
Breaking Fake News realizează, săptămânal, o selecție a narațiunilor false demontate în presa internațională.
Planul secret de deportare a imigranţilor din Germania
correctiv.org / 15 ian. 2024
Grupul german de investigaţii Correctiv a dezvăluit recent tema, participanţii şi concluziile unei întâlniri secrete a unor politicieni proeminenţi din partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD), neonazişti şi oameni de afaceri simpatizanţi ai extremei drepte reuniţi la sfârşitul lui noiembrie 2023 într-un hotel amplasat discret la periferia oraşului Potsdam. Invitaţiile au fost adresate în numele „Forumului Düsseldorf”, aşa cum se autointitulează grupul exclusivist, care a perceput „donaţii” de minimum 5.000 de euro de la fiecare dintre cei aproximativ 20 de participanţi. Potrivit înregistrărilor obţinute de jurnaliştii germani, primul vorbitor al întâlnirii a fost Martin Sellner, un extremist de dreapta austriac şi lider al Mişcării Identitariste din Austria. El a prezentat un plan general centrat pe ideea unei aşa numite „re-migrări” a celor indezirabili. În discursul său, Sellner a detaliat ce ar însemna aplicarea conceptului în Germania şi categoriile pasibile de deportare: solicitanţii de azil, cetăţenii ne-germani cu drept de rezidenţă şi cetăţenii germani „neasimilaţi”. Altfel spus, în viziunea extremistului austriac, Germania ar trebui să forţeze plecarea celor care nu au culoarea corespunzătoare a pielii, părinţii potriviţi sau nu sunt suficient de asimilaţi în cultura germană după standardele lui Sellner, chiar dacă aceştia au cetăţenia germană. Jurnaliştii de la „Correctiv” observă că scenariul expus contravine drepturilor cetăţeneşti şi principiului egalităţii tuturor cetăţenilor, fundamentale în Constituţia Germaniei.
Planul lui Sellner nu a întâmpinat nici un fel de obiecţii, ci doar preocupări privind punerea în practică a re-migrării. De pildă, impedimentul deţinerii de către cineva a unui paşaport german valabil este doar un „un detaliu” prin crearea unei „puternice presiuni” prin „legi specifice”. Planul general gândit de Sellner prevede până şi destinaţia în care „vor fi relocaţi” cei care nu corespund, un aşa-numit „stat şablon” situat în nordul Africii. Proiectul lui Sellner aminteşte de planul din 1940 al naziştilor de a deporta patru milioane de evrei în Madagascar. O altă coincidenţă istorică bizară remarcată de jurnaliştii germani este că extremiştii şi-au ales un loc de întâlnire aflat la opt kilometri de vila unde în 1942 a avut loc Conferinţa de la Wansee - reuniunea la care naziştii au pus la cale planul de exterminare sistematică a evreilor din Europa.
Extrema dreaptă din Germania contestă numărul anti-extremiştilor
dw.com / 22 ian. şi 28 ian. 2024
Publicarea investigaţiei jurmaliştilor de la Correctiv a fost urmată de ample proteste de stradă, cu atât mai mult cu cât partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania se afla într-o îngrijorătoare ascensiune, fiind cotat la peste 20% din opţiunile electoratului. La manifestaţiile din 20-21 ianuarie au participat peste 1.400.000 de germani din peste o sută de localităţi. Mediatizarea manifestaţiilor care au urmat a fost însoţită de numeroase postări din partea extremei drepte în care a fost pusă la îndoială participarea masivă la proteste. De pildă, Björn Hocke – liderul AfD din Turingia - a criticat o imagine a protestelor din Hamburg publicată de agenţia DPA, comentând ironic că unii dintre manifestanţi par să stea în apă, din moment ce în cadru nu se vede râul Alster care trece prin zonă. În trei zile, postarea depăşise 450.000 de vizualizări. Critici similare au venit şi din partea altor extremişti de dreapta, care au juxtapus o imagine a protestelor publicată de administraţia locală şi una preluată de pe contul canalului public de televiziune ZDF. Râul Alster este vizibil în prima, dar lipseşte din cea de a doua, ce ce dovedeşte – spun autorii postărilor – că imaginea de la ZDF ar fi fost modificată prin extinderea digitală a mulţimii protestatarilor.
