintre cele mai mari rate ale jafurilor și crimelor dintre orașele mari din țară. Într-adevăr, Districtul Columbia are acum o rată a criminalității violente, crimelor și jafurilor mai mare decât toate cele 50 de state, înregistrând o rată a omuciderilor în 2024 de 27,54 la 100.000 de locuitori.”

Deşi la prima vedere Trump pare să aibă dreptate, rata criminalităţii din capitala americană fiind în 2023 mai mare comparativ cu cele 50 de state americane, statutul şi dimensiunea pe care le are Washington DC [cu 684.000 de locuitori] ar face mai potrivită o comparaţie cu alte mari oraşe din SUA. Într-un astfel de clasament, cu rate ale omuciderilor de peste 50 la 100.000 de locuitori, s-ar afla oraşele New Orleans şi Saint Louis [Missouri], a căror populaţie reprezintă doar aproximativ o jumătate din cea a capitalei. Pe de altă parte, Trump ignoră în declarația sa că rata omuciderilor din Washington, DC, a scăzut semnificativ, de la 39 la 100.000 în 2023 la 27 în 2024, ceea ce plasează Washingtonul pe locul patru între orașele cu cele mai multe omucideri la 100.000 de locuitori. Potrivit Departamentului Poliţiei Metropolitane din Washington, DC, anul trecut s-a înregistrat o scădere cu 32% a numărului de crime din anul anterior, de la 274 de cazuri la 187. Statisticile mai arată că în perioada august 2024 – august 2025, numărul infracţiunilor violente s-a redus cu 26%.
Susţinătorii lui Trump pretind, în diverse postări şi publicaţii online, că statisticile poliţiei ar fi fost falsificate. Totuşi, datele publicate de Consiliul independent pentru Justiţie Penală confirmă că, în fapt, că criminalitatea din Washington s-a diminuat. Raportul CJP emis după anunţul lui Trump precizează că „rata omuciderilor în Washington D.C. a scăzut cu 19% în prima jumătate a acestui an [ianuarie-iunie 2025] comparativ cu perioada similară a anului trecut.” Aceeaşi pantă descendentă a criminalităţii din capitala SUA este atestată şi de statisticile FBI, pe care Donald Trump le foloseşte în mod curent.

Afirmaţiile preşedintelui Trump sunt contrazise chiar şi de noul robot cu Inteligenţă Artificială disponibil pe reţeaua de socializare Truth Social, agreată de preşedinte. Întrebat dacă „criminalitatea este scăpată de sub control în Washington, DC?”, Truth Search AI a răspuns: „DC a avut un vârf sever al criminalităţii în 2023, dar datele din 2025 arată scăderi semnificative până în prezent […] Descrierea criminalităţii ca fiind «scăpată de sub control» exagerează tendinţa descendentă actuală.”