Acuzaţiile sunt însă fără temei, aşa cum a explicat grafic un utilizator care a arătat că între imagini există o diferenţă de perspectivă: prima a fost obţinută de la o înalţime mai mare, ceea ce asigură vizibilitatea unei suprafeţe mai mari, inclusiv a râului, în timp în cea de a doua, realizată mai aproape de nivelul solului, vederea apei este obstrucţionată de manifestanţi. Că acuzaţiile extremiştilor sunt fără substanţă a dovedit-o cel mai bine o animaţie 3D postată de un utilizator ingenios. Pe de altă parte, amploarea nemulţumirii a fost confirmată în 28 ianuarie de rezultatele alegerilor regionale dintr-un district din landul Turingia. Deşi cu două săptămâni înainte, în primul tur de scrutin, obţinuse un avans de 12 procente în faţa contracandidatului creştin-democrat, candidatul AdD a fost depăşit în turul doi de rivalul său cu 4,6%.
Boala X sau complotul planificării următoarei pandemii
factcheck.afp.com / 19 ian. 2024
Forumul Economic Mondial desfăşurat anual la Davos rămâne o sursă inepuizabilă de falsuri şi dezinformări. Întâlnirea de lucru a responsabililor sănătăţii din mai multe ţări, dedicată prevenirii declanşării unei eventuale pandemii botezate cu numele generic de „Boala X” a fost prezentată online drept dovada programării unei catastrofe planetare. Pentru americanul Alex Jones, fondator al site-ului InfoWars şi care a făcut avere din promovarea teoriilor conspiraţiei despre împuşcăturile în masă şi Covid-19, la Davos globaliştii ar fi pus la cale un genocid prin crearea unei super-arme biologice. Teoria lui Jones expusă pe platforma X a fost rapid preluată de utilizatori de pe Instagram. Unii dintre ei au legat dezbaterile despre “Boala X” de alegerile din acest an din Statele Unite, susţinând că ipotetica pandemie e menită să-i înspăimânte pe alegători.
Postări cu conţinut la fel de manipulator şi alarmist au fost răspândite pe unele bloguri, precum şi pe platformele Facebook, TikTok şi Rumble. Lipsa de substanţă a acestora este probată chiar de înregistrarea discuţiilor din grupul de lucru de la Davos, discuţii transmise în 17 ianuarie în direct pe YouTube. Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii a precizat că denumirea „Boala X” nu este decât o poreclă aleasă pentru o prezumptivă pandemie care ar putea afecta planeta în viitor. Specialiştii consultaţi de Agence France Press sunt de acord că dezbaterea a fost binevenită şi că este preferabil să anticipezi şi să pregăteşti un răspuns global la un posibil flagel, date fiind sincopele şi învăţămintele rezultate după pandemia Covid-19.
Propaganda rusă vs. „canibalii” din restaurantele occidentale
yapolitic.ru / 9 ian. 2024; euvsdisinfo.eu / 18 ian. 2024; commision.europa.eu / 13 dec. 2023
Este cunoscută strădania propagandiştilor Kremlinului de a demoniza Occidentul şi de a descrie Europa, nu doar Ucraina, drept un loc al degradării morale absolute. Însă izbucnirea paroxistică a unui invitat în platoul principalei emisiuni de dezbateri televiziunii de stat Rossia 1 depăşeşte tot ceea consideram până acum ca fiind dezinformare sau minciună rodită de o imaginaţie bolnavă.
Alexandr Semcenko, analist politic:
„(…) Anul trecut, între 40.000 şi 60.000 de copii din Ucraina au dispărut împrăştiaţi în toată Europa. (…) Cu toate că erau foarte mici, copii din orfelinatele din Bahmut au ajuns în Spania şi au fost implicaţi în activităţi sexuale. 300 de copii! Au fost duşi într-un bordel şi închiriaţi acolo pentru o lună, două săptămâni… Dar asta nu e cea mai mare grozăvie din Occident. (…) Mi s-a relatat ceva terifiant despre restaurantele de lux specializate în preparate din carne de om. Asta spune destul şi ne arată că nu avem voie să pierdem acest război, pentru că acesta este un război pentru existenţa noastră! Nu numai pentru existenţa noastră! Fiecare german normal, fiecare american normal, fiecare englez normal, toată lumea este interesată ca Rusia să câştige acest război pentru că se vede din aceste exemple că Rusia este forţa luminii!”
Încercând să combată meticulos falsul evident privind consumul cărnii umane în restaurantele occidentale, experţii de la euvsdisinfo au constatat că singurele referiri la temă din ultimii ani au fost legate fie de campanii satirice de promovare în industria divertismentului, fie de farse discutabile. În ceea ce priveşte pretinsul interes al europenilor de rând pentru o victorie a Rusiei în Ucraina, ultimul Eurobarometru realizat luna trecută arată că o largă majoritate este de partea Kievului, iar aproape trei sferturi dintre europeni susţin sancţiunile împotriva Rusiei.
„Şlagărele” de stat - showbiz şi propagandă în Rusia
arte.com / 12 ian. 2024
Cântăreţul rus cunoscut sub numele „Şaman” se numără printre artiştii pe care războiul din Ucraina i-a făcut peste noapte vedete ale Rusiei şi i-a îmbogăţit. Din martie 2022 până în septembrie anul trecut, Şaman a câştigat peste o sută de milioane de ruble, adică un milion de euro. Este unul din exemplele care arată că, în Rusia de azi, drumul spre glorie trece obligatoriu prin corul lăudătorilor „operaţiunii speciale” a lui Putin. Pe numele său adevărat Iaroslav Dronov, Şaman se prezintă ca fiind patriot, ortodox practicant şi artist. A fost desemnat de către institutul rus de sondaje VTsIOM drept cel mai popular cântăreţ al Rusiei. Soldaţii ruşi se îmbărbătează pe front cu cântecele lui, în timp ce acasă artistul promovează în interviuri temele predilecte ale propagandei de la televiziunile de stat, fără să uite invocarea Divinităţii. Una dintre piesele sale de rezistenţă disponibile pe YouTube se intitulează „Lupta mea”, – adică, în germană „Mein Kampf” – o referinţă deloc întâmplătoare la cartea-manifest a lui Adolf Hitler.
Popularitatea lui Şaman a ajuns până în Coreea de Nord, unde şlagărele sale au fost interpretate de o cântăreaţă din Pyopngyang la un concert în onoarea ministrului rus al Apărării, Serghei Şoigu. Pe aceeaşi scenă s-a produs şi confirmarea muzicală a frăţiei conducătorilor celor două ţări, cu titlul „Putin şi Kim Jong-un”. Larisa Dolina este un alt artist înregimentat în aparatul propagandistic al Kremlinului. Deşi a copilărit la Odesa, în Ucraina, Dolina a decis la câteva luni de la începerea războiului să susţină trupele invadatoare şi să reia în timpul unui concert susţinut în Dombas „refrenul” binecunoscut al „fascismului ucrainean”. De atunci, a fost răsplătită de guvern cu peste 90 de milioane de ruble, de trei ori mai mult decât câştigase cu un an înainte. Devotamentul său nu i-a scăpat preşedintelui Putin, care a decorat-o pentru merite deosebite. Unii artişti ruşi consacraţi şi-au schimbat radical opinia iniţială faţă de război, cedând şantajului autorităţilor. Între ei şi reprezentantul Rusiei la concursul Eurovisioan din 2016, Serghei Lazarev, care - după ce a criticat aspru declanşarea conflictului – a sfârşit prin a apărea într-unul din clipurile patriotice ale lui Şaman şi să-i viziteze pe copii deportaţi din Ucraina în Rusia. O traiectorie asemănătoare a urmat şi Roman Bilik, vocalistul grupului pop „Zveri”. Cântăreţul, care a crescut în Mariupol, şi-a şocat fanii acceptând să cânte în Ucraina anexată. Pentru Victoria Ţiganova, o interpretă obscură timp de zeci de ani, războiul a adus un salt uriaş în carieră. De la cântecele populare despre vodca rusească acompaniate de balalaică în anii ’90, Ţiganova şi-a atins vârful de glorie compunând împreună cu soţul ei imnul grupului paramilitar Wagner, cu versuri încărcate de misticism şi macabru. Dincolo de aceste exemple imorale de prostituţie artistică, există şi artişti ruşi care refuză compromisul şi continuă să denunţe războiul din Ucraina. Cei mai mulţi o fac însă din exil, unde s-au refugiat de teama represaliilor regimului tot mai opresiv al lui Vladimir Putin. În 24 ianuarie, Duma de stat a adoptat cu o majoritate covârşitoare un proiect de lege care prevede, între altele, confiscarea proprietăţilor celor găsiţi vinovaţi de răspândirea deliberată de informaţii care „discreditează” armata Rusiei.